vineri, 17 ianuarie 2014

Peștera Urșilor din Cheile Dâmboviței

Pe drumul forestier, sau mă rog pietruit, al văii Dâmboviței care urcă spre Sătic și de acolo mai departe spre Barajul Pecineagu, se află Cheile de Sus, Cheile Plaiului Mare sau ale Dâmboviței.

Cheile sunt săpate în calcare tithonice și jurasice, care aparțin Muntelui Iuga cel ce se prăvale la Podu Dâmboviței în zona Posada,  și care reprezintă ultimele prelungiri ale Masivului Iezer- Păpușa.


La doi kilometri de intrarea în chei, pe peretele drept al văii, găsiți niște scări betonate, abrupte, semn că acolo a fost amenajată o intrare în peșteră. Nimic nu-ți spune ce este acolo, nici urmă de vreun indicator, doar curiozitatea te îndeamnă să urci acele scări. Sus, în peretele calcaros se află un mic portal prin care ieșea apa pârâiașului, care a săpat peștera. Era un afluent al Dâmboviței, care astăzi s-a pierdut prin cotloanele muntelui și nu mai confluează cu râul cel mare.

Peștera este vizitabilă cu lanterne și un minim de echipament, dar frumusețea ei este pierdută, pentru că anii de delăsare și-au pus amprenta asupra ei. Scheletele de Ursus Spaeleus, au fost luate de administratori sau de turiști, iar concrețiunile frumoase care împodobeau pereții și tavanul au dispărut în rucsacii speologilor de ocazie.

Așa că azi, nimic nu mai impresionează la această cavitate numită și Peștera Colțul Surpat, cu o lungime de 370 de metri, altitudine de 850 de metri și cu două galerii fosile.

Povestea descoperirii ei este interesantă. În primăvara anului 1956, săteanul Sintinică Gheorghe, din Podu Dâmboviței, lucra la corhănit de lemne lângă poiana situată sub Vârful Raței. După ce a muncit zi lumină, a coborât în vale să-și rânduiască cei câțiva bușteni de conifere, cărora le dăduse drumul în jos; în vale nici urmă de bușteni, parcă îi înghițise pământul.
Lăsându-se sera, a plecat omul acasă, contrariat și mâhnit de dispariția ciudată a buștenilor. A doua zi, a luat la pas drumul buștenilor, din deal în vale și i-a găsit pe toți pe platforma de la intrarea unei peșteri, a cărei intrare era mascată de vegetație abundentă.
Așa a fost descoperită peștera de Colțul Surpat, constituită -cică- în rezervație științifică sub numele de Peștera Urșilor.


3 comentarii:

Daniel Mihai Florea spunea...

La doi kilometri de la intrarea in chei dinspre Podul Dambovitei? Eu am trecut in vara pe acolo dar nu am remarcat nimic. Nici nu cautam ceva, eram la plimbare cu bicicleta, admiram peisajul si ma enervam din cauza prafului ridicat de masini. In vara voi ajunge din nou in zona, poate de data asta am noroc.

Viorel Iraşcu spunea...

Crede-ma ca am trecut de cateva ori, in sus si in jos, si nici eu n-am remarcat-o. Abia in ultima zi, m-am intrebat ce este cu acele scari ciudate lipite de peretele muntelui...

Marius Colac spunea...

Salutare,
si eu am vizitat-o cred ca acum vreo 10 ani, m-au dus niste prieteni din Rucar care cunosc bine zona. La inceput mi-a fost putin teama, dupa ceva timp, obisnuindu-ne, ne-am trezit ca mergem taras printr-o galerie si nici urma de frica nu mai aveam. Nu am stiut pana sa citesc articolul ca acolo ar fi fost candva fosile, nici macar numele ei. E o pestera "blanda".
Doar la intrare in pestera am gasit urmele unor trogloditi care au trecut sau locuit pe acolo cu cateva zile inainte sa ajung si eu: un kk de toata frumusetea , in toata imputiciunea lui.

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...