Tinovul Mohoş - o mânDREŢE de mlaştină!

Am pozat special această rădăcina de pin doborâtă de vânt, ca să vedeţi că arborele nu avea rădăcinile înfipte în pământ (care pământ?) ci doar erau paralele cu turba.

Pinii pitici din centrul mlaştinii.

La capătul podeţului, ce duce spre zona de belvedere din centrul tinovului.


Un ochi de apă (vara sunt peste 15 ochiuri de apă mult mai mari) şi, o interdicţie?

Pe podeţ, tot pe podeţ, până la victoria finală !

În poza de pe panou este roaua cerului, care atrage mici insecte în cupa sa înflorită, după care le devorează.

Marginea tinovului, tivită cu pini şi molizi mai înalţi, unde au găsit o ,,terra ferma "

Pe această hartă se vede şi Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş, şi se vede şi diferenţa de mărime în favoarea mlaştinii.

Am mai scris despre acest tinov în postarea despre Băile Tuşnad- Sfânta Ana (pentru cine doreste să o citească) şi am spus si acolo câteva lucruri intersante.
Acum revin cu precizari și cu mai multe poze.

În primul rând ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid) plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfînta Ana-legenda aici.
Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana si este de patru ori mai mare decât acesta.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetatia crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime.
Cred că este cel putin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situati doar la marginea mlaştinii) și pini si mesteceni pitici mişcându-se în directia opusă celei din care bate vântul.

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani si care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat), cea mai cunoscuta fiind planta carnivoră Roua Cerului sau Dreţele( în titlu!), numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbarie precum și arborii pitici mentionati mai sus.

Mai exista o mică turbărie, o miniatură a acesteia în nordul muntelui Puturosul (usor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar numit Tinovul Buffogo.
În filmulet, fiul meu face îngeraşi în zăpadă pe drumul ce duce de la cabanele rezervatiei la tinov.

Hanul Secuiesc- fără pretenţii dar cu mâncare bună

curtea hanului


interiorul restaurantului




Situat în Băile Tuşnad, aproximativ în zona centrala la curba ce urca spre Hotelul Fortuna, szekelyfogado.ro, ofera o cazare în camere cu doua sau mai multe paturi (6), la 90 de lei camera, cu mobilier simplu din lemn vopsit în diferite culori (camera verde, camera albastra, etc.) si cu motive florale stilizate inspirate din traditia si folclorul secuilor, de altfel puteti vedea si în poze.
Ce trebuie sa ştiti cu siguranta este ca aici se manânca bine, înca (si aici, ca si în alte locuri, romanizarea se produce încet dar sigur, portiile de mâncare începând sa capete alte dimensiuni, fata de ceilalti ani!), piesa de rezistenta fiind platoul secuiesc, care desi este pentru doua persoane satura cu siguranta trei, apoi supa si gulaşul secuiesc cu niste găluşte mici si simpatice, sau sarmalele uriase cu mamaliga.
Chiar daca chelnerii nu stiu foarte bine româneste, te înteleg foarte bine, unii au însa o atitudine aiurita si nu pentru ca suntem români căci am observat aceeasi atitudine si la mesele ocupate de maghiari.
Vara se poate mânca pe terasa din dreapta si din stânga, având în mijloc curtea cocheta si bine întretinuta.

Legenda lacului de crater vulcanic Sfânta Ana

drumul este absolut încântator ( 7 km. de la intersectie)


lacul si omul ... de zapada

lumina şovăie pe buza craterului


si îngerii din zăpada ies mai bine la 1300 de metri


căbănuţele si minipensiunile de la intrarea în rezervatie

Revenirile mele la Sfânta Ana sunt foarte dese si întotdeauna placute. Am văzut lacul acesta în multe ipostaze, mai putin vara, pentru ca atunci sunt plecatdeacasa pe meleaguri românesti mai îndepartate si am auzit de multe ori de la seful rezervatiei povestea sau legenda, cum vreti, a acestui lac deosebit si unic.
Iat-o:

Se spune că pe la anul 1300, trăiau în Muntii Harghitei doi fraţi.
Și tare se mai întreceau unul cu altul. Când au plecat de la casa parinteasca, unul dintre ei s-a stabilit mai în munte, la Balvanyos (mai spre Târgu Secuiesc), iar celalalt în Tuşnad, pe valea Oltului.
Si cum erau foarte bogati si-au construit fiecare câte un castel, de ziceai ca acolo si-a facut culcus Soarele.
Intr-o zi unul dintre ei a hotarit sa- i arate celuilalt ce mare putere si bogatie are el. Zis si făcut. Comandă la mesterii din zona o trasura frumoasa si poleita cu aur, trasa de sase armasari pur sânge arab, rotati în frunte. Si se suie printul în caleasca si începe a defila prin imprejurimi, si a traversa muntii catre fratele sau .
Acesta din urma, când auzii de fapta fratelui său, hotarî sa-si faca si el o caleasca si mai mare si mai frumoasă, dar nu trasă de bidivii rotaţi ci de cele mai frumoase fete din satele stapânite de el.
Slujitorii mersera si luara din familiile lor şase fete nepângărite, printre care si pe Ana, o tânara frumoasa si foarte credinciosa, aproape o sfânta.
Si le înhamara la trăsura, si trageau saracele fete si erau asa de aspru biciuite, încât Ana ridicând mâinile spre cer zămisli din gura un blestem înfricoşător, astfel ca toate castelele si fratii cei răi si toate satele din jur se prabuşira în adâncul pamântului si o apa mare acoperii pacatele si nedreptatile facute de cei doi frati si de slujitorii sai .
De atunci, zice legenda, cine merge si se spala în lacul Sfânta Ana este curăţat de păcate, iar pentru asta la 200 de metri de lac se afla o capela de rugaciune, unde turistii pot lasa rugile si păcatele lor .
Si-am încalecat pe o căpşuna si NU STIU daca v-am spus o mare si gogonată minşiună !!!

Cascada Urlătoarea - Buşteni

la cinci minute de cascada și pârâul situat în dreapta potecii curge, încă, vijelios




atentie ursi!, pe bune, se știe ca ursii nu hibernează toata iarna, ci mai ies și mai caută de mâncare, mai ales că sunt obișnuiți cu oamenii!!!


minunata cascadă sau sulul de cristal!




Sunt absolut sigur că marea majoritate dintre cei ce citiți postările mele ați auzit sau ați văzut această cascadă încântătoare și deosebit de spectaculoasă, situata la 30-40 de minute de mers, relativ lejer din Buşteni (din spatele Hotelului Silva sau de lângă telecabină).

Am fost de două ori în ultimii ani, întotdeauna iarna, și mi se pare cu adevărat fascinant peisajul acela al pădurii parcă încremenite în asteptarea celui mai mic zgomot de ciocănitoare, de veveriță agitată sau de urs înfometat, sau de ce nu, de cântec de copil, toate până la ceea ce localnicii au numit sugestiv ,, Urlătoare" (vă mai amintiți denumirile date de români cascadelor ?- Săritoare sau Duruitoare)
Zgomotul sparge linistea pădurii si te pierzi încet în aburul făcut de apa pârăului cu acelasi nume, ce cade de la 15 metri înăltime.
Cascada se află la poalele abruptului prahovean al Bucegilor, lângă Valea Jepilor(denumire ce vine de la jnepeni), deasupra Poienii Tapului (care, de altfel, se lasă zărită printre ochiurile lăsate de perdeaua pădurii ).
Este formată de aparitia unui prag de piatră, în fapt un bloc uriaș de conglomerate(pietrișuri cimentate), care obligă pâraiele Urlătoarea Mică și Urlătoarea Mare să se arunce de la o altitudine suficientă, în micile căldări de eroziune situate mai sus de căderea principală.

Interesant, pentru cei dornici de aventură, ar fi să urcati pieptiș( numai dacă mergeti vara), prin stânga cascadei la celelalte căderi de apă facute de cele două pâraie, care în final se unesc și genereaza ceea ce Alexandru Vlahuţă numea ,,un sul lucitor de cristal ce se sparge cu zgomot în volbura de jos "(inspirată din Silviu Neguț- Spectacolele Terrei).

Solca - Suceava

parcul -padure

panorama, nu foarte spectaculoasa, la prima vedere, a Obcinei Mari (obcina- culme muntoasa neteda, rotunjita cu altitudini de pina la 1600 metri)
FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS
Nu stiu daca ati auzit despre orasul Solca, dar eu am trecut pe acolo de mai multe ori si mi-a placut zona, oraselul si parcul din sudul orasului, o veritabila padure de pini, stradutele inguste, amintind de tirgul de la 1869.
Este situat la poalele Obcinei Mari( ultimul masiv muntos, spre est, din Grupa Maramuresului si Bucovinei), pe o zona de interferenta cu Podisul Sucevei, la altitudinea de 520 de metri.
Cum ajungeti acolo? Simplu. Urmati drumul spre Radauti sau spre Putna, de la intersectia din localitatea Paltinoasa (linga Gura Humorului), la un moment dat intrati in comuna Cacica, unde puteti merge la Sanctuarul Maicii Domnului ( o bazilica catolica, singura din tara, cu pelerinaj pe 15 august) sau la salina, unde in interior exista un mic lac si o sala de dans.
Continuati drumul spre Solca, inca vreo 12 km. si intrati in oras, apoi in centru, din auzite si din citite, mergeti spre munte in directia nord -vest, cale de 5 km. pina la Pietrele Muierilor, niste stinci inalte si ciudate (Poze- Aici) ,care isi leaga numele, ca si Pestera Muierilor din Muntii Capatinii, de retragerea femeilor si copiilor in munti in timpul navalirilor tatare sau barbare.
Trebuie sa stiti ca Solca a fost statiune balneoclimaterica, avind un sanatoriu unde erau captate citeva izvoare minerale si mai ales aici a functionat cea mai veche fabrica de bere din tara, inchisa de curind din lipsa de investitori si piata de desfacere.
 FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

Băile Homorod

pârtia mica si îngusta, destul de bine intretinuta

in fundal este pensiunea despre care v-am scris


un molid inghetat linga un pui blindat( sau invers !)


aglomeratia de la izvorul de apa minerala

Nu stiu ce băi sunt acestea, dar mie nu prea mi-au placut. In drum, ingramadite, doua trei pensiuni si o pârtie de schi ce da aproape in parapetul inalt, de beton al strazii.
Am venit aici ca la pomul laudat si n-am gasit decit un molid inghetat (vezi pozele), de altfel singurul element interesant din acesta minilocalitate.
Case nu prea exista, poate spre Martinis sa se intinda satul, in rest destul de multa aglomeratie si afara si in pensiunea din strada unde taiai fumul cu iataganul.
Loc de inchiriat schiuri n-am gasit, desi am intrebat si am fost indrumat catre casa verde din deal, tot n-am gasit. De altfel se pare ca pârtia apartine acelei pensiuni si peste tot scria proprietate privata. Ma rog.
Un alt lucru demn de retinut este prezenta celor douasprezece izvoare (probabil si motivul pentru care a fost infiintata statiunea), din care unul mai amenajat mi-a atras atentia pentru ca era foarte aglomerat, am citit panoul si am inteles ca are proprietati deosebite atit in cura interna ( ficat, stomac, intestine) cit si in cea externa (piele). Nu stiu unde sunt celelalte unsprezece, dar sunt convins ca ele exista pe acolo pe undeva si ca vara pot fi cautate mai pe indelete ca si ruinele unor turnuri romane de aparare si de veghe.Unde este Homorodul ?
Este pe drumul national ce leaga Miercurea Ciuc de Sighisoara, la 21 de kilometri de Odorheiu Secuiesc (15' de mers cu masina), intr-o zona care face intrarea in intortocheata depresiune a Homoroadelor (Mare si Mic), din zona Subcarpatilor Transilvaniei.
Statiunea este situata la altitudinea de 756 m, intr-o zona frumoasa cu paduri de amestec, foarte aproape de Vlahiţa, unde primavara -vara puteti merge sa vedeti o spelndida poiana de narcise(monumente ale naturii).

Tradiţii de iarnă

    Chiar dacă este cam târziu, am descărcat  în cele din urmă pozele surprinse la festivalul tradițiilor populare românești organizat la Bacău, organizat cu multe piedici si probleme financiare, în perioada sărbătorilor de iarnă. 

    Nu strică să le admiram și să ne reamintim cât de frumoase sunt obiceiurile imaginate si transmise de români. Este o perioadă în care ursul moare si învie, adică natura se pregătește sub omătul ,,cald,, să reverbereze din nou cu razele soarelui. Sau imaginați-vă capra cea fâșneață, care aduce aminte ca este sursa de hrană (si spirituală) a țăranului român, în timp ce urătorii se mascheaza cât mai hidos pentru a impresiona si alunga răul adevărat si maleficul aciuat în noi.

    Pentru cei plecati de acasă (pe bune) aceste imagini transmit ideea de bucurie, de fericire, de reînviere a spiritului, odată cu Nașterea Mântuitorului, sentimente pe care românul stie să le cultive din plin, chiar dacă comite si  ceva excese.

Porțile impresionante din estul Transilvaniei

poarta deosebită din orașul Covasna, se văd : Soarele, în dreapta și Luna, cu cele trei stele ce semnifică regiunea Ținutului Secuiesc, numita și ,,Trei Scaune "

poarta mai mica (dupa buget ) dintr-un sat plin de romi, numit Olteni

poarta noua si foarte frumoasa din comuna Satu Mare


nuantele de verde, stilizarile geometrice - Bradesti

poarta de casa batrineasca - Lueta

Putini stiu, chiar daca au drum prin zona secuieasca (trec si nu privesc), ca traditia lor are printre elementele principale si constructia de porti. Mesteri cioplitori in lemn, nu se gasesc numai in Maramuresul istoric, unde intr-adevar portile sunt un semn al bunastarii si pastrarii obiceiurilor (vezi postarea mea cu Sacel - Maramures ) ci si in zona Transilvaniei de est.
Asta am vazut eu si am fotografiat cele doua porti, una in Bradesti si una in Lueta (vechi centru de exploatare a minereurilor feroase, unde am ajuns pentru ca voiam sa vizitez Cheile Virghisului, unde din pacate n-am nimerit).
Din ce m-am interesat, exista si azi, putini ce-i drept, mesteri in cioplit porti atit in Satu Mare (localitate mica de lânga Odorheiu Secuiesc ) cât si in Bradesti. Chiar unele vile noi, ridicate de cei plecati in afara, au porti de lemn, chiar daca contrasteaza cu stilul modern de constructie (cam kitchos) dar si in alte parti ale Transilvaniei.
Motivele populare sculpturale tin de stilizari geometrice ale pasarilor, de munti si dealuri (relieful caracteristic zonei ) dar si de prezenta padurilor si pasunilor (observati nuantele de verde - si aici nu va gânditi la culoarea de pe steagul Ungariei), precum si nelipsitul soare sau a razelor acestuia.