PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

miercuri, 30 octombrie 2013

Abația Sfântul Ștefan- singura din țară și care aparține unui ordin catolic necunoscut



Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva vreme, mi-a provocat ,,întâlniri"  virtual-spirituale cu oameni deosebiți și cu locuri interesante. Unul dintre aceste locuri este Abația Sfântul Ștefan din Oradea.






Ordin: Ordinul Canonic Premonstratens
Hram: Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, 15 septembrie
Locație: Str. Roman Ciorogariu, nr. 16, 410017, Municipiul Oradea, jud. Bihor
GPS: 40° 06' 0.19'' N; 21° 93' 1.39'' E
Tel: 0259 436 216
Nr. de călugări: 1
Abate: FEJES Rudolf Anzelm O.Praem.

Ordinul premonstratens, a obţinut, în Oradea,  recunoştinţa locuitorilor prin renumele şcolii conduse de ei. Şcoala de băieţi, prin exigenţă şi preocupare pentru viitorul copiilor a dat roade, mulţi terminând şi facultatea de drept în cadrul aceluiaşi ordin devenind avocaţi renumiţi. În clădirea  fostei şcolii şi facultăţi, astăzi este Liceul Mihai Eminescu. Lângă clădirea şcolii se află biserica premonstratense construită între anii 1740-1760. Biserica cu două turnuri a fost proiectată în stil baroc. Latura de vest a bisericii e lipită de clădirea mănăstirii. După desfiinţarea ordinului (1786), biserica este folosită un timp ca şi depozit, iar din 1808 revine din nou în administrarea ordinului Premonstratens, astăzi aici locuind un singur călugăr.
Ordinul Premonstratens ( Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul 1120 de Norbert von Xanten, împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și un ordin feminin al premonstratenșilor.
Întemeietorul lor, Sf. Norbert (1080/85-1134, abate la Prémontré, apoi, episcop de Magdeburg) a fost înrudit, se pare, cu casa regală arpadiană. Ordinul premonstratens a fost primul ordin care avea în program, păstorirea sufletească – oferind, deci, sacramentele și credincioșilor laici. Convertirea slavilor de est, a fost unul din obiectivele pricipale ale ordinului. Prima lor prepozitură ungară a fost înfiintată la 1130, undeva lângă Oradea.  Pe lângă Arad a fost înălțată, pe la mijlocul secolului, prepozitura Sf. Martin, având  multe moșii transilvane ( o posesiune era la Turda, de unde transportau sare). Au preluat și unele așezăminte benedictine, printre care cel de la Almașu. Ordinul avea și mănăstiri de  călugărițe. Cultul Sf. Apostol Ioan este accentuat, iar de acesta se leagă intensitatea mistică marianică și cristică (primul imn către Inima lui Isus este de geneză premonstratensă) iar  liturghia premonstratensă provine, cu unele modificări, din tradiția carolingiană.

2 comentarii:

Ovidiu spunea...

Ma amuza putin faptul ca ai pus coordonate, ma pune pe gandurile acel unu ce face referitor la numarul de calugari, sa inteleg ca e un fel de muzeu sau ce?
Avand in vedere vechime... probabil ca e ceva in spatele acestui oridin ori nu e prea dorit...

Viorel Iraşcu spunea...

Coordonatele GPS nu mai sunt de mult un moft, iar chestia cu un calugar are legatura cu revenirea timida a ordinului in Romania.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...