miercuri, 23 februarie 2011

Cătunul Casa de Piatră- cuibul moţilor


Un drum desfundat, cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m), spre crângul sau cătunul Casa de Piatră, din inima Munţilor Apuseni. 
Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre înălţimile calcaroase ale Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.

Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe tăpşanul calcaros, printre culturi de picioci sau barabule şi câteva fire de câripă( cânepă), sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici,  şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă, semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor, ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.
Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi intram în casa omului.

Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat catre vârfuri, rup monotonia acoperișului rustic.
În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de molizi falnici, şi de stâncile Culmii Crestăturii.
Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia creştinească a locurilor.
Hărnicia şi curajul moţilor care au ,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea întâmplărilor de pe munte.

O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână înaintea Târgului de fete ( duminica dinspre 20 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din afara timpului, nici măcar Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.
În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda, de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde muntele pare că atinge cerul.



8 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Un loc frumos, in care ma duc in fiecare vara :)

Unknown spunea...

D_le Viorel !
Nimeni nu ne aude, poti sa-mi dezvalui si mie secretul de gasire a perlelor turistice ??
S-au poate sa fie numai talent nascut ??? :-))
Numai doua noptii in Apuseni nu e de ajuns. :-((

Viorel Iraşcu spunea...

@Traveling-imi imaginez, doar sunteti ,,apuseanca" prin adoptie, nu?
@Domnul Ilan- zeci de ore petrecute cu ochii in carti de specialitate, geografice, turistice, cu note de calatorie sau cu impresii-FARA INTERNET SAU WIKIPEDIA-(DOAR IN CAZURI SUPER SPECIALE).Imi place sa cred ca sunt un creator de resursa turistica nu doar un consumator.
Cu respect.

Cornelia spunea...

Cand m-am hotarat sa ma fac geograf, nu era wikipedia. Dorinta de cutreierat prin lume mi-a venit din curiozitatea starnita de profesoara de geografie din generala, care ne explica lectiile cu fotografii superbe din toate colturile lumii.
Tot respesctul pentru astfel de profesori de geografie!
Multumesc pentru frumoasele povesti vi!

Traveling Hawk spunea...

Asa e, Viorel :)

Viorel Iraşcu spunea...

@Cornelia- total de acord cu tine.Salut intotdeauna cu respect un coleg calator, care mai este si geograf pe deasupra.

Roxana spunea...

Ce dragi mi-s locatiile de genul asta...atat de izolate si de autentice...felicitari!

Anonim spunea...

cateodata imi doresc sa traiesc in locurile astea!!!...atat de liniste ... ar fi minunat !!!! fercu ale..:d

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...