Pensiunea Napsugar- Vlăhiţa, sub semnul rozului

N-am vrut sa ne cazăm la Harghita Băi pentru o sesiune de schi, pentru cel mic, ci am dorit o pensiune cu o mică piscină, noua fiţă a familiei.

Am căutat la Vlăhiţa, cunoscută pentru poiana de narcise de aici si pentru vechea turnătorie de fontă-şi cam atât- şi am găsit Pensiunea Napsugar, de trei stele, cu piscină, saună şi cu un restaurant recunoscut pentru delicatesele gastronomice româneşti sau secuieşti.

Cam fără gust, fără sare şi fără personalitate arhitecturală, pensiunea este aşezată la poalele unui deal, foarte aproape de drumul naţional care uneşte Miercurea Ciuc de Odorheiu Secuiesc, dar aveţi grijă că puteţi rata indicatorul către ea, pentru că el se află la 100 de metri după drumeagul ce face la dreapta?!

Cazarea ne-a surprins... vizual, pentru că am luat sau mai bine zis ni s-a dat camera matrimonială, plină de perdeluţe, perne şi cearşafuri roz. Deşi nu păream doi tineri proaspăt căsătoriţi şi dornici de nebunii ba aveam şi copilul cu noi, ei au ales această variantă.

Elementul de mobilier care ne-a ,,cucerit" a fost însă o CADĂ, care împodobea un colţ al camerei, toaleta fiind îngrămădită într-un spaţiu de un metru pe un metru, în alt colţ al camerei.

Am zâmbit şăgalnic soţiei, n-am comentat ci ne-am concentrat pe explorarea dulapurilor, a mileurilor de pe noptiere-tot roz-a celor două balcoane şi perdeluţelor de tip baldachin, evident roz.

Una peste alta ne-am simţit bine, ne-am bălăcit în piscina de la demisol, şi am mâncat un cordon bleu absolut delicios. Dacă n-aţi observat şi restaurantul este tot...roz.

Păreri şi glumiţe turistice

Ce este cortul?

Ţesătorul: Pânza luată în beţe.

Croitorul:Pardesiu de noapte.

Ţăranul: Colibă textilă.

Turistul: Garsonieră la purtător.

Hotelierul: Cameră pliantă.

Alpinistul: Rucsac de locuit.

Zoologul: Cochilie umană.

Ce este telecabina?

Şoferul: Troleibuz alpin.

Constructorul: Lift fără bloc.

Sportivul: Halterofil electric.

Macaragiul: Macara pentru oameni.

Electicianul: Urcuş mecanic.

Aviatorul: Elicopter pe sârmă.

Tâmplarul: Dulap aerian.

Ce este cabana?

Şoferul: Locuinţă cu teleferic la scară.

Copilul: Creşa alpiniştilor.

Geologul: Caturi peste straturi.

Ospătarul: Bodegă montană.

Alpinistul: Popas cu confort sporit.

Feroviarul: Halta de noapte.

Constructorul: Odăi cu acces la nori.

Ce este rucsacul?

Medicul: Cocoaşă artificială.

Tâmplarul: Şifonier cu fermoar.

Gospodina: Sacoşă de munte.

Ţăranul: Boccea evoluată.

Elevul: Ghiozdanul alpiniştilor.

Halterofilul: Haltera cu curele.

Hamalul: Valiza de spate.

Ce este trenul?

Pictorul: Peisaje pe roţi.

Naturalistul: Şarpe fumător.

Turistul: Excursie pe canapea.

Feroviarul: Pretextul gărilor.

Tapiţerul: Canapele nomade.

Tutungiul: Vehicul superlong.

Leneşul: Stai mergând.

Biserica evanghelică din Ungra

Biserica din Ungra a fost clădită probabil în ultimul sfert al secolului al XIII lea, undeva în jurul anului 1222. După planul iniţial.este vorba de o bazilică romanică cu trei nave, cor dreptunghiular, absidă rotundă şi un turn spre vest cu un portal în stil romanic.A fost devastată de tătari în anul 1658 aceştia au incendiat biserica în care saşii se adăpostiseră. Multe femei rămânând singure sau văduve, acestea s-au căsătorit cu români sau maghiari şi aşa s-a amestecat populaţia acestei comune.

Turnul de vest a fost grav avariat în urma cutremurelor din anii 1802 şi 1829, iar în anul 1843 a fost dărâmat. Incinta cu intrare fortificată şi două turnuri de apărare au fost ridicate în secolul XVII lea în timp ce turnul pentagonal din partea de NE datează probabil din perioada următoare secolulului al XVII-lea. Pentru clădirea bisericii şi a incintei s-a folosit materialul castrului roman, care s-a aflat pe malul stâng al Oltului, aparţinând unei legiunii romane cantonate aici.

Meşterii care au clădit biserica şi incinta nu sunt cunoscuţi, nexistând nicio inscripţie în acest sens. De menţionat altarul vechi construit în secolul al XVII-lea care se găseşte şi azi pe peretele de nord al bisericii şi care arată răstignirea Domnului Iisus şi are inscripţionat în latină: ''Veritas Domini manet in aeternum''

În interiorul curţii bisericii se afla cripta, aici erau aduşi saşii care au murit pentru a li se face priveghiul şi slujba de înmormântare. În interiorul bisericii se aflau două capete de lei preluate de la castrul roman, în prezent se mai află doar unul, acesta fiind amplasat în interiorul criptei celălalt fiind la muzeul Brukenthal din Sibiu.

Cateva link-uri:

http://www.etnobrasov.ro/rupea/index.php- muzeul de etnografie Rupea
http://www.blogger.com/profile/04398336706835850448- Blogul lui Vladimir si al comunei
http://www.facebook.com/profile.php?id=100000933314256- pagina de facebook a lui Vladimir

Articol trimis de Vladimir Jalba. Facebook

Izvorul Mureşului- fosta staţiune a tineretului

Staţiunea Studenţilor, Staţiunea Tineretului, Serbările Zăpezii, toate reprezentau sloganuri turistice din vremea construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. O găselniţă comunistă pentru diferite activităţi cu şi despre tineri, unde propaganda utecistă îşi ducea la bun sfârşit planurile de tâmpire a tinerilor României.

Asta nu înseamnă că tinerii sau studenţii veniţi aici în vacanţă sau la diferite manifestări nu se distrau sau nu legau prietenii, mulţi dintre ei nu dădeau doi bani pe diferitele ,,egide" sub auspiciul cărora se desfăşurau întâlnirile.

Dacă treci azi prin această tristă staţiune climaterică n-ai cum să nu constaţi că lupta cu capitalismul, cu cererea şi oferta turistică a fost pierdută din start. Hotelul de două stele ,,Bradul Argintiu", relicvă comunistă de două stele şi cele câteva pensiuni ale curajoşilor întreprinzători nu reuşesc să şteargă tuşa groasă lăsată de nepăsarea celor douăzeci de ani de capitalism.

Deşi situată la 20 kilometri sud de Gheorgheni( al doilea oraş ca mărime din judeţul Harghita) şi la 40 de reşedinţa de judeţ, la o altitudine confortabilă climatic, de 900 de metri , în pasul cu acelaşi nume ce leagă Depresiunea Ciuc de Depresiunea Giurgeu/Gheorgheni, nu a reuşit în ultimii ani să se modernizeze suficient de mult încât să atragă atenţia turiştilor de week-end sau amatorilor de sporturi de iarnă.

Poziţia sa are şi avantaje fiind pe un drum naţional ce urmează văile Oltului şi Mureşului din Carpaţii Orientali, dar în aceeaşi măsură este şi un dezavantaj, pentru că devine astfel un punct de tranzit, o staţiune care nu este capăt de drum, sau de itinerar turistic. Iar dacă nu ai câteva elemente de atractivitate nu rămâne nimeni să petreacă câteva zile sau să viziteze zona.

De altfel singurul obiectiv de vizitat construit în ultimii ani, este, ca peste tot se pare, o mânăstire ortodoxa impozantă, cu gard înalt situată la marginea localităţii.

Complexul Sportiv National modern este singurul element ce mai păstrează caracterul turistic al localităţii, prin sutele de sportivi care vin în cantonamente aici sau la recuperare, utilizând terenurile de sport şi pârtia de schi.

Vizite se pot face în împrejurimi la Muntele Arama Neagră din Munţii Hăşmaşu Mare de 1793 de metri, de unde izvorăsc Oltul şi Muresul precum şi în Parcul Naţional Cheile Bicazului Hăşmaş.

Cetatea ţărănescă Rupea

Vladimir este un coleg geograf inimos, din comuna Ungra, judeţul Braşov, care a fost de acord să ne scrie câteva date despre Cetatea ţărănească Rupea. Îi mulţumesc public şi redau mai jos articolul lui şi cele câteva poze trimise de el.

Asezata pe o stanca masiva de bazalt a dealului Cohalm, in partea de vest a orasului, stravechea Cetate Rupea dateaza de mai bine de 2000 de ani, fiind modificata si imbunatatita de-a lungul timpurilor. Pe timpul dacilor, Rupea, care are în prezent 5.760 de locuitori se numea Ramidava, iar mai tarziu, în timpul ocupatiei romane, denumirea i-a fost schimbata în Rupes (stanca sau piatra – în limba latina).

Cetate dacica la origini, ce purta numele de "Ramidava", cetatea Rupea a fost ridicata in apropierea drumului ce lega Transilvania de Moldova si Tara Romaneasca, prin pasurile sud-estice. Cand romanii au cucerit Dacia, au asezat aici un castru roman, cu denumirea de "Rupes" (stanca de piatra - in limba latina). Acesta avea legatura cu celelalte castre romane din imprejurimi si anume cu cele de la Hoghiz, de pe Valea Tarnavelor, Valea Oltului si Cetatea Rasnovului si avea scopul de a controla si apara comertul ce se desfasura in zona.

Conform tradiţiei locale pe terenul cetatii ar fi ingropati regi şi conducători daci, şefi de triburi.Mai târziu, de la începutul evului mediu cetatea devine loc de refugiu şi apărare pentru comunitatea săsească.

Situata in calea popoarelor migratoare, cetatea a fost sistematic asediata de catre acestia si a functionat ca loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi din calea migratorilor, a turcilor si a tatarilor. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit castrul in parasire si au construit pe ruinele acestuia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Reps" (mult mai tarziu ungurii au numit-o "Koholom", adica "gramada de piatra").

Locuirea saseasca este atestata de prezenta in cetate a celebrului "Turn al Slaninii", situat in dreapta portii de intrare, vis-a-vis de locuinta paznicului, turn existent in toate cetatile sasesti si care aminteste de un obicei al acestei etnii de a pastra slanina si carnatii comunitatii intr-un turn, atat pentru a se usca, cat si pentru a putea fi folositi ca provizii de hrana in cazul unui asalt asupra asezarii.

De forma actuala a cetatii sunt responsabili tot sasii, care au reconstruit-o incepand cu anul 1324, adaugand incintei initiale de pe varful stancii de bazalt alte doua incinte, cetatea capatand astfel o forma aparte, asemanatoare unei cochilii de melc. Materialele folosite au fost piatra de bazalt (extrasa din Munti Persani), piatra de parau, piatra calcaroasa (adusa de pe hotarul invecinat Cata), caramida arsa. Tigla a fost folosita incepand cu secolul al XVIII-lea.

Rupea nu este însa doar o gramada de piatra, ci un leagan al istoriei si legendei, un bastion de aparare al dacilor care se mai poate vedea si astazi.

Cetatea sau incinta de jos datează din secolul al XVII-lea şi este apărată de ziduri înalte de 4-5 m, prevăzute cu bastioane şi terminate cu creneluri. Aici a fost săpată în 1623 o fântână adâncă de 59 m. După 1324, reprezentanţii regelui Carol I Robert de Anjou ocupă cetatea, pe care o stăpânesc timp de aproape un secol (până în 1420, când a fost redată locuitorilor din Rupea).

In 1688, cetatea a fost ocupată şi refăcută de austrieci, care şi-au instalat aici o garnizoană. In timpul epidemiei de ciumă din 1716, cetatea a fost folosită ca refugiu pentru cei ce nu erau afectaţi de boală, iar în 1788 ca adăpost împotriva năvălirii turcilor. Intre timp cetatea foloseste si ca refugiu sasilor in timpul rascoalei acestora impotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. Ramasa in picioare dupa atatea secole, in ciuda trecerii timpului si a nepasarii omenesti, cetatea era gata sa "capituleze" in fata comunistilor, cand, in urma unui proiect de sistematizare a orasului, s-a propus daramarea cetatii si folosirea bazaltului din soclu la pavatul strazilor orasului.

Cetatea detine doua caracteristici arhitectonice distincte: forma de melc a zidurilor fortificate si existenta unui turn de forma pentagonala, unic in Europa. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in parasire.

Ruinele din zilele noastre sunt organizate pe 3 sectiuni:

- cetatea de sus este cea mai veche constructie, fiind ridicata probabil pe ruinele vechii cetati dacice, Ramidava. Intrarea in cetatea de sus se facea numai printr-un culoar foarte ingust, cat un lat de om.

- cetatea de mijloc ridicata in sec. XV si largita la inceputul sec. XVII. Aici erau construite Capela si Turnul Cercetasilor

- cetatea de jos (sec. XVIII) cuprinde cele mai recente extinderi, printre care si Turnul Slaninii, specific comunitatilor sasesti. Tot aici se gaseste si fantana adanca de 59 de metri, inca plina de apa.

Zidurile celor 3 incinte, ridicate direct din stanca, au aspectul unei spirale care porneste dinincinta de jos, trece prin incinta de mijloc si se termina cu incinta superioara. Incinta de sus are o suprafata de peste 1500 mp. Intrarea se face prin poarta de sub “Turnul pulberariei”, situate pe latura de nord. In interior se mai pastreaza urmele unor incaperi ce erau folosite ca locuinte in timpul asediilor, dintre care sunt cunoscute camera judelui si cea a preotului. In incinta de mijloc,ce o inconjoara pe cea de sus, se afla urmele capelei, precum si doua turnuri de aparare “Turnul cu gratii” si un alt turn pentagonal.

Zidurile se îmbină cu rocile naturale formând împreună sistemul defensiv. Citadela este anterioară colonizării germane, incinta de mijloc este din secolul XV cu lărgire in secolul al XVII, iar curtea inferioară a fost terminată in secolul XVII cu un pod mobil de intrare in cetate (1663).

Curtea este întarita din loc în loc cu turnuri poligonale, circulatia fiind controlata de mai multe porti interioare, care compartimenteaza ansamblul fortificat. Incinta centrala este prevazuta cu o capela. Alt element original, unic in Europa, este turnul masiv in formă pentagonală (1643).

Alte date exacte despre construcţiile existente: Turnul Scribilor (1634), Turnul Servitorilor (1644), fântână in incinta inferioară (1623), adâncă de 59 de metri. Au existat 49 de clădiri particulare, marea majoritate astăzi fiind ruine. Trebuie să ni le imaginăm ca nişte spaţii restrânse unde viata continua in timp de război. Căsuţele din partea de sus a cetăţii sunt construite in secolul al XVII -lea, unele refăcute ulterior.

Articol scris de Vladimir Jalba în 2.05 2011 . Facebook.

Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

Aduc din nou vorba despre Gârda de Sus şi despre minunile Bihorului Sudic, de data aceasta am în vedere nişte chei frumoase şi o peşteră relativ accesibilă.

La cel mult un kilometru de centrul comunei mai sus amintite, ajung la o intersecţie unde un politist local îmi face semn că nu pot merge mai departe pe asfalt, ciment sau ce o fi, pentru că pe valea Ordâncuşei, cel mai lung traseu spre Scărişoara, se lucrează.

Şi chiar se lucrează( este vorba de august 2010), pe cei 15 kilometri, pentru ca turistul grăbit, bătrân, tânăr sau străin să ajungă nehurducat şi odihnit la minunea cu gheţar de pe platou, anul acesta sigur se va putea ajunge sus cu maşina în condiţii civilizate sau cu microbuzele electrice de la Mama Uta.

Urmez grăbit, ca în urmă cu 10 ani prin hârtoapele aceluiaşi drum, panglica de asfalt ce mă duce prin cheile Ordâncuşei la Poarta lui Ionele întrebând pe cineva dacă peştera se poate vizita. Răspunsul: Nu, este inundată!

Aici, surpriză sau nu, debitul mare al apei generat de ploile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte, nu mai permitea, cel puţin la prima vedere, intrarea în peşteră.

La stradă, podeţul de 50 de centimetri lăţime este transformat în făgaş sau în ogaş de către apă iar după el, vijelia lichidă are tot o jumătate de metru.

Cu copil, cu purcel, urc în viteză pe podeţ, sub privirile admirative ale unor turişti ce nu îndrăzniseră sa urce la pestera. Cu soţia în urma mea, traversez pârâul vijelios şi urc scările, câte mai sunt nerupte de apă, şi mă îndrept spre peşteră.

Aceasta se află într-un perete înalt şi abrupt, cu o intrare frumoasă, monumentală, însă atunci zgomotul făcut de apa ce izbucnea practic din peşteră îţi creştea nivelul de adrenalină iar fiorii inundau ceafa, deja zbârlită de aerul rece al peşterii.

Nu se poate înainta mai mult de 60 de metri în general, şi cu atât mai puţin acum când tăpşanul calcaros care altădată putea fi traversat cu o săritură sprintenă, se transformase într-o cascadă în toată regula, pe care doar o bănuim pentru că întunericul era aici la el acasă.

Ieşim şi coborâm, îmi iau iar copilul în braţe şi traversez ca la circ podeţul inundat, după care la vreo 20 de metri distanţă de peşteră cineva mă întreabă dacă se poate vizita: Bineînţeles, numai să vă descălţaţi la intrare!

steagul l-aţi văzut?

Ce trebuie să ştiţi despre vreme. Barometrele naturii

Din punct de vedere meteorologic, adică ştiinţific, semnele de vreme instabilă sau de vreme bună sunt următoarele.

Vremea devine instabilă dacă:
(sursa-http://clipadiagnosticata.blogspot.com)
1. Apare o coroana sau un HALLO(U) în jurul Soarelui sau a Lunii anunţând înrăutăţirea vremii în 48-72 de ore;
2. Dimineaţa apar nori albicioşi şi dezlânaţi, fără margini precise, acoperind treptat cerul;
3. Soarele răsare într-o vâlvătaie arămie cu dungi roşii şi vişinii, iar ceaţa cuprinde crestele munţilor;
4. Ploaia a încetat dar norii se menţin, iar sub ei apar alţi nori care se deplasează în sens contrar, în acest caz ploaia va reîncepe în 1-2 ore;
5. Bancuri de ceaţă stau agăţate de crestele munţilor;
6. Soarele apune într- o vâlvătaie de culori, vremea se strică începând cu dimineaţa următoare;
7. Apare roua după o perioadă îndelungată de secetă, urmează să plouă;
8. Luna răsare palidă dupa o serie de nori lenticulari, anunţă ploaie a doua zi;

Vremea este bună sau se ameliorează dacă:

1. Noaptea vântul este slab iar nebulozitatea(gradul de acoperire cu nori) mică;
2. Apare roua, cu excepţia cazurilor prezentate mai sus;
3. Răsăritul este portocaliu, vântul este slab şi adie spre coama munţilor;
4. Dimineţile sunt răcoroase cu vânt slab, fără direcţie precisă iar cerul este senin;
5. Vântul bate puternic dinspre sud, va fi vreme bună două trei zile;
6. Soarele este galben-portocaliu la apus;

Din punctul de vedere al ţăranilor, într-un sens tradiţional, semnele de ploaie pot fi anunţate de:

1. Sfârâie luleaua sau broaştele orăcăie;

2. Lăptuca, buruiana porcească sau susaiul pădureţ îşi deschid frunzele;

3. Cocoşii cântă ziua iar vrăbiile se scaldă în colb;

4. Albinele joacă în aer şi vin grăbite la stup;

5. Rândunelele şi (foto-clopotel.ro) lăstunii zboară la 20 de centimetri de pământ mereu în apropierea casei;

6. Cântă huhurezii iar hulubii( porumbeii) cântă mai mult decât de obicei;

7. Găinile se suie în pătul sau în coteţ şi se ciugulesc iar râmele ies şi se târăsc pe pământ;

8. Sarea se umezeşte iar fumul din hogeag se împrăştie pe pământ;

9. Porcul zvârle cu râtul ţărâna pe spate iar dacă acesta are şi un pai sau un cocean în gură stricarea vremii este iminentă;

10. Când plouă şi găinile nu se feresc de ploaie aceasta va fi de lungă durată;

11. Răni vechi, bătături şi măsele sensibile sunt dureroase când se apropie ploaia;

12. Câinii părăsesc turma îndreptându-se spre colibele de la stână;

13. Şerpii şi şopârlele se ascund în crăpături de stânci;

14. Măcrisul iepurelui, din apropierea stânelor, îşi închide corola şi frunzele;

Şi în aceeaşi măsură, vremea se ameliorează sau se menţine bună dacă:

1. Liliecii zboară până târziu în noapte;

2. Vulturul zboară planat iar insectele zboară vioi;

3. Greierii ţârâie îndelung, mult după miezul nopţii;

4. Paianjenii ţes pânza mare şi deasă;

5. Peştii şi broaştele rămân mai mult pe fundul apei;

6.Cocoşul cântă în noptile geroase mai devreme, este semn că vremea se încălzeşte;

Articol scris având ca suport şi cărticica de ,,Meteorologie aplicată" a prietenului şi colegului Mitruţ.

Baia Zânelor

Mi-ar fi plăcut să fotografiez această ,,baie" din staţiunea Borsec vara, pentru că atunci este utilizată şi cred că atunci zânele sau ielele se îmbăiază şi se refac la soare, de aici şi denumirea foarte frumoasă a acestui loc. Baia Zânelor este de fapt un mic bazin circular cu apa minerală, cu ce altfel ar fi doar suntem la Borsec, lângă care se află câteva băncuţe şi câteva şezlonguri alcătuite din lemn.

Interesant este că aici se fac două ,,băi", una de apa minerală pentru răcorire şi a doua de soare, de altfel la Borsec, multa lume ştie locul ca Sun Bath. Există o serie de sfaturi sau restricţii pentru cei ce doresc să o folosească. Se spune că Soarele ajută la irigarea optimă cu sânge şi că regenerează organele genitale, dacă baia de soare se face până la ora 10 sau după ora 5.

De asemenea este recomandat a se face baia de soare cu o cămaşă albă pe corp, deschisă sau descoperită în zona inimii, iar baia de apă minerală să se faca în limita a 5 minute, nu trebuie să mâncaţi cu o oră înainte de expunere.

Acestea fiind spuse, aveţi încă un motiv să vizitaţi staţiunea aceasta care începe să renască.