blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
miercuri, 22 aprilie 2009
Planul înclinat de la Covasna -monument tehnic unic în România
porțiunea cu trei linii de cale ferată din partea superioară a ,,planului"
la coborâre micuţul meu nu mai putea merge
construcția care adăpostea scripeții de sus
în sfârșit sus, pe contragreutatea de pe platou
un liliac sălbatic, stingher printre rămășițele pădurii doborâte de furtună( în zona de nord a Moldovei i se spune ,,tuluchină ")
zona Valea Zânelor
se vede şufa de oțel de pe mijlocul căii ferate, care ajuta la urcarea sau coborârea vagoneților( vreo 30 de vagoane lucrau zilnic)
profu' în adidași, vai ce rușine. Nu ne-am propus inițial să urcăm pâna sus, așa că am fost relativ nepregătiți.
ce ziceti urcă sau coboară?
contragreutatea de la bază
podul rupt de ape în urmă cu câtiva ani
vagoane pentru lemne, dar nu sunt cele originale
vagoane de pasageri aduse din Mureș, pentru o eventuală reconstrucție finanțată de Ministerul Turismului și CJ Covasna, pentru relansarea turismului în zonă. De-aș fi milionar asta aș face cu banii, dar nu sunt așa că nu-mi rămâne decât să plâng amar!!!
Auzisem vag despre ,,planul înclinat " de la Covasna, dar practic nu ştiam nimic despre construcţie, cale ferată de acolo sau modul de utilizare.
Într-un sfârşit am ajuns în oraş şi undeva pe poarta hotelului Bradul văd un indicator pe care era desenată o cale ferată pe un munte, şi atunci mi-am zis că nu trebuie să ratez momentul.
Ce este planul acesta înclinat, atât de cunoscut în zonă şi atât de necunoscut în ţară?
Este o cale ferată cu ecartament îngust(distanţa dintre linii), ce pornea din oraşul Covasna, urmărea firul apei vreo doi kilometri şi ajungea la baza Dealului Şiclăului, unde traversa pe un pod din buşteni rezistenţi pârâul Covasna, după care urca de la 550 de metri altitudine- baza- până la 900 metri pe platou(vârful dealului are 1030 metri), lungimea sa ajungând astfel la 1236 de metri, cu o diferenţă de nivel de 327 de metri.
Aproape că nu-ţi vine să crezi că un trenuleţ poate face acest lucru. Până să văd calea ferată mă gândeam că sistemul era unul cu cremalieră pe mijloc, ceva asemănător cu urcarea vagoneţilor pe Montagne Rousse(ştiţi zgomotul acela făcut de lanţul de sub vagonet), dar nu era aşa, sistemul este simplu şi foloseşte legile fizicii în favoarea oamenilor. Când am urcat, la jumătatea dealului am văzut trei linii de cale ferata?!, şi m-am întrebat, ce este asta?
Într-un târziu mi-am dat seama că se folosea un sistem de scripeţi şi de greutăţi ca să urce sau să coboare vagoanele cu lemne, astfel locomotiva aducea vagoanele pline cu lemne până pe platou, acolo vagoanele coborau trăgându-le pe cel goale în sus, astfel costurile de productie erau zero!!!
Ce mai este interesant aici, este că linia ferată continua prin pădure şi pe lângă pârâu până peste cumpăna de ape cu pârâul Bâsca, acolo unde se află depresiunea Comandău, încă 12 kilometri, fiind pe atunci singura legatură cu micuţa localitate, după care din unele surse, aceasta trecea munţii la Nehoiu, unde mai era un plan înclinat.
Una peste alta, această minune tehnică durează din 1890 când a fost construită de inginerul Emil Lux (construcţia a durat patru ani fiind începută în 1886) până în 1999 când a fost închisă exploatarea de lemn, este drept că nu prea mai aveau ce exploata, pentru că în 1995 a avut loc cea mai mare furtună din zonă şi cea mai mare doborâtură de arbori, culcând practic la pământ toată pădurea din jurul Covasnei.
Păcat că asemenea monumente tehnice nu sunt conservate şi nu sunt introduse în circuitul turistic, deşi există un plan al autorităţilor, dar doar pe hârtie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 12. Planul înclinat de la Covasna. Lecția de fizică cu bușteni
Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali sursa foto: colecție personală Ap...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
11 comentarii:
drumul este prea lung..si obositor..oare stie cineva care poate face ceva..despre asta?
LUNG DAR MERITA , SI CRED CA VARA ESTE SI MAI SPECTACULOS.PROFU'
Ultima poza e fenomenala.Chiar e lasat asa in cimp acel tren ?
Dyanna , acolo era locul de oprire al vagoanelor , inainte de a incepe urcusul pe planul inlcinat .Profu'
Domn' Dirig'...e foarte interesant!...serios!!!...cand m-am uitat la imagini nu prea am inteles...da' dupa ce am citit...am priceput!...si nu pot sa zic decat ca inginerii romani erau extraordinar de inventivi! sigur erau romani?:)) ( glumesc )...Bravo Domn' Diriginte ca aduceti la cunostinta elevilor( si nu numai lor, tuturor cititorilor) despre monumentele " stinse"....:D
Este intr-adevar interesant . Inginerul nu era roman si nici cel ce a finantat lucrarea. De aceea am spus ca daca as fi milionar ...
Dirigu'
ma miram eu sa fie un roman asa destept!:))) ( desigur ca glumesc si de data asta)
http://www.youtube.com/user/covasna522#p/u/7/YhhysD-qHyI
great post thanks
Am fost azi pana la Covasna, am mers putin de-a lungul caii ferate cu ecartament ingust dar nu am reusit sa dam de "Planul inclinat"...am ajuns pana la Comandau!(drumul este absolut superb, iarna prin padure si foarte bun). Recitind articolul tau ii dau acum seama ca nu aveam cum sa dam de el iarna prin zapada, totusi, pe unde se ajunge la "planul inclinat". Pana la poarta Hotelului Bradul am ajuns dar...
@Roxana- la un kilometru dupa ultimele constructii din zona Cardiologie, pe dreapta, trebuie sa mai fie niste vagoane parasite, iar in spatele lor, peste paraul Covasna.Dupa ele se afla un fost pod peste care stau suspendate liniile.Daca te uitai atent, se vedea in padure o ,,poteca''larga si neimpadurita.
Am si o rugaminte, nu poti sa-mi trimiti o poza cu Stejarul din Borzesti?
Te rog frumos.Am nevoie pentru postarea cu arborii ocrotiti, voi pune un link, catre blogul tau, ca sa se stie de cine este facuta poza.
Sarutmana.
Trimiteți un comentariu