marți, 8 octombrie 2013

Biserica evanghelică Valea Viilor- Monument UNESCO

Un alt monument UNESCO din România care zace în uitare, într-un anonimat care provoacă tristețe oricui iubește această țară, este biserica fortificată de la Valea Viilor, din județul Sibiu.

Situată între dealurile ce compun partea nord-vestică a Podișului Târnavelor, comuna Valea Viilor este la doar 7 kilometri de Copșa Mică( pe drumul Mediaș -Copșa, dreapta la intrarea în orașul negrului de fum). Locația AICI.
Biserica fortificată a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, pentru că are ceva în plus față de alte fortificații săsești din Transilvania sudică. Are cel mai complex și mai bine organizat sistem defensiv dintre toate bisericile fortificate din Transilvania. Biserica gotică din incinta cetății a fost inițial biserică catolică de secol XIV- ca mai toate bisericile din această zonă- de tip sală, cu tavan de lemn și cu turn pe latura vestică.



Începând cu sfârșitul secolului al XV lea, biserica a fost fortificată minuțios, astfel, deasupra navei a fost ridicat un nivel de arcade și contraforți, tavanul a fost modificat sub formă de boltă pentru a susține noile construcții. Amenajările defensive cele mai complexe s-au executat deasupra corului și absidei, pentru a putea suporta turnul masiv cu trei niveluri de apărare. De asemenea, accesul prin turnul de vest a fost închis iar acesta fost supraînălțat, în timp ce porțile de sud și est au fost și ele fortificate. Incinta ovală a fost dotată cu drum de strajă și cu numeroase guri de tragere, iar pe laturile estică, sudică și nordică au fost construite turnuri.


Farmecul localității săsești( atestată documentar în 1263), înconjurată de podgorii, este întregit de piața centrală triunghiulară, din care pleacă trei drumuri/ulițe, de casele autentice care păstrează stilul arhitectural german și de decorațiile de pe fațadele acestora, care au desenat vrejul de viță de vie, parte a stemei vechiului ,,Scaun" Mediaș.

Faceți propagandă acestor minuni tehnice și lăsați visurile de a pune pe harta monumentelor UNESCO din România, zone verzi, roșii sau albastre, pentru că noi nu reușim să avem un sistem clar și eficient de promovare a ceea este deja în acest patrimoniu. Plus că 9,5 români din 10, habar n-au de Biertan, ce să mai vorbim de Valea Viilor.


2 comentarii:

Going spunea...

Pentru un momenument ma gandesc ca ar fi nevoie de o restaurare, zic bine sau oare exagerez putin?
Inteleg ca unii spun despre patrarea a ceea ce a fost, dar o restaurare nu strica,nu?

Viorel Iraşcu spunea...

Toate bisericile fortificate din sudul Transilvaniei, in patrimoniul UNESCO sau nu, au nevoie de restaurari majore. Altfel pierdem o bogatie inestimabila, char daca, noi romanii, nu suntem constienti de acest lucru.

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...