sâmbătă, 10 decembrie 2011

Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte.

Munții Latoriței, sunt necunoscuți, restrânși ca suprafață, destul de înalți și înghesuiți între spinările vânjoase ale Parângului, Lotrului și Căpățânii. Aici s-a țesut o frumoasă legendă care vorbește despre iubirea dintre un păstor sau haiduc pe nume Lotru și o ciobăniță pe numele ei Latorița. Cei doi, sau cele două, reușesc să-și împletească undele după zeci de kilometri în care aleargă paralel de o parte și de alta a acestor munți. Locul de întâlnire se numește, cum altfel ,,Gura Latoriței", și este situat la 30 de kilometri de Brezoi și la 7 km. de Voineasa, în capătul de vest al Țării Loviștei, în inima Meridionalilor.
Chiar dacă are nume de fată, Latorița este un râu viguros, care a reușit să(-și) creeze un defileu cum rar am întâlnit în România. Parafrazând o reclamă celebră, este ,,probabil cel mai frumos defileu din țara noastră".
Nivelul de bază coborât al Lotrului, a obligat Latorița să se adâncească, ferăstruind astfel o vale îngustă în cele mai dure roci existente la noi: șisturi cristaline, gnaise, roci magmatice și calcare cristaline.
Rezultatul geomorfologic te lasă fără suflare, la propiu. O incursiune într-o lume fantastică, bântuită de jgheaburi, pereţi surplombați, ace și țancuri, hornuri  și săritori peste care apa se răsfiră în voaluri de mireasă.  Din loc în loc, apar versanți tiviți de grohotișuri, acoperiți de molizi și de exemplare distinse de larice sau zadă, ori întinse șiraguri de brusturi uriași. Ici și colo mesteceni și fagi se amestecă cu coniferele, lăsând loc și pentru coloanele de piatră cenușie, care se ițesc printre ei.
După satul Ciunget, la 610 metri altitudine, unde se află și centrala hidroelectrica de 510 MW(cea mai mare din țară!), intrați în lumea minunată a defileului Latoriței, prins în chingile Munților Repezi-Părăginosu de o parte și cele ale Târnovului în cealaltă. Este primul și cel mai îngust sector al defileului, unde apa furioasă se agită peste pragurile colțuroase ale rocilor prea dure pentru a fi șlefuite, unde se ascund în marmitele de eroziune păstrăvi iuți și unde în anii '50 se practica plutăritul.
Pe lângă pereții surplombați, mașina își face loc cu greu, pe drumul asfaltat, dar neîntreținut, care duce până la cele două baraje ce întregesc farmecul locurilor  și oferă priveliști unice. Este vorba despre lacurile Petrimanu și Galbenu, lacuri care, paradoxal, îmbogățesc peisajul și nu îl urâțesc, cum se întâmplă în alte locuri. Doar stâlpii schilozi, de înaltă tensiune, obturează imaginea aparatului de fotografiat. Nu pot să-i ocolesc, cadrul îi prinde, stau scheletici pe mijlocul văii, ca niște arătări din altă lume.
La un moment dat, la câțiva kilometri de primul baraj, în zona în care valea se îngustează pentru a doua oară, apare o stâncă de calcar cristalin, peste care un firicel de apă curge ca o lacrimă pe versantul golaș. Se numește, destul de sugestiv, cascada Apa Spânzurată. Multe mici cascade au acum un debit minuscul, pentru că pâraiele din toți munții din jur plătesc tribut lacurilor de acumulare și forței omului.

Pe la Prejbeni, la 7 kilometri după ce am intrat în defileu, drumul se strecoară pe sub versantul Târnovului, pentru a poposi într-o mică depresiune numită Borogeana. După alți patru kilometri se ajunge la lacul Petrimanu, iar sectoarele înguste devin din ce în ce mai rare, pentru a se destinde la capătul traseului, la barajul lacului Galbenu. Deja am ajuns la 1150 de metri, altitudinea primului baraj, așadar am urcat 500 de metri. Drumul continuă pe lângă cele două lacuri spre Iezerele Latoriței și cascada Moara Dracului, alte minuni din munții ăștia frumoși și necunoscuți.

 Locatia pe Google Maps- AICI.



Despre cele două lacuri minunate într-o altă postare.

9 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Foarte frumoasa incursiunea pe Valea Latoritei. Pe vremea cand inca planificam excursii cu rucsacul si cortul, Latorita se afla mereu pe lista mea dar, nu stiu de ce, pana la urma n-am ajuns niciodata pe acolo. De aceea ma bucur sa citesc/vad pe blogul tau cum e. Multumesc, Viorel! Weekend placut!

Viorel Iraşcu spunea...

Sarutmana. Ma bucur ca am reusit prin postarea asta sa trezesc amintiri.Inca o data multumesc. Stii pentru ce.

romania pe 2 roti spunea...

Tare frumos mai este acolo...
Imi puteti da mai multe detalii despre starea drumului?Vreau sa ajung acolo in primavara cu bicicleta,plecand din Calimanesti.Exista indicatoare pentru baraje/cascada de-a lungul drumului?Sunt portiuni unde drumul este/poate fi impracticabil?
Va multumesc

Viorel Iraşcu spunea...

@Romania pe...- Se poate merge cu bicicleta pana la primul baraj( Petrimanu).Sunt portiuni unde asfaltul lipseste, dar nu sunt cratere. De la primul baraj la al doilea( Galbenu) nu mai este asfalt, dar poate fi facut pe bicicleta.Cred ca este importanta si perioada, sa nu fie dupa ploile de primavara, cred ca atunci este destul de desfundat.Indicatoare nu prea sunt dar acesta este drumul principal, nu ai cunm sa te ratacesti. La cascada Moara Dracului pot ajunge doar cei experimentai, pe jos, pentru ca traseul este nemarcat.Succes!

Rodica Cernea spunea...

Minunata zona, excelenta prezentare, felicitari!

Ellie spunea...

traseul descris in articol este pt masina sau se poate parcurge pe jos?
intreb pt ca am mai nimerit asa pe drumuri in cheile bistritei (cred) unde treceau masinile pe langa noi ca pe bulevard, nu te puteai deloc bucura de linistea si aerul curat al padurii.....

Viorel Iraşcu spunea...

@Ellie- traseul se poate parcurge cu masina pana la ultimul baraj( 18 km.), cu bicicleta sau pe jos. Ideea este ca zona este ( inca) necunoscuta, deci teroristii de week end nu au auzit de ea. Si chiar daca vor auzi, nu-i bai, caci nu are locuri pentru mici, maieuri, slapi si bere la pet.

Unknown spunea...

Superba descriere merg de 7 ani in zona (Voineasa) si tot acolo vreau sa ma reintorc.Locurile sunt fantastice,chiar iti taie rasuflarea.Partea cea mai proasta este ca sotul meu a suferit o urata fractura de col femural de aproape un an si chiar in ciuda faptului ca este tanar la30 si ceva de ani nu cred ca ar mai putea sa colinde acele minunate zone cu rucsacul in spinare ca si pana acum.Probabil ne vom limita la masina cu toate ca nu dispunem de o masina de teren.Felicitari pentru modul in care descrii frumusetile locurilor si pentru ceea ce simti.

Viorel Iraşcu spunea...

Multumesc Ada, sper sa se intample lucruri bune cu sotul tau, pana la urma chiar si cu masina, bucuria este la fel de mare.
Cu respect.

De gândit. 30.09 Despre situații pluviometrice și alte apocalipse...

  1. Deși meteorologii și alți geografii, într-un spirit de solidaritate nec esar, au strigat în bulele lor că este o isterie media, cu cicl...