Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Am promis într-o postare despre Defileul Latoriței- una dintre preferatele mele- că voi continua parcursul făcut în vara trecută până spre coada lacului Galbenu. Nu voi insita cu metaforele în mod deosebit, ci voi lăsa fotografiile să ,,vorbească", deși amintirea acelor clipe naște nostalgii  puternice. 

Citiți întâi postarea despre cel mai frumos defileul din țară- AICI.

 

La 18 kilometri de Ciunget, drumul începe să urce pante din ce în ce mai repezi, iar de după un colț cristalin de gnais se arată silueta în dublu arc a barajului Petrimanu. Altitudinea este de 1150 de metri, sau 1130 după alte surse.

 

Surpriza plăcută vine după ce ne strecuram la marginea barajului și privim peste margine. O întindere de apă albastră în care se reflectă cerul. Ea pare aruncată de niciunde, din înaltul pădurilor de molid care înconjoară minidepresiunea unde Latorița primește Pârâul lui Tocan( nu știu de ce, gândul mă duce la Poiana lui Iocan, un fel de loc de întâlnire, dar al râurilor). Lacul are 1,9 milioane de metri cubi, și în aval de baraj se află o stație de pompare care duce apa, prin tuneluri săpate în munte, până la cea mai mare  hidrocentrală din țară, cea de la Ciunget.

 

Drumul nu mai este modernizat, adică peticele de asfalt dispar?!
Începe o mică aventură de 4,5 kilometri, cu urcuș domol și mici serpentine, parcă mai bun de cât cel- cică- modernizat. Spre barajul Galbenu  panta crește și pietroaiele devin mai numeroase. Undeva, imediat după barajul Petrimanu, un drumeag forestier face dreapta spre Curmătură Oltețului, la 1620 de metri, ca să coboare spre cele mai înguste chei din acesti munți și spre meleagurile Polovracilor lui Zamolxe.

Barajul, răsărit de nicăieri parcă este acolo de când lumea și muntele. Are aceeași formă ca a celui din aval, iar în spatele lui, lacul cu apa scăzută la jumătate, strălucește în nuanțe de verde și albastru. Volumul este un pic mai mare, de 2 milioane de metri cubi.

Silueta piramidală a Muntinului, cu ai săi 2061 metri, se oglindește în coada lacului. Suntem la 1305 metri altitudine, într-o microdepresiune unde râul Galbenu a creat un golf de toată frumusețea. În zonă, pădurile de pe versanti sunt destul de rare sau rărite, dacă vreti, drumuri forestiere brăzdează și lărgesc potecile de munte.

Ceva se întâmplă aici. Chiar și așa peisajul este spectaculos. Privirea caută pe undeva cheile mici ale Galbenului, sau izvoarele Latoriței cu Cascada Dracului, prin apropiere, dar fără traseu marcat- din păcate.
Liniștea surâzătoare a apelor este spartă de un grup de polonezi, veniți cu mașini de munte 4x4, și care explorează sau experimentează escalada pe pereții netezi ai barajului. Temerari și nebuni, dar niște nebuni frumoși.

Tatranska Lomnica, super stațiune de iarnă în Slovacia

Deși mă laud că promovez doar România, iată că a venit timpul și pentru alte țări. Este vorba despre Slovacia și despre stațiunile sale de iarnă din Tatra Înaltă. O ofertă foarte bună a agenției de turism Sejur 24, pe care am și promovat-o pe blogul meu, m-a determinat să aleg mai ieftina Slovacie în detrimetul Austriei. Și n-am greșit! Voi iniția o serie mică, de trei episoade, despre acea zonă turistică, pentru a putea fi de folos și eu cu informații despre acea parte a Slovaciei, aȘa cum și pe mine m-au ajutat prietenii de pe site-ul Amfostacolo.    

Episodul I

POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI DOTĂRILE

Sunt sigur că vă interesează, în primul rând, unde este, așa că iată locația pe hartă   AICI. 
Ajungeți aici traversând Ungaria(cel mai bine pe la Oradea-Borș, eu m-am încurcat cu Valea lui Mihai și rău îmi pare) în  3-4 ore, cu ieșire pe la Putnok.
De acolo în 2 ore și 1/2 cu direcția Poprad, aproape traversați Slovacia. De la Poprad până la Tatranska prin Velika Lomnica sunt 10-15 minute.
Stațiunile slovace sunt situate la poalele celei mai înalte părți a Munților Carpați. Aici în Slovacia, Carpații de Nord-Vest se numesc Tatra. Stațiunile slovace se întind ca un frumos colier care marginește versanții înalți ai ,,Tatransky narody park". Centrul acestora este zona, pentru că nu pot sa-i spun localitate, Vysoke Tatry, care cuprinde și Tatranska Polianka, Tatranska Lomnica, Tatranska Matliare, Tatranska Kotlina, Strbske Pleso sau Stary Smokovec, toate legate de o foarte buna și lejeră șosea. Aceasta dublează drumul național și autostrada, așa ca traficul prin localitățile turistice, situate la nu mai mult de 7 kilometri una de cealaltă, se desfășoară extrem de fluent.

Regiunea Tatrei Înalte ocupă partea central-nordică a Slovaciei, zona care se întinde și în Polonia, unde Carpații se numesc Beskizi.
Slovacii au valorificat excelent din punct de vedere turistic culoarul tectonic Zilina- Poprad-Presov, care separă Tatra Înaltă de cea Joasă situată la sud. Aici, în Tatra Înaltă se întâlnește altitudinea maximă a lanțului carpatic de 2655 de metri( mai exact 2654,4 metri) în vârful Gherlachovka.
Ce vedeți voi în această imagine este vârful Lomnicky care are 2634 de metri( așadar cu 90 de metri mai înalt decât Moldoveanul nostru).
Piesa de rezistență este telecabina care urcă până acolo! O realizare tehnică impresionantă!
Drumul cu telecabina durează câteva zeci de minute și costă 78 de euro, de persoana. N-am ajuns până acolo, pentru că pur și simplu nu mi-am permis, pentru cine(îi) are, se pare că acolo sus se poate bucura de o priveliste superbă, cazare și masa( dacă vrea) în cea mai înaltă construcție din Slovacia, numita Dedo Cafe. În plus, se spune că aici găsiți cel mai curat cer din centrul Europei.
Munții Tatra pot fi vizitați și vara, principala atracție fiind imensele lacuri glaciare ce se găsesc la peste 2000 de metri și care se extind mai mult în Polonia. Aceste lacuri sunt numite ,,ochiuri de ocean" și în fața lor ar păli  cel mai întins lac glaciar de la noi- Bucura, cu ale sale 10 hectare.

Nu știu să vă spun cu ce locuri de la noi aduce regiunea aceasta, dar vă pot spune că nu aveți ce regreta. Cazarea la hotelul Hutnik de trei stele, a fost foarte OK, mâncarea tradițională slovacă este excelentă plus tăria lor națională- Borovicka, dotările pentru schiori sunt la standardele austriece iar posibilitățile de distracție și pentru tineri dar și pentru iubitorii de activități ...acvatice sunt și ele prezente. Vă puteți întelege în engleză cu monitorii cei tineri si frumoși, cu chelnerii și recepționerii, dar cel mai bine ar fi să cunoască cineva și ceva germană. Regiunea a fost una locuită chiar și de etnici germani și evident influența culturală este puternică.
Despre toate acestea în următoarele două episoade despre Slovacia.
Siteul  oficial al regiunii este www.vt.sk.

Cum te relaxezi și ce mănânci în Slovacia

Ultimul episod al incursiunii noastre în Slovacia, de Crăciun, se termină cu o vizită( de fapt două) la un Aqua City și cu un mic fotoreportaj...gustos, inspirat din gastronomia slovacă.

Primul episod- AICI.
Al doilea episod-  AICI.

Poprad este un oras de mărime medie, situat la sud de salba de stațiuni montane care jalonează Munții Tatra Înaltă, la doar 8 kilometri de Tatranska Lomnica.  Deși se apropie de populația Romanului, acesta are în ,,dotare" un parc de distracții acvatice cum nu găsești, încă, în România. Combinat cu un hotel de patru stele și cu un centru de frumusețe bazat pe criogenie, Aqua City Poprad oferă o varietate neașteptat de largă de distracții acvatice și nonacvatice. Voi enumera doar uriașa piscină de dimensiuni olimpice, cele trei băi termale acoperite, topoganul cu apă, bazine exterioare cu apă de la 30 la 40 de grade, saloanele de masaj, restaurantul propriu, spațiu de divertisment pentru copii și jacuzzi-urile sau saunele.

Prețurile sunt extrem de accesibile, eu recomand pachetul familial care costă 38 de euro, pentru trei persoane, o zi întreagă. Aqua City-ul este o alternativă excelentă pentru cei ce nu vin neapărat să practice sporturile de iarnă- așa cum am fost noi- și doresc relaxare și odihnă.


Partea a doua se referă la gastronomia slovacă- Slovenska Kuria- care abundă în bunătăți de orice fel, numai cu carne sa fie. Aerul oarecum exotic degajat de bucătăria central europeană, cu influența germană (catolică sau protestantă), este întregit peste tot de salate ca element compensatoriu și de nelipsita varză.
Știti deja că central europenii nu obișnuiesc să mănânce ciorbe, un ingredient ce aparține culturii ortodoxe, est europene( rusești mai exact). Puteți găsi în meniuri supe de diferite feluri, recomandarea mea expresă este aceea de a încerca supa cu varză și cârnați, un fel de mâncărică de la noi, cu un sos ceva mai subțire, sau supa de usturoi cu un fel de crutonașe. Excelente și disponibile și dimineața și la prânz și mai ales seara(?!). Ele trebuie însoțite- obligatoriu- de un păhărel de Borovicka Spisska, băutura sau tăria lor națională.

Felurile principale încercate de noi au avut în centru cărnurile. Un fel de celebrare a Crăciunului, pe care nu l-am petrecut în țară. Dincolo de cartofii de care sunteți plictisiți, am pus câteva fotografii sugestive cu tipuri de fripturi- mai ales cea de la Grill Pub-ul din imagine, situat în centrul stațiunii Tatranska Lomnica, și unde un ...rus era specialistul în fripturi- sau alcătuirile cu umpluturi de diferite tipuri de cârnați sau chiar  porțiile de cârnați și caltaboși în sos. Nu ratați cea mai bună bere, peste cea cehească sau nemțească, nu trebuie decât să cereți o ,,local beer, please".

Prețurile nu sunt mari,  ci aș putea spune că sunt decente, de vreme ce o friptură cu permanenta sălățică- inclusă în preț, și asta  oriunde- nu depășea 7-8 euro!

Încercați să vă aventurați în satele din jurul stațiunilor unde veți găsi micile afaceri de familie cu restaurant și minipensiune, așa cum am găsit noi în Velika Lomnica( vezi fotografia!). Proprietarii vor face mâncare ca la ei acasă, în bucătărioara lor, astfel sentimentul  acela unic și gustul mâncării gătite de o gospodină nu se va pierde. El va căpăta dimensiunea gastronomică și spirituală de care aveți nevoie atunci când vă aflați în altă țară.

Mocănițele și căile ferate înguste din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei.
Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.

Turismul de mocăniţă are viitor.

Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.

1.  Traseul Transilvan.
Unul dintre cele mai lungi trasee de cale ferată cu ecartament îngust pornea de la Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici). Se poate admira zona dealurilor Sovatei, pădurile seculare din nordul extrem al Podișului Târnavelor, iazurile dintre dealuri, bisericile fortificate din satele mureșene, și podgoriile de la Lechința. Din FERICIRE, în 6 august 2011  au fost redeschiși 14 kilometri între Sovata și Câmpul Cetății, urmărindu-se, pentru la anul, prelungirea traseului până la Tg. Mureș. Au fost reabilitati și 2 kilometri din mocanița care pleca din nodul feroviar Band spre Miheșul de Câmpie, începând însă dinspre Miheș spre Band. Detalii pe site-ul lor mocanitamures.webgarten.ro. Acolo, Domnul George Alistar vă ține la curent cu ultimele noutăți. Se pare că și 10 kilometri din zona Lechința vor intra sau au intrat în reabilitare. Asta chiar este o veste bună!

2. Traseul Săsesc.
Tot în Transilvania, de sud, de aceasta dată, exista o cale ferata îngustă care pornea de la Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu. Zona este extraordinară prin zecile de biserici fortificate săsești( Daia, Hosman) pierdute pe dealurile pline de păduri de fag ale Podișului Hârtibaciului. O porțiune de doi kilometri a fost refăcută, în urma cu câțiva ani, o locomotivă reconditionată și două vagoane, dar proiectul stagnează din lipsă de bani. Mai nou, se pare că au rămas și fără locomotivă și vagoane, ele fiind luate de un alt întreprinzător, pe baza unui protocol ciudat. Promotorul acestei schimbări a fost o asociație  cu oameni inimoși din zonă, numită Prietenii Mocanitei-sibiuagnitarailway.com.

3. Traseul Țării Moților.
Al treilea traseu este fascinant prin bogăția uriasă de obiective turistice pe care le traversează, cum ar fi vechea vatră ortodoxă a Cnejilor Cânde, cu mânăstirea de la Lupșa. Este vorba de spre vechea linie de cale ferată îngustă care pornea de la Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii.

4. Traseul  Zarandului.
Un traseu mai scurt dar, de data aceasta, electrificat!, mărginea versantul de vest al Munților Zarandului( către întinsa și neteda Câmpie a Aradului), zonă recunoscută pentru podgoriile sale cu vinuri seci. Traseul lega orașul Pâncota de Păuliș( unde se termina în calea ferată normală Deva - Arad), trecând prin Șiria- Covăsinț- Ghioroc- Miniș. Exista și o varianta spre Arad care urmărea paralel linia ferată normală, de asemenea electrificată.

5.Traseul Țării Oașului.

Pornea de la Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare. O zonă folclorică, cu tradiții deosebite ar încânta orice turist, cu atât mai mult cu cât traseul s-ar putea face și iarna, iar peisajele ar fi nemaipomenite, combinate cu urmărirea sărbătorilor de iarnă și de primăvară, cum ar fi Sâmbra oilor. În anii '70 mai functiona o cale ferată și prin Țara Lăpușului, de la Somcuta Mare spre Ardud și de acolo spre Satu Mare. Nu am absolut nicio informatie despre starea acelor căi ferate, doar niște hărți vechi.

6.Traseul Maramureșului.
Mocănița de pe Vaser. Cea mai cunoscută, vestita în toată lumea și probabil profitabilă. Despre acest traseu s-a scris foarte mult, așa că vă las să le consultați pagina virtulă, până la călătoria reală. Detalii pe siteu-ul lor mocanita.ro.

7. Traseul Bucovinei.
Mocănița de pe valea Moldoviței. Huțulca. Am scris despre această mocăniță în urmă cu câteva zile. Detalii AICI.


8. Traseul Medieval.
Mocănița de la Hunedoara. Pe traseul dintre gara mică din Hunedoara și Govăjdia, cu trecere pe lângă Castelul Corvineștilor. Mai multe pe site-ul inimoșilor de la Hunedoara- mocanitahunedoara.wordpress.com.

9. Traseul Secuiesc.
Mocănița de la Covasna legata de vestitul Plan Înclinat, despre care am scris AICI. Calea ferată îngustă a funcționat până spre 1999, și lega Covasna de Comandău. Interesant este că peste munte se afla continuarea acesteia, tot cu un plan înclinat, spre Nehoiu, pe valea celor două Bâsce. Reluarea în proprietate apădurilor și închiderea exploatărilor a dus la trecerea în conservare a linilor sau mai bine zis în părăsire. Un program al Consiliului Județean Covasna, care privea refacerea terasamentului până la Comandău, măcar, a rămas ca multe altele în stadiu de proiect.

10. Traseul Banatului.
Mocănița bănățeană de la  Berzasca. Un proiect pentru o cale ferată îngustă care deriva din si mai cunoscuta cale ferată Oravița -Anina, cunoscută ca Semeringul Bănățean. Această cale ferată a obtinut o finantare de 8 milioane de euro, prin efortul primăriei din Berzasca. Traseul va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.




SI NU UITA SA DAI LIKE!

Peștera Polovragi și Cheile Oltețului

Nu este una dintre peșterile super spectaculoase de la noi, dar este foarte accesibilă. Până la mânăstirea Polovragi și până în Cheile Oltețului aveți de mers câțiva kilometri din drumul de coastă al Olteniei de Nord, Râmnicu Vâlcea- Târgu Jiu.

Cu un nume ciudat, cu rezonanață dacică, care se pare are legătură cu ,,vrac(g)ii" care trăiau în apropierea lui Zamolxe, stăpânul peșterii, această zonă este de o frumusețe aparte.

Situată la întâlnirea a doi titani muntoși, unul cristalin- Parângul  și celălalt mai mult calcaros - Căpățânii, zona ,,beneficiază" de prezența celui mai îngust sector de chei pe care l-am văzut.

Practic sunt zone unde lățimea  maxima a văii nu depășește 30 de metri între un perete și altul. De la drumul forestier care urcă spre Curmătura Oltețului( ca să ,,cadă,, în Defileul Latoriței) și până în albia firavă a râului, sunt prăpăstii adânci și văiege abrupte. Nu ai cum să ajungi fără coardă, dar cred că de acolo fâșia de cer ți se va părea mai frumoasă.





Dupa cum spuneam, peștera nu excelează în concrețiuni stalactitice sau stalagmitice, însă are câteva particularități speologice, multe legende și un ghid vorbăreț,. Da..., tare guraliv. Cel mai vorbăreț pe care l-am întâlnit până acum. Este o doamnă iute la vorbă și la pas, extrem de simpatică, insistând destul de mult, pe aspectele istorice.

Peștera are galeriile înalte și largi, pe jos este un strat fin de argilă rămas din perioada deluviilor cuaternare, astfel că nu există riscul alunecării, este bine luminată, astfel că cei cu temeri claustrofobice n-au de ce să-și facă griji.
Este de asemenea  o peșteră ,,caldă" unde temperatura este situată între 8-10 grade Celsius, cu o lungime foarte mare, din care se vizitează maxim 800 de metri.
Chiar și așa se vizitează în mai bine de jumătate de oră, după care întoarcerea se face pe același traseu.


Legendele care abundă în legătură cu peștera Polovragi sunt legate de zeul dacilor Zamolxe sau Zamolxis. Se spune ca aici s-ar fi retras după cucerirea Daciei de către romani, în zorii tumultuoși ai  mileniului I.

Lungimea totală a galeriilor care ajunge la peste 10 kilometri, a permis unora să speculeze că pe aici ar fi un drum secret care iese în zona cetăților dacice din munții Oraștiei/Șureanu( spre Costești- Blidaru și Sarmisegetusa Regia), sau către peșterile Ohaba - Ponor și Cioclovina, situate la est de Țara Hațegului.






Imaginația spelogilor și a ghizilor de la asociația ce are în custodie peștera, a facut ca peste tot să întâlnești cartonașe cu diverse denumiri, inclusiv acest scaun a  lui Zamolxe din poză.
Mai poți vedea: Călugărul, Moartea- mai jos în poză, Vrăjitoarea, Regina etc.
Peștera este plină de lilieci, dar nu vă temeți, nu intră în păr!!!
Pentru că această colonie este ocrotită, în perioada de  hibernare accesul în peșteră este interzis- asta în sezonul rece.

Moartea din pestera. O imagine pe care am publicat-o mai devreme.

Asociația care se ocupă de peșteră  se numește
Focul Viu și are sediul în București,  fiind plasată sub atenta ( prea atenta) supraveghere a Muzeului Judetean Gorj ,, Alexandru Stefulescu".

Rezervația ,,Peștera Polovragi" are o lungime de 10,3 kilometri, cu o denivelare de 87 de metri, opera  Oltețului în calcarele  jurasice ale Munților Căpățânii.
Prețul unui bilet nu trece de zece le,i iar copii beneficiază de reducere.
Foarte aproape se află și Peștera Muierii și Cheile Galbenului, în localitatea Baia de Fier.

Pensiunea Alex- Horezu

Deși seamănă cu un camin de familiști  proaspăt renovat, pensiunea Alex, oferă mult mai mult decât se vede la primul ochi. Așa că nu vă lăsați păcaliți.
Este o pensiune mare cu  36 de locuri, care sunt repartizate în 11 apartamente, unul la parter- unde se află și sala de conferințe- și celelalte la etajele superioare.
Am găsit-o la marginea orasului Horezu, la ieșirea spre Novaci- Tg. Jiu, într-o zi toridă de august când stațiunea era plină.


Surpiza plăcută este dată de poziția deosebită și de priveliștile de la balcon, asupra Munților Căpățânii și Parâng.
Dispune de un spațiu de joacă exterior pentru copii, de o terasă elegantă cu restaurant foarte mare( 100 de locuri), saună și sală de fitness. Restaurantul este cu adevărat select, mâncarea - inclusiv tradițională- este gustoasă și în cantități rezonabile iar chelnerii sunt destul de amabili.

La capătul acesteia, se află un foișor, unde vă puteți retrage dacă  doriți o oarecare intimitate. Am înțeles că se pot organiza aici tabere școlare-și nu vreau să vorbesc despre  numeroasele obiective turistice naturale sau antropice- dar și cantonamente sportive.

Apartamentele sunt cu două!? și patru paturi/locuri, la prețuri situate între 100 și 150 de lei. Interesant este că pe siteul lor la secțiunea tarife  scrie: ,, Vă rugăm a ne contacta"( !!!).


N-am mai văzut asemenea politică de prețuri sau mă rog, de marketing.

Primele funiculare pe șine înguste. Posibile atracții turistice

În 1891 a fost pus în funcțiune primul tren funicular din țara noastră, la exploatarea forestieră de la Mălini ( jud. Suceava). Calea ferata respectivă avea o lungime de 1500 de metri și era legată de o altă cale pentru trenuri forestiere cu ecartament îngust, în lungime de 20 de kilometri. O viitoare vizită la muzeul memorial al lui Nicolae Labiș, va avea și rolul de a identifica rămășițele sau ruinele acestei intreprinderi de la începutul revoluției industriale din România. Imaginea veche găsită, îmi seamănă foarte mult cu Planul Înclinat de la Covasna, despre care am scris în 2009. Primul funicular aerian a fost construit la Schitu-Golești-Poienari, în județul Argeș de azi ( fost Muscel), unde se exploata și se exploatează și azi lignit. În perioada comunistă au fost construite și alte funiculare pentru minereu de fier la Ghelari-Teliuc sau pentru calcar în Dobrogea, pe aceleași principii tehnice. Primele rămân, însă, în istorie pentru construirea lor într-o perioada în care tehnica nu era așa de avansată.

Cea mai reușită lucrare tehnică de acest gen, este  se pare, cea de la Bușteni, construită în 1908. Era un funicular aerian pentru bușteni - lângă traseul actualei telecabine- care urca pe Jepi, traversa Platoul Bucegilor și ajungea până la vârfurile Blana și Nucetu, coborând apoi pe valea Ialomiței, în total 15 kilometri și 207 stalpi metalici. Cea mai mare deschidere era de 660 de metri, în zona văii Dorului. Aceste realizări tehnice excepționale la timpul lor, n-au fost nici măcar inventariate, cu atât mai puțin conservate. Ele ar putea reprezenta, în cazul șinelor de cale ferată de la Mălini, posibile atracții turistice, dar cu investiții majore, așa cum s-a făcut la Moldovița cu Huțulca sau pe valea Vaserului.

Meteorologie aplicată pe... fotografie

Eforie 2008- nori de furtună pe Marea Neagră

Cota 2000 Sinaia- martie 2009

Galați, iunie 2009- inundație pe faleză

Harghita Băi- vedere către Depresiunea Cicului

Cota 2000 Sinaia- giruetă inghețată

Cota 2000 Sinaia- un WC în vârf de munte

Rarăul acoperit de un mic nor

Exploatarea de sulf din Călimani, în ceată iunie 2010

DN 2, lângă Buzău în 2009!

Sovata 2010- natura rece se trezește la viață

Călătorii. Manifest

În perioada vacanței e plină lumea de persoane care aleargă de colo colo, cu dorința evidentă de a vedea multe lucruri într-o perioadă scurtă. Dacă o fac doar ca să aibă despre ce vorbi sau cu ce se lauda la multinațională, nimic mai firesc, căci e mai bine să poți cita mai multe nume de locuri; mai trece timpul și mai bifăm vreo stațiune sau hotel de fițe sau de nefițe.

DAR dacă o fac pentru ei, pentru a vedea cu adevărat, îi înteleg. Când vezi lucrurile în fugă, ele ajung să semene unul cu altul.
Un torent pietros de munte este, peste tot, un torent. Astfel cei care cutreieră o lume cu viteză maximă nu vor fi niciodată mai bogați în amintiri la sfârșit față de început.

Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Sighișoara care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de Turnul cu Ceas, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă.

În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.

Dacă merg din torent în torent, voi găsi mereu același torent. Dar dacă voi merge din piatră în piatră, același torent va deveni altul la fiecare pas. Și dacă revin la un lucru deja văzut, acesta mă emoționează într-adevar mai mult decât dacă ar fi nou, și chiar este nou.

Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.

Asta facem noi, bloggerii din turism, scriitorii de călătorii, cei care drumuiesc peste munți și prin țări străine. Alegem unghiul, ne așezăm și privim, și vă oferim vouă o sută de perspective ale aceluiași loc.


Nota: Adaptare dupa un articol vechi, dintr-un almanah turistic

Cele 23 de poieni cu narcise din România și sărbătorile lor

sursa (gapo.ro)

    Sunt multe poieni cu narcise în țara noastră, care atrag vizitatori, mai ales cu prilejul sărbătorilor de primăvară. Multe dintre ele au fost incluse pe lista rezervațiilor floristice, chiar dacă nimeni nu se ocupă de ele în mod organizat și profesional. Astfel, ele devin nu doar motive de bucurie și de fotografii bune ci și motive de distrugere și de trafic cu aceste superbe flori.
    Narcisele nu cresc în flora spontană a României, originea lor având legătură cu nordul Africii și cu zona mediteraneeană, de aceea la noi micile sau marile poieni cu narcise trebuie în continuare ocrotite cu și mai multă sârguință. Interesant este că multe poieni sunt întâlnite în depresiunile intramontane sau la poalele munților, deși sunt iubitoare de lumină și căldură.
Explicația este dată de microclimatul din zonă și de speciile diferite de narcise care s-au adaptat perfect regiunilor mai reci.
Probabil vor fi mulți care vor zice că aceste poieni sunt mici sanctuare naturale, care nu trebuie aduse la cunoștința publicului. Eu le răspund că nu cei care citesc sau se informează distrug rezervațiile, ci cei din zona rurală înconjurătoare, unde educația ecologică este încă o noțiune abstractă.

sursa (wikipedia.org)

1. Sat Filia, com. Brăduț (CV)- Poienile cu narcise și bulbuci de munte de la Filia, situate pe Dealul Kut.
2. Bucium (AB)- Poienile cu narcise de la Negrileasa, declarate rezervație botanică. Aici se organizează din doi în doi ani sărbători populare, în luna mai. Este una dintre cele mai vechi sărbători de acest gen din țara noastră.
3. Vlăhița/Căpâlnița (HR)- Poiana cu narcise Dumbrava Harghitei, declarată rezervație botanică, una dintre cele mai întinse din țară. Poiana se află între cele două localități. În mai aici se organizează serbări populare.
4. Sat Posada, oraș Comarnic (PH)- Poiana cu narcise de la Floreni, declarată rezervație botanică.
5. Doba (SM)- poiană cu narcise și lalele pestrițe. Asteaptă încă încadrarea într-o rezervație botanică sau floristică de interes local sau județean.
6. Gurghiu (MS) - în zona adminstrativă a comunei se întâlnesc mai multe poienițe cu narcise și lalele pestrițe. Comună cunoscută pentru rezervațiile forestiere de aici, Pădurile Lăpușna, Brădățel și Mociar și pentru sărbătorile și manifestările folclorice de primăvară.
7. Sat Racâș, com. Hida (SJ)- poiană cu narcise unde se desfasoară anual între 1- 15 iunie o serbare cămpenească numită Sărbătoarea narciselor.
8. Ineu (AR)- Poiana cu narcise de la Rovina.
9. Sat Tecșești, com. Întregalde (AB)- poiană cu narcise in zona numită Piatra Ceții, pe la 1200 de metri. Într-o zona a Cheilor Întregalde se întălnește și floarea de colț, aflată aici la cea mai mică altitudine din țară. 
10. Sat Apoița, com. Meteș (AB)- o poiană cu narcise în zona Cheilor și a Pietrelor Ampoiței.
11. Mogoș (AB)- zone cu narcise în jurul localității, care sunt ,,sărbătorite" în mai, printr-un festival folcloric numit Chemarea narciselor.
12. Negrași (AG)- Poiana cu narcise de la Negrași, declarată rezervație botanică.
13. Sat Veneția de Jos, com. Părău (BV)- poiană cu narcise, declarată rezervație naturală floristică.
14. Sat Borlești, com. Pomi (SM)- poieni cu narcise și lalele pestrițe.
15. Sat Șardu, com. Sânpaul ( CJ)- poiană cu narcise.
16. Sat Vad, com. Șercaia (BV)- Poiana cu narcise Dumbrava Vadului, cea mai întinsă rezervație botanică (cu statut de monument al naturii) din România.
17. Târgu Jiu (GJ)- Poiana cu narcise de pe Dealul Ciocârlău, declarată monument al naturii.
18. Tinca ( BH)- Poiana cu narcise de la Goroniște, declarată rezervație botanică.
19. Sat Zervești, com. Turnu Ruieni (CS)- Fânațele cu narcise de la Valea Sebeșului, declarată rezervație botanică. Anual în luna mai are loc o serbare câmpenească numită Sărbătoarea narciselor.
20. Vârghiș (CV)- poiană cu narcise ocrotită de lege. Nu este clar ce fel de rezervație este și nici care este statutul.
21. Sat Tătărești, com. Viile Satu Mare ( SM)- poieni cu narcise și lalele pestrițe.
22. Vișina (DB)- Poiana cu narcise din Lunca Neajlovului.
23. Sat Feneș, oraș Zlatna (AB)- poiană cu narcise, declarată rezervație naturală floristică.

* completare de la banadaroșie.ro: cea de sub varful Tomnatec, muntii Maramuresului (jud. MM) și cea pe muntele Saca ( Mții Rodnei). Mulțumim!

Voineasa. Stațiunea din inima Grupei Parâng

Aș fi pus un titlu mai lung, dar am ales să marchez poziția în primul rând. Aș fi scris ceva de genul:,, Cadru  natural deosebit, cadru antropic muncitoresc".
Până la urmă nu prea ai ce să ceri de la un orășel-stațiune, care a aparținut societăților care au amenajat din punct de vedere hidroenergetic sitemul bazinului Lotru. Și pensiunea la care am stat- La doi brazi- aparține de Hidroconstrucția.
Din acest motiv am ales să pun două trei fotografii cu regiunea și care să nu înfățișeze vechile hoteluri ale sindicatelor(Lotru, Voineșița, Vidruța, Brădișor- cu bază de tratament, Lotrișor, etc.) sau braseriile și cofetăriile unde oamenii muncii se bucurau odinioară de odihna binemeritată.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cadrul natural deosebit în care este așezată stațiunea și obiectivele turistice la care avem acces cu plecare din centrul stațiunii, nu pot acoperi lipsa de investiții în infrastructura turistică. Până la urmă este singura stațiune din zonă, vecinii ei fiind situați la mulți kilometri depărtare: Păltinișul spre nord, pe crestele Munților Cândrelului/Cibinului, Rânca pe versanții sudici ai Parângului, Călimănești-Căciulata pe Valea Oltului.

 Locația  Voinesei pe hartă - AICI.

Eforturi am văzut destule, mai ales în partea localității care nu este stațiune. Numeroase pensiuni de trei și chiar patru stele, magazine bine aprovizionate, vreo două restaurante și un asfalt destul de bun. Bine că în Vidra, practic o stațiune inexistentă, s-a construit o pârtie de schi!!! O investiție a ministerului care s-a făcut fără ca măcar drumul până acolo, pe valea Mânăilesei, să fie modernizat și fără ca în zonă să existe faciltăți de cazare.

Stațiunea este situată la altitudinea de 650 de metri altitudine, pe versantii nord-estici ai Munților Latoriței, fiind traversată de Lotru, care mai are de străbătut vreo 38 de kilometri până la vărsarea în Olt, în apropiere de Brezoi.
De aici, din Voineasa, se poate pleca în câteva zone de o rară frumusețe. Am să încerc, mai jos, să creionez posibile trasee pentru cei ce vor veni în această zonă:

1. Vidra- cel mai mare lac de acumulare din bazinul Lotrului, deservit de cea mai mare hidrocentrală din România(Ciunget). Drumul are 25 de kilometri, și dublează valea pârâului Mânăileasa. Asfaltul are porțiuni unde lipsește iar gropile trebuie ocolite dacă nu vreți să vă lăsați planetarele pe acolo. Am înțeles că există un proiect de reabilitare, care continuă investițiile de pe Transalpina, dar asta nu scuză crearea pârtiei de schi de la Vidra, despre care am vorbit mai sus. Postarea despre lac -AICI.

2. Defileul Latoriței, probabil cel mai frumos  defileu din țară. O sălbăticie rezervată și întregită, într-un fel, de lacurile construite pe firul apei. Postarea despre defileu -AICI.

3. Cataractele Lotrului și Lacul Balindru, pe un drum pietruit dar bine întreținut, de vreo 14 kilometri, care merge și mai departe până la Vidra. Postarea despre cataracte -AICI.

4. Curmătura Oltețului, drum care se face din valea Latoriței, și urcă culmile Muntelui Căpățânii, coborând spre Peștera Polovragi. Drum pentru 4x4 dar care, cred, oferă priveliști și senzații unice.

5. Tot un drum forestier, dar de culme, m-ar tenta. Acesta pleaca din Valea Măceșului o localitate de lângă Voineasa, și  traversează toată culmea Munților Latoriței , urcând până la 2000 de metri pe lângă Vârful Fratoșteanu, și coboară pe lângă Iezerele Latoriței în Șaua Ștefanu, unde intră în Transalpina.

,,Stațiunea"  Vidra

Huțulca. Mocănița de la Moldovița.

Există oameni inimoși și cu viziune care, iată investesc în fostele linii de cale ferată cu ecartament îngust care funcționau în pădurile noastre. Un asemenea om este austriacul Georg Hocevar, care a repus mocănița Huțulca în functiune în 2005, după ce a recondiționat linia ferată și traversele și a  înființat o firmă cu sediul în Criscior-Brad, județul Hunedoara.
Locatia aproximativă pe hartă AICI.

În zona Moldoviței exista o linie de cale ferată forestieră care urca pe valea râului cu același nume ca al mânăstirii și continua pe valea pârâului Râșca. Ea a fost construită în 1888 de un proprietar de gater de origine germană, pe numele sau Louis Ortieb, și are o lungime de 11 kilometri. Timpul de parcurgere a traseului este de 90 de minute, asta pentru că locomotiva are nevoie de multe opriri, pentru că presiunea scade repede în cazane.

Trenul este format de obicei din două vagoane de călători și un vagon restaurant, tractate de o bătrână locomotivă  cu abur, marca Krauss din 1917, cumpărată din Austria și (re)pusă în functiune în 2007. La nevoie se mai pot adauga încă două vagoane. Traseul  este dificil dar și spectaculos în acelasi timp, linia ferată și trenul fiind la vremea lor o realizare tehnică excepțională.

Din nefericire pentru turismul nostru mioritic, ea funcționează ocazional și nu permanent sau măcar pe timp îndelungat ca cea de pe Vaser din Maramureș, mult mai celebră. Așa că turiștii trebuie să sune și să închirieze sau să se intereseze dacă funcționează cu ocazia diferitelor evenimente sau sărbători.
O asemenea ocazie a fost între 26 decembrie 2011 și 2 ianuarie 2012 când a transportat la o cursă și 150 de călători, la prețul de 20 de lei  pentru adulți și 10 lei pentru copii.

La vagonul restaurant se servește de obicei ceai, vin și țuică fiartă iar la capătul liniei călătorii servesc produse tradiționale bucovinene și aleg să urce prin pădure cu caii sau cu trăsurile. După cum ați observat și în imagine, trenul pleacă din spatele hotelului Oana din Moldovița.

O inițiativa oarecum asemănătoare a existat și pe timpul verii lui 2011, când un tren de epocă a parcurs câteva zile la rând distanța dintre Suceava și Putna  sau Cacica, în cadrul programului Pelerin în Bucovina.
Poze și filmuleț AICI.

Informații obtinute din ziarul Monitorul de Suceava, editia 4 ianuarie.