joi, 11 octombrie 2012

Pasul Tihuța din Munții Bârgăului, un multiplu obiectiv turistic


Nu știu când a devenit acest pas un obiectiv turistic, însă este clar pentru toată lumea că nu poți să treci pe acolo și să nu găsești ceva de văzut sau de făcut.

Celebrul pas ,,Borgo" din cartea lui Bram Stoker, atrage azi mai multi turiști ca niciodată. Situată între Munții Bârgăului la nord și vulcanii Călimanilor la sud, această trecătoare ce leagă Țara Dornelor de Țara Bârgaielor, sau Bucovina de Transilvania, are nu mai putin de 1201 metri. Pasul este traversat de așa numita Șosea a Nordului, un drum național foarte bun, recent modernizat.


Prima atracție turistică o constituie pensiunea castel ,,Dracula", vestită de prin anii '90, când era o mare atracție truistică tip ce ieșea dintr-un coșciug, într-o cămăruță întunecată și provoca țipete de spaimă turiștilor amatori de senzații tari și ...ieftine.

Această practică există și astăzi, iar proprietarii au exploatat povestea cu vampirul din Carpați, ridicând chiar și o...STATUIE,  scriitorului irlandez. Se vede treaba că afacerea merge din plin, din moment ce în perioadă de criză au afișate niște prețuri astronomice la cazare.

În altă (dez)ordine de idei, aici se mai află o pârtie de schi pentru amatorii de sporturi de iarnă din Bistrița sau de aiurea. Orientarea, lungimea și altitudinea potrivită păstrează stratul de zăpadă mai mult timp.

Pe dealul din apropiere în 1928 a fost ridicată o biserică  cu hramul Nașterea Maicii Domnului, iar corpul de chilii, paraclisul și atelierele de broderie, croitorie și icoane au fost construite începând cu 1994 când ia ființă Mănăstirea Piatra Fântânele.

În spatele bisericii a fost ridicată o cruce monument de 31 de metri( 30 după alte surse) cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița- Năsăud.
Construcția acesteia a generat la timpul ei, multe controverse vis-a vis de costul uriaș al proiectului( peste 6 miliarde de lei vechi!) si de alocarea banilor, în condițiile în care nevoile și prioritățile  județului erau cu totul altele. Crucea de pe Caraiman are 28 de metri, astfel ca aceasta din Tihuța a devenit cea mai înaltă din țară.



Dar nu așa este în România? , oriunde se găsește un delușor, un muntișor, o stâncă mai acătării,  se ridică o cruce( nimic rău în fond), uitând de nevoiași, de ideea de caritate, de copii cu deficiențe, etc.

Am căutat o jumătate de oră ,,Drumul Romanilor", o porțiune din vechiul drum de care, ce făcea legătura între Transilvania și Moldova, însă niciun indicator nu există în zonă. Localnicii întrebați mi-au dat tot felul de variante, niciuna corectă. A rămas pentru altă dată.







Vizualizaţi Pasul Tihuta pe o hartă mai mare


PASURILE ȘI TRECĂTORILE DIN CARPAȚII ROMÂNEȘTI- AICI





joi, 4 octombrie 2012

Pădure te iubesc, Dar chiaburii te strivesc!

Cum să-i spunem ca să nu sune banal: 
Tipic românesc; România, te iubesc; România în fundul gol; Paradoxul românesc...

marți, 2 octombrie 2012

Lucina- Herghelia din creierii Obcinelor Bucovinei

Parcă niciunde cuvântul ,,plai"nu capătă atâta consistență ca aici în Bucovina. 
Obcinele, văile și depresiunile  în care se ițesc  cuiburile de sate răsfirate, îți dau acel sentiment de patriarhalitate, de viață simplă conectată la tradiții și la natură.

Așa mi-am imaginat mereu zona dintre Obcina Mestecănișului și cea a Feredeului, zonă drenată de râul Moldova, acolo în fundul lumii, la Moldova-Sulița.
Și așa am și găsit-o!

Neîntinată de ,,civilizație,, așteptând să fie admirată, dar mai ales respectată.

Lucina nu este un sat propriu-zis, ci o ramificație a acestei comune cu câteva case și cu un schit, care s-a dezvoltat în jurul fostei Stațiuni de creștere și dresaj a cailor huțuli, azi o simplă herghelie, admistratată de Romsilva.
Mica depresiune Lucina, situată la 1200 de metri altitudine( sub vârful cel mai înalt al Obcinelor Bucovinei Vf. Lucina- 1588 metri), își face loc între  primele obiectivele turistice care nu trebuie ratate, atunci când alegeți Câmpulungul sau Pojorâta pentru un mic concediu.

Ajunși aici, după ce traversați Cheile Lucavei( 4 kilometri), un spatiu împădurit și sălbatic, întrebați de inginerul responsabil cu creșterea cailor.


Veți afla astfel, istoria destul de zbuciumată a rasei huțule, acești cai pur românești, de talie medie, care sunt special crescuți pentru rezistenta lor extraordinară la efort, pe drumuri de munte. Participarea lor la Primul Război Mondial, ar putea fi subiectul unei cărți extrem de interesante.


Huțulii nu sunt o rasă spectaculoasă, fizicește vorbind, precum semigreul românesc, însă extrordinarele sale calități, l-au făcut iubit și dorit de țărani pentru munca la pădure, înhămați la celebrele lor faetoane.
Inginerul despre care v-am vorbit mai sus, începe să explice copiilor cu care am fost, cum este cu materialul seminal cu care se însămânțează iepele.

Ocazie bună  ca fetele să roșescă discret iar băieții să tușesca elegant în pumn (clasa aVII a!). După lecția de anatomie cabalină, suntem lămuriți în ceea ce privește: problema fătatului mânjilor, ierarhiile în cadrul rasei, unde se vând, care participă la concursuri, câți sunt exportați, etc.

Posibilități de cazare nu prea sunt în zonă, este drept că există o cabană turistică chiar lângă grajduri, dar nu are mai mult de o stea, asta așa pentru pretentioși. Chiar si așa, o vizită și o oră de călărie care vă costă  până într-o sută de lei, merită din plin.

Drumul spre Lucina este simplu. Din centrul comunei Moldova-Sulița se face un drumeag neasfaltat, dar bine întretinut, cale de 7 kilometri către herghelie.


Ca o recomandare pentru cei cu mașini puternice, drumul acesta merge peste culme până în valea Cârlibabei( satul Iedu), prilej cu care sigur veți gusta din priveliștile care dau în Țara Maramureșului, spre vest și spre Bucovina și Izvoarele Sucevei către est și nord.

În zonă mai puteți vedea rezervatia botanică cu  mesteacăn pitic, relict glaciar, din tinovul( mlaștina) Găina, sau puteți face ascensiuni relativ lejere spre vârfurile Lucina, Găina, Chițcaul Mare sau Știrbu.

Inutil să mai spun că Obcinele reprezintă, încă, un teritoriu neatins de ,,binefacerile" turismului de masă, de fițele și fentele orășenilor din capitală sau de aiurea.
Obcinele rămân (pentru cât timp oare?) un atelier uriaș în care natura creează încă forme spectaculoase, iar oamenii completează și apără acest efort, cu propriile lor creații populare, cu păstrarea tradițiilor și datinilor sau a obiceiurilor de iarnă.


 Alte articole asemanatoare:

O vizita la Herghelia Sambata de Jos
Despre hutuli pe zooland.ro

ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

duminică, 30 septembrie 2012

Arcul de Triumf

de Sofia Flori

Arcul de Triumf din Bucuresti, se afla in sectorul 1  la intersectia strazilor Constantin Prezan cu Soseaua Kiseleff . A  fost construit intre  anii 1921-1922 cu ocazia incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria  ca suverani ai Romaniei Mari.
 Au existat mai multe arcuri de triumf de-a lungul timpului dar nu au rezistat. Acesta este ultimul construit si a mai fost reparat prin 1936 si are o inaltime de 27 de metri.

In interiorul Arcului de Triumf se afla un muzeu cu diferite expozitii: Marele Razboi al Reintregirii , Arcul de Triumf  de-a lungul timpului( imagini), Heraldica Marilor Familii Boieresti, Eroi sub Tricolor (expozitie despre eroii romani in Afganistan) si Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Se intra in muzeu doar pe o parte iar pe cealalta se iese. La primul etaj se gasesc diferite poze de la Razboiul Reintregirii si documente oficiale iar  la urmatorul etaj era o proiectie de film documentar, inscrisuri   dar si  busturile regelui si cel al  reginei.


Apoi, la urmatorul etaj am vazut o "expozitie" de arme, armuri si steme, care pe mine m-au impresionat.

La ultimul etaj se afla expozitia permanenta  a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, unde se gaseste coroana si sceptrul dar si declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania si mai multe harti. Era locul cel mai aglomerat din tot Arcul.
De aici,de la ultimul etaj, se iese pe terasa arcului si se poate admira Parcul Herastrau si o mica parte dim Bucuresti. Este o priveliste frumoasa, de unde ai sentimentul ca ai totul la picioare. Foarte frumos se vede si Manastirea Casin, Casa Scanteii dar si Televiziunea Romana.
 Dupa urcarea tuturor scarilor acelea inguste si, odata ajuns sus uiti cat sunt de incomode si nu te mai saturi sa privesti. De sus, si Bucurestiul  parca este mai frumos....



Incepe coborarea pe celalat picior al arcului, iar prima expozitie de sus in jos este cea a Eroilor din Afganistan. Este o expozitie temporara, cu portretele acestor eroi si un film documentar . Pe mine m-a marcat foarte tare aceasta expozitie(este dureroasa) pentru ca toti acei eroi au fost  tineri.


Apoi, un etaj mai jos, se regaseste Arcul de Triumf in toate variantele si formele pe care le-a avut dar si imagini cu Bucurestiul de alta data. Pe mine m-a cucerit oricum, in toata existenta lui tumultoasa. Aceasta expozitie este foarte frumoasa si interesanta iar fotografiile vorbesc de la sine.
 
Arcul de Triumf se viziteaza doar de cateva ori pe an la anumite ocazii. De 1 decembrie, de Zilele Bucurestiului, prin octombrie si in mai.




luni, 24 septembrie 2012

Podul lui Traian- Drobeta Turnu Severin

de Sofia Flori

Ruinele piciorul podului lui Traian din Turnu Severin  se afla pe malul Dunarii, in fata Muzeului Regional Portile de Fier, pe strada Independentei, nr 2. Se poate ajunge usor la acest monument istoric fiind aproape de port,o zona frumoasa si linistita.

Se spune ca podul a fost cel mai mare pod din lume construit in antichitate. A fost construit de Apolodor din Damasc, intre anii 103-105 , pentru a asigura  trecerea  trupelor romane peste Dunare conduse de Imparatul Traian. Razboi pe care l-au castigat romanii in anii 105-106.
Podul avea o lungime totala de 1135m, latimea  de 14,55 metri si inaltimea de 18,60 metri si se sprijinea pe 20 de piloni (aceste date se regasesc pe panoul turistic de la ruine).
 Nu se stie data exacta cand podul nu mai a fost functional, dar se presupune ca in jurul anului 275 cand romanii au parasit Dacia.

Pe malul sarbesc, in satul Kostol (Pontes pe atunci) se afla celalalt picior. Si acolo se ajunge destul de usor si sigur. De la drumul principal, in  partea stanga se face un drum bun (modernizat recent) si exista si indicator turistic. Drumul ajunge fix langa ruine.

Acolo, este mai ingrijit, mai protejat ,"piciorul " este mai "liber", adica nu este inchis intre patru pereti de beton ca cel de la Drobeta(cred ca asa a fost proiectat) ,exista si scari sa cobori la monument dar mai mereu este apa. Langa pod exista un castru roman, dar nu este prea ingrijit...sau am ajuns eu cand nu trebuia.

Ruinele Piciorului din Drobeta, momentan, se afla in modernizare/restaurare. Oricum, se poate admira chiar si asa.

La intrarea in oras dinspre Timisoara se afla o frumoasa  macheta a piciorului de pod. Parerea mea este ca orasul o merita!
Pe langa acest monument istoric important, in Turnu Severin mai exista si altele:
Castrul roman din curtea Muzeului
Cetatea Medievala a Severinului 
Palatul Cultural "Theodor Costescu"
Castelul de Apa care recent a fost reabilitat si deschis vizitatorilor.





Despre Defileul Dunarii si plimbarea cu vaporasul pana la Mraconia si statuia lui Decebal:
Incursiune foto in Defileul Dunarii   de Sofia Flori
Defileul Dunarii- Orsova   de Viorel Irascu
Decebal sculptat in stanca  de Viorel Irascu

joi, 20 septembrie 2012

Vârfurile Adam și Eva- simbolul Văii Moldovei și al Pojorâtei

Cele două vârfuri care domină depresiunea de la poalele Rarăului în care se află comuna Pojorâta, se numesc Adam și Eva. Nu este greu să înțelegi de ce localnicii le-au numit așa, Adam are 1041 de metri iar Eva are 980 de metri( sursa- Colecția Munții Noștri, Ed. Sport -Turism, 1983).

Sunt doi muncei, care prelungesc spre nord o culme pe care moldovenii au numit-o Obcina Flocească(!?) sau Obcina Flocenilor. Numele are legătură cu  faptul că este acoperită de o pădure falnică de conifere, așa că nu vă gândiți la prostii. Alte două situații din țară care au denumiri asemnătoare, se întâlnesc la Detunata Flocoasă și la Târgul de Floci.

Cum Rarăul este cunoscut pentru celebrele sale Pietre ale Doamnei, stânci alcătuite din calcare, la fel și munceii Adam și Eva sunt alcătuiți din dolomite, o varietate de calcar mai alb, din care țăranii faceau var.


Dacă ajungeți în Pojorâta nu ezitați să faceți o mică excursie pe unul din vârfuri, panorama care vi se va deschide asupra văii Moldovei va fi cu siguranță pe placul dumneavoastră.

marți, 18 septembrie 2012

Turistul geo-conservator, de la NG Traveler

Am citit cu surprindere pe ultima pagina a ghidului NG despre Romania, de la Biblioteca Adevarul, o nota asupra turismului responsabil. De ce cu surprindere?
Pentru ca dupa mine, cu aceasta nota ar fi trebuit sa inceapa ghidul.
Conform acestei note, Carta Geoturistica National Geografic, defineste geoturismul ca ,,turismul care sustine sau dezvolta caracterul geografic al unui loc mediul inconjurator, cultura, frumusetea, patrimoniul si bunastarea locuitorilor sai".

Mai jos sunt cele 8 puncte, sau daca vreti obiective, care stabilesc ce este( sau cine este) un turist geo-consevator, si pe care le-am ,,asezonat" cu cateva fotografii sugestive.

Pentru a fi turist geo-conservator trebuie sa:

1. Constientizezi ca prezenta ta influenteaza intr-un fel sau altul locurile pe care le vizitezi.


2. Iti consumi timpul si banii in moduri care sustin identitatea locala.










3. Apreciezi mostenirea  naturala  si culturala a Romaniei.


4. Respecti obiceiurile si traditiile locale.













5. Iti exprimi aprecierea pentru lucrurile pe care le gasesti interesante si unice in Romania, natura si peisaje, muzica si mancare, asezari si cladiri istorice.










6. Separi mitul istoric de realitate, multi cetateni din Romania nu apreciaza modul in care tara si  istoria lor sunt descrise in fictiunea ,,Dracula".


7. Contribui din punct de vedere material, sprijinind oameni care intretin regiunea si activitatile comerciale care incearca sa protejeze specificul Romaniei, cautand magazine, restaurante locale, pensiuni si operatori turistici care isi iubesc locurile natale, carora le face placere sa le ocroteasca si sa mandreasca cu ele. Ocoleste comertul care nu are legatura cu specificul locului.











8. Te imbogatesti spiritual, ducand acasa amintiri si povesti, stiind ca ai contribuit la conservarea si dezvoltarea Romaniei.








Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...