Subcarpații Getici- caracterizare și obiective turistice unice

Poziție- la S de Carpaţii Meridionali;

Limite - între Valea Dâmboviţei la est  şi Valea Motrului la vest; la sud Podișul Getic;

Caracteristici: dealuri formate prin cutarea şi înălţarea unor strate sedimentare de la marginea Carpaților; altitudine maximă de 1017 m în Măgura Măţău sau 1218 în Dl. Chiciora; 2 şiruri de depresiuni închise de 2 şiruri de dealuri până la Olt; s-au înălţat la sfârşitul orogenezei alpine; prezența cutelor  diapire( dealuri cu depozite de sare) – Ocnele Mari;

Subdiviziuni- Depr. Câmpulung (Muscel), Depr. Tg Jiu, Măgura Mățău, Măgura Slătioara, Dl. Negru;

Clima -factorii ce influenţează clima în această zonă sunt: circulaţia generală a maselor de aer dinspre vest, dispunerea dealurilor si apropierea de Carpații Meridionali;

-temp.medie anuală 6° - 10° C; precipitații.medii anuale –700 – 1000 mm/an;vânturile de vest, foehnul, austrul în extremitatea vestică;

-nuanţe climatice: -de tranziţie; submediteraneeană (foarte puţin în zona Tismana);

- etaje de climă - climat de dealuri înalte;

Hidrografia-Argeșul, Râul Doamnei, Olt, Olteț, Jiu, Dâmbovița, Motru, Gilort; Lacuri- Ocnele Mari – în masiv de sare, Ceauru- lac de retenție pe Jiu;

Vegetația-  zona pădurilor cu etajul stejarului  (200 - 500m), amestec și etajul fagului( 600-1200 metri)

Soluri- cambisoluri, argiluvisoluri.

Obiective turistice: Salina și lacul de Ocnele Mari, statiunile Băile Govora și Băile Olănești, mănăstirea monument UNESCO de la Hurezi și ceramica de Horezu, ansamblurile sculpturale de la Tg. Jiu ale lui Constantin Brâncuși, Mănăstirea Tismana și rezervația de castan comestibil de la Pocruia, Mănăstirea Curtea deArgeș, ansamblul mănăstiresc de la Câmpulung, Monumentul de la Mateiaș și biserica crecută din stâncă de la Nămăiești, Mănăstirea Polovragi, muzeul trovanților de la Costești, biserica interzisă femeilor de la Muereasca-Frăsinei, Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Filmuleț de pe canalul meu de youtube cu Oltețul vijelios la ieșirea din munți- AICI

Globul geografic unic de la Muzeul Apelor din Fălticeni

Undeva, pe o străduță cochetă din centrul vechi al târgului moldovenesc, se află un muzeu de științele naturii, numit al apelor, pentru că prezintă munca de o viață a doi fii ai orașului:  Prof. Vasile Ciurea și Acad. Mihai Băcescu, un oceanolog de prestigiu.

Aici se află un exponat unic în lume, despre care auzisem încă din timpul facultății, de la un coleg din zonă. La mai bine de 20 de ani de atunci, am ajuns în sfârșit să-l văd. Globul este o veritabilă operă de artă...geografică.

Profesorul Neculai Isaic, din Vadu Moldovei, a trudit mai bine de cinci ani să creeze un glob geografic fizic, care să înfățișeze relieful Terrei.
Munții și celelalte trepte de relief de pe uscat sunt oarecum cunoscute, dar particularitatea deosebită a acestui glob este că redă cu mare finețe relieful bazinelor oceanice. Și ar trebui să ne gândim că în anii '80, imaginile satelitare erau rare și aveau o rezoluție inferioară, ceea ce face ca efortul profesorului Isaic să fie cu atât mai important. Se pot ,,citi,, cu ușurință, riftul Atlanticului și faliile transversale sau fosele abisale din marginea vestică a Oceanului Pacific.

Restul muzeului aduce un omagiu cercetărilor academicianului Băcescu și lucrărilor profesorului Ciurea, ctitorul muzeului. Mai găsiți câteva acvarii cu pești locali și un morun împăiat uriaș sau scoici din diferite părți ale lumii.

Moscheea Azizie din Isaccea

Isaccea, este un oraș prăfuit, micuț, anost, cu blocuri comuniste, singurul său avantaj, fiind situarea pe malul Dunării, într-o zonă unde fluviul se ,,strânge" puțin, în calea unui vad de trecere.

Anticul Noviodunum, nu are multe obiective turistice, cel mai de seamă, fiind această moschee, ridicată undeva între secolele al XVI lea și al XVIII lea. Se numește Azizie și are un minaret înalt de 25 de metri.

Simpluță și stingheră între blocurile bară construite de comuniști, pentru muncitorii de la cariera de calcar de lângă oraș sau pentru cei care exploatau baritină la Somova, geamia este o arătare din alte timpuri, când Dobrogea era posesiune otomană.

Situația politică și lipsa conflictelor etnice, a făcut ca această geamie, ca și celelalte din Dobrogea, să nu sufere vandalizări, în aceeași măsură în care autoritățile otomane permiteau construirea de biserici, cu condiția ca turlele să nu depășească în înălțime minaretul.
Astfel în zonă se află și o biserică foarte veche cu hramul Sfântului Gheorghe.

Așadar, două monumente, două etnii și două religii, sunt coordonatele de bază pentru cei ce doresc să se oprească vreodată în Isaccea.

Borșa, o stațiune în revenire

Sunt convins că mulți dintre voi ați ajuns măcar o dată în stațiunea maramureșeană Borșa. Mie nu mi-a plăcut în mod deosebit niciodată. După 1990, a apărut o puzderie de vile, vilișoare și pensiuni care dau un aer de îngrămădeală balcanică și sufocă practic peisajul și pădurea( cât a mai rămas din ea).

Anul trecut, am făcut o scurtă escală aici, dupa drumul înfiorător de prost care traversează extremitatea sud-estică a Munților Maramureșului, prin pasul Prislop( 1416 m). Nici acum nu am rămas foarte încântat, dar am observat că se mișcă ceva în stațiune. O nouă pârtie de schi, deservită de o instalație modernă de teleschi va începe să adune din ce în ce mai mulți turiști. Traseele de munte către Cascada Cailor( cea mai înaltă cădere de apă din țară) sunt și ele refăcute, chiar dacă telescunul care urcă până acolo este antic și de demult.


Oferta de cazare este incredibil de bogată, iar din acest motiv, prețurile nu au cum să fie altfel decât accesibile. Chiar dacă pensiunile sunt practic perete în perete iar prin gemulețul de la baie nu vezi stâncile semețe ale  munților din jur ci doar o altă...baie. Faptul simplu că se construiește este un element pozitiv, dar stilul haotic în care se face, arată o lipsă de viziune urbanistică, ce nu poate avea drept cauză decât corupția administrativă.

Din păcate, oferta de restaurante și de posibilități de petrecere plăcută a timpului liber este aproape nulă, pentru cei ce ar dori, de exemplu, să guste din preparatele  locale sau să se relaxeze  activ. Este adevărat că n-am umblat foarte mult prin stațiune,  de altfel nici nu prea poți, pentru că străzile de tip labirint fanariot, te-ar face să te alegi cu o durere de cap groaznică.

Revenirea statiunii, între cele mai căutate destinații din Maramureșul montan a început, dar mai este mult până departe.

Zona este foarte bogată în atacții turistice naturale și antropice: Muntele Pietrosu Rodnei, cel mai înalt din Carpații Orientali( 2303 m), Cascada Cailor, Mocănița de pe Vaser de la Vișeu, Lacul glaciar Știol- Izvoarele Bistriței, Pasul Prislop cu mănăstirea cu acelați nume.

Hotel Ozon, cota 1400 din Harghita Băi

Între numeroasele oferte de cazare din Harghita Băi, una iese în evidență, este vorba despre Hotel Ozon. Acesta este situat la înălțime, și la propriu și la figurat. Este la cota 1400 din Munții Harghitei, dar și serviciile și ambianța  sunt tot la un nivel superior.

Am stat acolo în vacanța de iarnă, când am găsit aici singura cameră liberă din stațiunea, care acum câțiva ani nici nu conta în preferințele turiștilor, amatori de sporturi de iarnă. Am găsit camera și pentru că este probabil cea  mai scumpă cazare din stațiune, fix 202 lei cu mic dejun inclus(!?).

Nu vreau să fiu ironic, pur și simplu am rămas surprins de preț, dar și-în sens pozitiv- de cum arată hotelul, restaurantul, lounge -ul și pub-ul.

Probabil că îi lipsesc foarte puține dotări ca să treacă în categoria de patru stele. Ar merita. Poate ar fi o problemă cu restaurantul, care are o vedere superbă, prin niște geamuri uriașe, către înălțimile-încă- împădurite ale vulcanilor stinși din zonă.
De ce spun o problemă, pentru că oferta meniului este săracă, în opoziție totală cu dotările și ofertele de petrecere a timpului de relaxare din hotel. Da, ce să-i faci, chestie de politică internă. Puțin, da'... bun.

Vreo 80 de camere, bine amenajate, cu mobilier din lemn masiv, care creează o ambianță plăcută, un irish pub unde ciocolata fierbinte este demențială, vinul fiert îți gâdilă nările, iar băncuțele din separeuri oferă o intimitate călduță. Saună uscată, apartamente cu jacuzzi și masaj de relaxare, pentru cine vrea să-și vindece vânătăile obținute pe pârtia din spatele hotelului.

Zona turistică: Harghita Băi; Biserica franciscană Șumuleu Ciuc; Lacul Sfânta Ana; Lacul Roșu; Salina Praid; Stațiunea Sovata și Lacul Ursu.

Date despre hotel: 
GPS: 46/ 38/ 74 N; 25/ 63/ 17 E
Tel: 0366 100 141
www.hotelozon.ro

Circuite de Paşte în România Rurală

În urmă cu un an, lansam un articol cu destinații posibile de Paști în zona rurală a României. Am decis să-l public iar, în speranța că voi da idei noi de vacanță tradițională, celor ce sunt în căutare de așa ceva.

Dincolo de regiunile turistice consacrate, se află o Românie rurală cu tradiții destul de bine păstrate și cu obiective  naturale sau antropice de vizitat în perioada sărbătorilor. Am identificat cinci astfel de comune din diferite județe ale țării, despre care nu știați mare lucru. 

1. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE

Plusuri
- pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81;
- obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita( secolele XVII-XIX);
-surs- vinsieu.ro
- sărbătorile tradiționale Maialișul( 20 mai) și Fântăna lui Simion Bărnuțiu( ultima duminica din mai) și confecționare de cergi tipice meleagurilor sălăjene;
- poiana cu lalele pestrițe din satul Poarta Sălajului, plus ruinele daco-romane de la Porolisum( Moigrad) și stâncile din Grădina Zmeilor de la Gâlgăul Almașului;
- la câtiva kilometri, comuna Hida cu două conace din secolele XIX-XX și câteva biserici de lemn cu picturi interioare.
- locatia comunei pe google maps-aici.

Minusuri

- lipsa pensiunilor( cele mai apropiate sunt la Cuzăplac, Zalău sau Șimleul Silvaniei)
- drumurile comunale și judetene nemodernizate.


2. ISVERNA- ȚARA LILIACULUI ȘI A TOPLIȚELOR

Plusuri
- situată în inima Podișului Mehedinți, la poalele munților cu același nume și în apropierea Parcului Național Domogled- Valea Cernei; 15 kilometri de Baia de Aramă;
- obiective turistice: Pestera Isverna, izbucurile( izvoarele carstice) numite aici toplițe sau boloboroase sau nări, cheile Coșuștei și bisericile de lemn din satele Seliștea și Turtaba.
-sursa-isverna.ro;
- crângurile sau șleaurile de liliac sălbatic situate în apropierea comunei; lângă această localitatese află comuna Ponoarele unde găsiți Podul lui Dumnezeu, singurul pod natural peste care trece o șosea.
- locatia pe hartă- aici.

Minusuri

- acces dificil din drumul județean care leagă Baia de Aramă de Drobeta turnu Severin.
- lipsa pensiunilor( cea mai apropiata este la Baia de Aramă)

3. PIETROASA- ȚARA CASCADELOR ȘI A PEȘTERILOR

Plusuri
- o poziție excelentă, în partea de vest a Munților Bihorului, cu acces auto din drumul național E 79, Beiuș- Vașcău; cunoscuta datorită satului Chișcău unde se află Peștera Urșilor;
- comuna în sine are și alte atracții: cea mai mare cascadă din Apuseni- Săritoarea Bohodeiului, cu o cădere de 80 de metri, pe care am avut ocazia să o văd acum doi ani, link către articol AICI; acces spre zona salbatică și spectaculoasă a Cetăților Ponorului, Platoului Padiș și a Cetăților Rădesei;
- tradiții și obiceiuri bihorene  legate de confectionarea de țesături populare, și joagare acționate de apă;
- pensiuni numeroase în zona Chișcău și cabane în zona platoului Padiș, către care drumul este amenajat;
-locația cascadei și a comunei- AICI;

Minusuri

- lipsa indicatoarelor către Cascada Bohodei și ceva probleme cu marcajele turistice;

4. MURIGHIOL- ȚARA GÂRLELOR VIOLET

Plusuri
- numele dat de turci vine de la muri= violet și ghiol care înseamnă baltă, lac; situat în extremitatea sudică a Deltei, pe brațul Sfântu Gheorghe, dar pe partea Podișului Dobrogei; așadar de o parte stepa uscată și mărăcinoasă iar de cealaltă imensitatea gârlelor cu coloniile de cuibărit de la Uzlina, Marchelu, Plopu, Tatanir și Murighiol;

sursa foto-circuiteturistice.com 
- alt obiectiv turistic este cetatea romano-bizantină Halmirys din secolele IV-V, situată pe teritoriul satului Dunavățu de Sus, în satul Dunavățu de Jos există un un centru de artă populară dobrogeană.
- singura insula de pe lacul Razim, Popina( 48 de metri) este declarată rezervație de călifari roșii, iar accesul se face din satul Sarinasuf;
- drumul Tulcea- Mahmudia- Dunavăț este în stare relativ buna iar numărul de pensiuni și complexe turistice este foarte mare, detalii- AICI;

- din Murighiol se pot închiria bărci sau șalupe pentru drumeții pe apă, pescuit, bird-watching și chiar înnoptări pe brațul Sfântu Gheorghe sau pe Canalul Central, care comunica cu lacul Razim.
-locație AICI;

Minusuri

- prețurile la cazare și masă sunt mai mari decât în alte zone, din cauza accesului dificil, lucru neadevărat pentru că există drum asfaltat de la Tulcea; acest element se verifică pentru zonele din interiorul deltei și nu de la marginea ei.

5. BOZIORU- ȚARA BISERICUȚELOR ÎN STÂNCĂ

Plusuri
- o comună cu vreo trei sate, situată în zona de interferență subcarpato-carpatică, de la Curbură; pe drumul comunal 230L care face legătura între Buzau-Berca- Gura Teghii, la 45 de kilometri de resedința de județ;
- atractiile turistice, dincolo de peisajul deluros cu păduri de amestec, este dat de mulțimea bisericilor și schiturilor săpate în stânca dealurilor subcarpatice: asezările monastice din satul Nucu, mânăstirea Sf. Gheorghe, ctitoria lui Mihai Viteazu, bisericile în stâncă Peștera lui Iosif, Fundătura, Schitul lui Agaton, Peștera lui Dionisie Torcătorul, Biserica Piatra Găurită.
- toate sunt sapate de monahi sihaștri, începand cu anii 1500, în gresia calcaroasă a dealurilor.
-sursa- surprising-romania.blogspot.com 
-locația- aici.

Minusuri

- accesul dificil pe drumurile comunale nemodernizate și puținele pensiuni, singura unitate de cazare din zonă, găsită pe net- AICI; exista pensiuni și la Gura Teghii și la Berca( una de patru stele o recomand cu plăcere).

Via Mariae- Calea Sfintei Fecioare Maria

Am descoperit acest panou lângă vestita biserică franciscană Șumuleu Ciuc, unde se află o statuie a Fecioarei, făcătoare de minuni( mai multe- aici).

Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.

De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Detalii se pot obține pe www.mariaut.hu

Copacul vieții de la Turia

Știu că la prima vedere pare un copac obișnuit, uscat, fără crengi și fără scoarță, încadrat de doi tuia înalți.
Dacă vă uitați mai bine însă, veți vedea pe trunchi niște insigne, de forma unor galbeni dintr-o salbă.

Acolo se află registrul informal, de evidența nașterilor din comuna covăsneană Turia.

Concret, fiecare copil născut ,,beneficiază"de o asemenea plăcuță, pusă pe copac, culoarea diferită indicând anul în care aceștia s-au născut.

Tradiția nu durează de mult, după cum se vede, dar tare aș vrea să-l văd după vreo 10-15 ani.
Se poate face în felul acesta face un recensământ foarte clar, plus că fiecare copil ajuns adult, se poate mândri cu propriul ,,certificat de naștere".
Copacul se poate vedea din stradă, este în fața primăriei din Turia, comună situată între Tg. Secuiesc și stațiunea (re)descoperită de curând de mine și de familia mea, Balvanyos.

Film pe canalul de youtube:https://www.youtube.com/watch?v=iHdJhdoKZXw&t=16s

Cetatea Balvanyos- Cetatea Idolilor

Este cea mai faimoasă fortăreață medievală din zona Târgu Secuiesc- Băile Tușnad. 
Legendele cu uriași și zâne, care s-au țesut în jurul acestei construcții impunătoare, l-au inspirat pe scriitorul maghiar Jokai Mor să scrie romanul Cetatea Idolilor.

Vechimea ei se pierde, la propriu, în negura vremurilor, data construcției nefiind cunoscută. Se apreciază că ar fi fost ridicată înainte de secolul al XIII, când primii secui încep să vină în depresiunile intracarpatice din estul Transilvaniei. După arheologul Ferenczy Istvan, s-ar părea că data construcției este secolul al XI.  Tot de atunci i se spune și Cetatea Păgânilor. Prima atestare documentară este din 1360 sub numele de ,,Castri Baluanus", și apare pe hărțile care autentificau împărțirea pământurilor între nobilii secui.
 A aparținut timp de secole, ca și pământurile din zona Turia,  familiei de nobili secui, numită Apor.

Aceștia se bucurau de protecția deosebită a regilor Ungariei, care le-au recunoscut  în mai multe rânduri privilegiile, printre aceștia numărându-se Regele Bela a IV lea sau Sigismund de Luxemburg, în 1402.

Printre personalitățile familiei s-au aflat și voievozi ai Transilvaniei, ca Apor Laszlo sub domnia Regelui Karoly Robert sau Ladislau Apor, care se spune că a păstrat aici Sfânta Coroană Ungară, predată apoi regelui Karoly dar și istoriografi recunoscuți în lumea maghiară, ca Apor Peter( sec. XVII).

În 1603, văduva lui Apor Miklos,  Lazar Borbala, părăsește cetatea mutându-se mai la ,,câmpie", în zona localității Turia, unde se află și acum conacul Apor.
Din acel moment începe cetatea să se degradeze, totul culminând în 1970 cu prăbușirea donjonului de 20 de metri înălțime care domina toți munții din jur, în urma unui cutremur.
Pereții curții interioare au început să se prăbușească, iar zidurile exterioare au fost tributul pe care pădurea deasă de fag și l-a luat, după sute de ani. În Evul Mediu, poarta era protejată de un sanț peste care se afla un pod suspendat, ce făcea legătura între cetatea superioară de pe stâncă și cetatea inferioară de la limita pădurii.


Am dorit să urcăm la cetate de fiecare dată când am ajuns la Balvanyos, însă informațiile că pădurea este plină de urși( efectivul  de urși în zonă este de aproape 10 ori mai mare decât normalul!) ne-a liniștit repede.
Totuși, grupurile mari- de care urșii se sperie- se pot aventura prin pădure și pe urcușul destul de abrupt până sus, de unde panorama către bazinetul depresionar al Târgului Secuiesc este impresionantă.

Podurile de lemn acoperite din Transilvania. Un circuit imposibil.

Când am auzit despre podurile de lemn acoperite de pe râurile și pâraiele din Bistrița și Mureș, mi-am zis că ar fi nemaipomenit să realizez un circuit al acestora.
Răbdător, am citit în ghidurile mele turistice apoi am căutat pe net, unde oferta de imagini și înformații este sublimă, dar lipsește...( cu excepția unui articol din Adevărul și a unei prezentări power-point, pe care o aveți mai jos)


Din cele peste 10 poduri construite, în secolele XVII-XIX, pe granița dintre imperiul habsburgic și celelalte teritorii românești, nu au mai rămas azi decât DOUĂ!
Unul este în comuna natală a marelui poet George Coșbuc, iar celălalt este în comuna Ilva Mare, amândouă având nevoie de reparații capitale, altfel la prima mare viitură, pleacă cu apele.
Am ajuns anul trecut în zonă, și am trecut pe la Nepos, în comuna Feldru, oprindu-mă la picioarele podului care a fost acolo. A fost luat de o viitură, îmi spune un localnic, care aștepta cuminte trenul de navetă.
Am încercat atunci, ca de atâtea alte ori, o tristețe imensă, pentru indiferența celor care ar trebui să salveze valorile arhitecturale aflate pe coclauri rurali ai țării. Cred că la fel se va întâmpla și cu cele două poduri care au rămas în picioare de mai bine de 200 de ani.
Au nevoie de avize peste avize, asta în cazul în care se vor găsi cam 1.5 mld. lei pentru fiecare. Hm, greu de crezut.

Iată mai jos o listă cu ce a fost, utopicul circuit către podurile de lemn acoperite din nordul Transilvaniei:
Năsăud( fost pod din lemn de stejar)- Coșbuc( încă în funcțiune, numit și Podul Iubirii)- Salva- Zagra( scoase din circulație și părăsite)- Nepos( distrus de o viitură, se vede în imagine)-Ilva Mare( încă în funcțiune)- Ilva Mică( distrus)- Mocod( distrus de o remorcă în 1984)- Lunca Ilvei- Ibănești( singurul din județul Mureș).

O prezentare Power-Point, a unui profesor din Bistrița o găsiți aici- Podurile de lemn acoperite

Voroneț- Albastru de UNESCO!

Mănăstirea Voroneț reprezintă, poate, cel mai important monument de arhitectură feudală din Bucovina. Bisericuța reușește să îmbine într-un mod deosebit, realizările artei moldovenești din timpul domniilor lui Stefan cel Mare( 1457-1504) și Petru Rareș( 1527-1538/ 1541- 1546).

O găsiți la capătul satului, sprijinită pe un dâmb către care coboară ultimele rămășițe ale pădurilor de molid de odinioară. Este încadrată de pâraiele Voronețului și Magherniței, profilându-se pe cerul azuriu, cu albastrul său unic. Este situată la 5 kilometri sud de Gura Humorului, în zona meridională a Obcinelor Bucovinei.

 Ce se vizitează astăzi la Vorneț este ctitoria marelui domnitor, completată apoi de Petru Rareș, în timpul domniilor lui dar și la un an după moartea acestuia, de către Mitropolitul Grigorie Roșca, un fel de al treilea ctitor al așezământului.

Câteva date și informații esențiale:
- a fost ridicată în câteva luni, între 26 mai și 14 septembrie 1488;
- a fost înălțată pe locul unde și-a avut chilia și micul schit de lemn celebrul călugăr Daniil;
-are pridvor închis, cu ziduri pline, uși și ferestre( la Humor și Moldovița pridvorul este deschis);
- pristavul Marcu, este cel ce a supravegheat lucrările de pictare a exteriorului( 1457), în frescă, considerat și pictorul ,,oficial";
-biserica are plan treflat, trilobat sau triconc, adică în formă de trifoi;
-lungimea este de 25,5 metri, lățime la pronaos de 7,7 metri și de 10,5 metri la abside;
-stilul original moldovenesc sintetizează elemente bizantine și gotice, într-un stil care nu se mai regăsește nicăieri în lume;
-altarul bisericii cuprinde câteva picturi celebre: Cina cea de taină, Împărtășirea cu pâine a apostolilor, Împărtășirea cu vin și Spălarea picioarelor;
- exteriorul este pictat în fresce care înfățișează: Judecata de Apoi, Asediul Constantinopolului,Glorificarea Sfintei Fecioare, Arborele lui Ieseu, Facerea Lumii, Legământul lui Adam;
-pentru albastrul intens, care rezistă de sute de ani, s-a folosit albastru de lapislazuli aplicat pe tencuiala udă din var stins, nisip și paie tocate;
-în biserică se află mormântul lui Daniil Sihastru și al Mitropolitului Sucevei Grigorie Roșca.

Primăvara în Cheile Întregalde. Un vis...

După mine, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț.

Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.

Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei.

Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

Mesaj ecologist. Nesimțiții nu dispar...

Un mesaj mai adevărat ca niciodată. Un proiect al  Asociației Salvați Delta, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fără probleme ar putea fi extins în zonele rurale, unde țăranii aruncă gunoaiele pe câmp sau în apa pârâului cristalin din fundul curții, printre blocurile cenușii ale împuțitelor noastre orașe sau pe islazurile murdare unde alți melteni cu grătar și cruce de aur la purtător, înoată între gunoaie și pamperși. 
Habemus sloganus!
Dar România este sufocată de gunoaie!

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.

Mănăstirea catolică Timișul de Sus

Mănăstirea “Congregatio Jesu” (Congregația lui Isus), apărută pe la 1926, din Timișul de Sus, județul Brașov, este o mănăstire romano-catolică a cărei patroană este “Sf. Tereza a Pruncului Isus”. Comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu a fost înființată în 1926, fiind casa de vacanță a surorilor. 

În 1948, când autoritățile au închis și confiscat toate casele congregației și au trimis surorile fie acasă, în familiile lor, fie în străinătate, mănăstirea de la Timișul de Sus a fost una dintre cele două proprietăți ale congregației care au supraviețuit.
Mănăstirea de la Timișul de Sus, din loc de vacanță a devenit astfel martor al istoriei Bisericii locale în timpul prigoanei comuniste. Aici s-a refugiat sora Clara Laslău, în 1964, în ziua în care a fost eliberată din închisoare, după 14 ani de condamnare ca „spioană a Vaticanului". Aici a avut domiciliu forțat episcopul Iosif Schubert, după eliberarea din închisoare (1951-1964) și până în 1969, când a emigrat în Germania. Aici a slujit, a murit și a fost înmormântat Pr. Iosif Gonciu, și el fost deținut, timp de 12 ani (1952-1864).

Astăzi comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu numără 6 surori, iar celebrarea sacramentelor este asigurată de Pr. Ioan Gherman, preot pensionar.

De-a lungul anului, mănăstirea găzduiește sesiuni de exerciții spirituale și conferințe. Tot aici vin uneori în vacanță grupuri de copii de la institutele de învățământ ale congregației sau grupuri de tineri din diferite parohii ale Arhidiecezei.

În biserica “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.

Scopul fondatoarei "Congregatio Jesu ", Maria Ward, era slujirea credinţei, mai ales prin educarea tinerilor, dar şi prin ajutor în activitatea socială şi caritativă, prin activitate pastorală. Ea s-a angajat în lupta pentru emanciparea femeii, dorind să-i restituie demnitatea, să-i formeze capacitatea de a-si asuma responsabilităţi proprii în societate şi în biserică. Fiecare membră a congregaţiei promite, la depunerea voturilor „super Hostiam", să se dedice slujirii bisericii şi să aibă o grijă deosebită faţă de binele tineretului. Pregătirea profesională a surorilor se realizează atât în ţară, cât şi peste hotare. Domeniile sunt din ce în ce mai diverse, în funcţie de cerinţele timpului şi de aptitudinile surorilor.

Congregație: Congregatio Jesu

Hram: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, 1 octombrie

Locație: Şos. Naţională, nr. 19, 505303, Timişul de Sus, jud. Braşov

Tel./Fax: 0268-45.70.50
Mail: ibmvtimis@pcnet.ro

Nr. de surori: 6

De vizitat în zonă

Biserica Sfântul Ioan, a fostei mănăstiri franciscane din Brașov( 1506)

Biserica catolică Sfinții Petru și Paul, în stil baroc( sec. XVIII), din Jud. Argeș