marți, 14 aprilie 2009

Balta Dracului de la Covasna, un altfel de vulcan noroios


noaptea este luminat discret

amenajare originală



apa si noroiul bolborosesc permanent


Nu auzisem despre acest fenomen, pâna n-am mers în centrul orasului Covasna, unde în parcul central se afla o curiozitate geo-hidrologica foarte rar întâlnita.
Despre ce este vorba ?

Ceea ce vedeți în poze este un vulcan noroios, format prin urcarea spre suprafață a unui izvor de apă minerală(de altfel, în parcul din centrul orașului sunt captate nu mai putin de șase izvoare minerale, folosite la tratarea diverselor boli), ce întâlneste o emanaţie postvulcanica de gaz (ceea ce se numeste de obicei mofetă) si care dizolvă sau înmoaie gresia și puțina argilă din substrat, obținându-se astfel o,, bolboroseală " permanentă a unei ape mocirloase.
Acum care este diferența față de vulcanii noroiosi de la Berca -Pâclele Mari sau de la Monor din Transilvania?

Acolo substratul geologic este format din argile si marne (o argilă calcaroasă ce se desparte în,, felii"), care sunt dizolvate de izvoare subterane îmbogățite cu gaz metan, gaz care nu are origine vulcanică.
Aici în centrul orasului-statiune Covasna, acest vulcan noroios a fost folosit sute de ani ca baie terapeutică comunală, numele fiindu-i dat prin 1782.
Acum este amenajat, dar lungi perioade nămolul format pe margine ridica,, gura vulcanului " permanent, iar când gazele din interior erau mai puternice, acesta,, erupea "dând pe afară si murdărind totul în jur. Ultima ,,erupție" mocirloasă puternică datează din anul 1984.

6 comentarii:

Ana Thomas spunea...

Niciodata nu e prea tarziu pentru o ora de geografie, domn' profesor!!
Multumim, multumim!

Viorel Iraşcu spunea...

Si de drumetie , nu numai de geografie . Mersi ,Tartoras . Vio'

Anonim spunea...

E chiar impresionant cate lucruri interesante ce asteapta sa fie vizitate sunt mai aproape decat ne imaginam.
Delia

Andreea Cîra spunea...

pfff ce explicatie buna!!!
chiar nu stiam de "Balta Dracului" !
imi place mult blogul; e pe placul meu. am sa mai revin :)

Viorel Iraşcu spunea...

Multumesc Andreea.

Anonim spunea...

Couldnt agree more with that, very attractive article

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...