Stiriexterne.com este un site nou, dar care este extrem de dinamic, din cel puţin două motive, primul ar fi că lumea şi evenimentele imprimă o dinamică ce schimbă harta percepţiei globale imediat ce aceasta s-a format în mintea noastra, iar al doilea motiv este faptul că în spatele lui se află o echipă de tineri entuziaşti, muncitori, inteligenţi şi conectaţi la tot ce înseamnă eveniment politic, social, economic cu impact regional sau global.
Este un site de nişă cum se spune, în fapt un făgaş pe care tinerii aceştia s-au înscris cu curaj, pentru că nu este uşor sa începi un drum, să realizezi un site de o asemenea anvergură despre ştirile externe, şi nu aiurea despre orice, numai să faci trafic. Un site de nişă se construieşte cu răbdare, publicul te găseşte mai greu, poate, dar cu siguranţă rămâne statornic, pentru că îi place ceea ce citeşte, vede sau aude. Spun asta din proprie exprienţă, pentru că bloggeri care să scrie DOAR despre România sunt extrem de puţini, nu mai mult de cinci, iar asta paradoxal, nu face lucrurile mai simple ci le complică pentru că şi responsabilitatea creşte.
Le urez succes lui Marian şi echipei lui, şi sunt sigur că acesta va veni, mai ales ca respect din partea cititorilor, cel putin deocamdată...
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 12. Planul înclinat de la Covasna. Lecția de fizică cu bușteni
Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali sursa foto: colecție personală Ap...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
Un comentariu:
Multumim foarte mult pentru cuvintele frumoase si incurajari.
Ne bucuram ca ne sunteti alaturi si, in numele echipei stiriexterne.com, va urez si dumneavoastra mult succes si cat mai multe articole de calitate.
Marian
Trimiteți un comentariu