Se întâmplă la intersecția de pe deal, unde un indicator îmi spune că mai am trei kilometri până la Baia. Întotdeauna o iau pe drumul Rădășeniului și al Păltinoasei, ca să ocolosec Fălticenii și Suceava. Într-o zi, prin preajma Bobotezii, n-am mai rezistat și dorința a dat ghes mâinii să apuce stânga de volan, către satul uitat cu trei biserici, fostă capitală.
Da, așa este, fostă capitală a Moldovei, prima capitală a primului stat moldovenesc. Cunoscut din documente ca Civitas Moldaviae, acest fost târg are o poveste și un destin oarecum tragic.
Vizitându-l, Nicolae Iorga are pentru el o scurtă dar cuprinzătoare caracterizare: ,, Baia, astăzi un sat mic cu ruine mari"...
Se pare că dateaza chiar dinainte de marea invazie a tătarilor( n.a. 1241), deci din prima jumătate a secolului al XIII lea.
Denumirea de Baia apare și în actele legate de înscăunarea lui Dragoș, ca domn al Moldovei în 1359 și se pare că acest statut l-a avut și pe perioada domniei lui Bogdan I. Orașul, care era cel mai mare târg de la est de Carpați, a avut și până la 20 000 de locuitori, în perioada de maximă înflorire economocă. Tot atunci, trei domnitori ridică trei biserici impresionante prin dimensiuni și arhitectură.
Prima rămasă în picioare, dar în ruine, este catedrala catolică, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, realizată între 1417-1420. A fost un gest extraordinar făcut de domnitor pentru soția sa de religie catolică și în cinstea înființării episcopiei romano-catolice de Baia, la 1413.Ruinele scăldate în soarele de ianuarie te lasă să intuiești mărimea acesteia și numărul credincioșilor sași sau polonezi care participau la slujbe. A fost la vremea ei cea mai mare dintre toate câte erau în Țara Moldovei. Cu toate astea nu este cea mai veche, pe teritoriul orașului a mai existat o mânăstire franciscană, ctitoria Mușatei, mama lui Petru Voievod în 1377.
Celelalte două biserici au rezistat până astăzi și reprezintă mândria micii comune.Prima este ctitoria lui Ștefan cel Mare din 1467 și are numele de Biserica Albă- Sf. Gheorghe. A fost ridicată în amintirea bătăliei pe care marele domnitor moldovean a avut-o aici cu Matei Corvinul.
Situata la marginea satului, cu cimitirul cosmopolit aflat în spate, mă uimește poziția sa la doi pași de câmpurile arate ale localnicilor, în mijlocul câmpului Moldovei. Nu prea mi-o imaginez ca fiind înconjurată de fortificații, pentru că nimic din jur nu mai amintește de ideea de cetate. În spatele bisericii am întâlnit un altar de gheață care aștepta slujba oficială de Bobotează. La cealaltă biserică, sătenii munceau încă la asamblarea acestuia făcând un zgomot infernal cu drujbele.
Ceva mai în centrul satului, mai tânără decât celelalte, biserica lui Petru Rareș din 1532 rămâne cea mai frumoasă apariție arhiteconică, așa cum am prins-o eu, mângâiată de soare și de umbrele molizilor uriași care se scurg pe pereții cândva pictați.
Aici reușesc să intru în biserică și să admir picturile originare, înnegrite de vreme. Un bătrân pe care nici nu l-am văzut își face apariția intempestiv și, gârbovit îmi spune cu obidă că s-a încercat includerea biserici și a picturilor într-un program național de refacere, dar nu s-a putut. Astfel, pictura interioară se degradează, cea exterioară a dispărut de mult, doar fațada estica mai păstrează câteva urme, care amintesc de Moldovița aceluiași ctitor.
Perioada de glorie a orasului ia sfârșit odată cu întemeierea prin hrisov domnesc, la 1780 a târgului celui nou Șoldănești, devenit mai târziu Fălticeni.Târgoveții și bruma de meșteri germani, se mută spre târgul cel nou cu mari iarmaroace și mai ferit de inundațiile Moldovei.
Aceasta este povestea tristă a satului Baia, și a ceea ce a fost. Ce este și mai tragic este că nu este promovată ca valoare artistică, arhitecturală și religioasă, nemaifiind, dupa știința mea, nicăieri în România un sat cu trei ctitorii domnesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu