Trecutul medieval al Romaniei - Cetatea Cisnadioara

Un edificiu medieval, foarte bine conservat, din chiar inima Transilvaniei, poate fi vizitat de catre amatorii de istorie si nu numai.

inromania.info

Unul dintre cele mai reprezentative monumente din Transilvania ale stilului romanic este Cetatea taraneasca Cisnadioara. A fost atestata documentar in anul 1223, cand biserica fortificata a cetatii a fost donata de catre Magister Goulinus manastirii cisterciene de la Carta.

Biserica – cetate a fost conceputa mai mult ca o fortificatie de observare si este situata pe varful dealului Sfanful Mihail de la Cisnadioara (vezi Pensiuni Cisnadioara). Ca pozitie este plasata in inima Transilvaniei. Cetatea Cisnadioara cuprinde o singura incinta inconjurata de ziduri de piatra ce masoara 6 metri latime.

Aici, la fel ca si la alte cetati sasesti, in afara de spatiile special amenajate pentru pastrarea slaninei sau a altor bucate exista si un loc special pentru cuplurile care vroiau sa divorteze. Astfel, erau inchisi intr-o camaruta si erau sfatuiti sa incerce sa se impace. La sfarsitul perioadei, cei mai multi decideau ca isi pot continua viata impreuna si mergeau acasa in liniste.  O alta legenda a locului, spune ca baietii daca vroiau sa se casatoreasca, pentru a-si cuceri iubita, trebuia sa care un bolovan mare cat dragostea pe care o purtau pentru iubita lor. Bolovanul trebuia carat pana la cetate (vezi Pensiuni Sibiu).
In 1940, au fost amplasate aici monumente funerare ale ofiterilor si soldatilor germani si austro-ungaricazuti in luptele din jurul Sibiului in toamna anului 1916.

Circuitul bisericilor unitariene și luterane din Transilvania

Biserica luterană Daia

Un circuit pe care îmi propun să îl fac în anii următori. O incursiune în istoria zbuciumată a credinței și religiilor transilvane.

Cine sunt Unitarienii?(După Wikipedia)

Biserica Unitariană (din latină "unus", unul singur) a apărut în contextul reformei protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și ca antitrinitarieni.
Deviza Bisericii Unitariene este: Un singur Dumnezeu - Egy az Isten - Unus est Deus – God is One. În prezent unitarienii sunt răspândiți în special în Ungaria, România, Scoția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii. La mijlocul secolului al XVI-lea, sub influența medicului italian Giorgio Biandrata și sub conducerea lui Francisc David, a avut loc în Transilvania o puternică mișcare unitariană, care a dus în final la acceptarea Bisericii Unitariene din Transilvania, pentru prima dată în lume, ca religie recunoscută oficial. Emblema arată un șarpe care își mușcă coada într-un cerc în jurul unui porumbel ce stă pe o stâncă (sau pe glob). Cercul este simbolul completului, perfectului, deplinului, iar stânca sugerează că porumbelul stă pe un fundament solid și tare. Deasupra șarpelui și porumbelului se află o coroană regală, sugerând că după nașterea noii religii chiar regele de atunci al țării Ioan Sigismund Zápolya a devenit unitarian, singurul rege unitarian din istorie. Aș adăuga că bisericile care sunt trecute ca fiind din secole anterioare mișcării au fost inițial catolice sau reformate/calvine.

Cine sunt Luteranii?
Bisericile Evanghelice-Luterane, grupate în Federația Luterană, sunt Bisericile și obștile bisericești care au acceptat Reforma protestantă și care urmează, într-o măsură mai mare sau mai mică, teologia preotului Martin Luther, numită și luteranism.
Luteranii din România sunt reprezentați oficial prin două instituții: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (a credincioșilor de naționalitate germană) și Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Prezbiteriană (a credincioșilor maghiari și slovaci).

Județul Mureș-
1. biserica unitariană din comuna Adămuș, construită în 1518, unde pot fi admirate elementele gotice, turnul din 1694 și poarta de lemn din 1794/
2. biserica unitariană din satul Călușeri, com. Ernei, ridicată în 1762 cu turn de poartă din 1783/
3. biserica unitariană din satul Roua, com. Fântânele, ridicată în secolul al XVIII și refăcută în secolul XIX/
4. biserica unitariană din satul Trei Sate, com. Ghindari ridicată în 1798/
5. biserica unitariană din satul Isla, com. Hodoșa, din secolul al XVII lea/
6. biserica unitariană din satul Deaj, com. Mica, ridicată în 1834/
7. biserica unitariană din satul Gălățeni, com. Păsăreni, din secolul al XV lea, cu tavan casetat și pictat în 1607/
8. biserica unitariană din comuna Suplac, construită în 1699/
9. biserica unitariană din municipiul Târgu Mureș, una dintre cele mai vechi din țară , din secolul al XIII lea/ 10. biserica unitariană din orașul Târnăveni, din secolul al XIII lea, în stil gotic , cu picturi murale interioare, cu tavan casetat și pictat, amvon, clopot si argintărie din secolele XVI-XVII/
11. biserica unitariană din satul Mitrești, com. Vărgata, din secolul al XIII lea, cu tavan casetat și pictat din 1667.
Județul Covasna-
12. biserica unitariană din satul Racoșul de Sus, orașul Baraolt, ridicată în secolul al XVIII lea/ 
13. unica cetate sătească cu biserică unitariană din comuna Belin, ridicată în secolul al XVI lea, construită în stil gotic târziu, cu ziduri groase de 2 metri și patru turnuri de apărare/
14. biserica unitariană din satul Calnic, com. Valea Crișului , din 1674, cu tavan casetat și pictat în 64 casete pictate în stil popular, cu un turn clopotniță de lemn din 1674, monument de arhitectură.
Județul Sibiu-
15. biserica luterană din satul Retiș, com. Brădeni ridicată în secolul al XV lea/
16. biserica luterană din satul Daia, com. Roșia, din secolul al XIII lea cu zid incintă și turn din secolul al XVII lea.
Județul Brașov-
17. biserica unitariană fortificată din satul Ionești, com. Cața, din secolul al XIV lea.
Județul Harghita-
* biserica unitariană din Dârjiu, din sec. XIV, monument UNESCO,  înițial romanică apoi  în stil gotic, cu valoroase picturi interioare din 1419- un articol AICI
18. biserica unitariană de secol XVI, din comuna Corund/
19. biserica unitariană din Cristuru Secuiesc, ridicată în secolul al XI lea(!?) și refăcută în 1458/
20. biserica unitariană din localitatea Filiaș, construită în 1803/
21. biserica unitariană din satul Orășeni, com. Mărtiniș, din 1783-1785/
22. biserica unitariană din satul Petreni ridicată în secolul al XVI lea/
23. biserica unitariană din comuna Merești, din 1786-1793/
24. biserica unitariană din satul Crăciunel, com. Ocland, ridicată în 1300, cu tavan casetat  și picat din 1702 și ziduri de incintă din 1821/
25. biserica unitariană din satul Satu Nou, com. Ocland, ridicată între 1798-1801 cu ziduri de incintă din 1827/
26-27. bisericile unitariene din comuna Secuieni, prima din 1791 cea de a doua din 1812/
28-29-30. biserica unitariană din comuna Șimonești, construită între 1801-1811 cu turn din 1818 și biserica unitariană din satul Medișoru Mare, din secolul al XV lea cu tavan casetat și pictat în 1810 și cea din satul Turdeni, din 1819.
Județul Bistrița -Năsăud-
31. biserica luterană fortificată din comuna Dumitra, ridicată în stil gotic în 1488, cu turnul de poartă numit al Slăninilor, obicei des întâlnit în comunitățile transilvane.
Județul Alba-
32. biserica unitariană din satul Sânbenedic, comuna Fărău, a cărei construcție începe în secolul al XV lea și este finalizată în sec. al XVIII lea.
Județul Cluj-
33. biserica unitariană din satul Cheia, com. Mihai Viteazu, din secolul al XVIII/
34-35-36. bisericile unitariene din comuna Moldovenești, cea din reședința de comună de tip sală și ridicată în sec. XVI, cea din satul Bădeni, din secolul al XVII lea și cea din satul Plăiești din secolul al XV lea/
37. biserica unitariană de secol XV, din comuna Săndulești/
38. biserica unitariană  din comuna Suatu construită între secolele XIV-XV/
39. biserica unitariană din satul Chidea, com. Vultureni, din 1902/
Județul Hunedoara-
40. biserica luterană din orașul Orăștie, construită în 1820
Județul Maramureș
41. biserica luterană din orașul Baia Mare, construită în 1912
Județul Satu Mare
42. biserica luterană  din orașul Carei, construită în 1847

Codlea- o minune medievală

Multă lume trece în fugă prin Codlea, gândindu-se la serele care erau fala județului și a țării, ca singur reper pentru acest oraș. Ei bine, Codlea înseamnă mai mult decât un oraș de tranzit și activități floricole și chimice.

Merită să vă opriți în zona centrală a acestui oraș medieval, să respirați aerul teutonic al orașului care se mândrește cu cea mai puternică fortficație medievală din Țara Bârsei, o cetate țărănească în stil gotic din 1432.

Prima atestare documentară a orașului este mult mai veche, de pe la 1265, de când datează și primele fortificații la ceea ce va deveni cetatea construită și susținută de puternicele bresle meșteșugărești ale sașilor transilvăneni.

O menține specială trebuie făcută în legătură cu Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, care în 1599 a popsit aici cu armata sa, în drumul spre Șelimbăr, unde a repurtat victoria care va duce la unirea cu Transilvania de la 1600.

De asemenea, trebuie să știți că Măgura Codlei, dealul carpatic( șisturi cristaline + roci vulcanice) situat între Munții Perșani din Orientali și Munții Făgăraș din Meridionali, și care are 1292 de metri, este un veritabil barometru pentru locuitorii orașului, astfel, atunci când vârful țuguiat al măgurii este învăluit în ceață, vremea va deveni instabilă.

Tot pe Măgura Codlei au fost descoperite vestigiile unei cetăți vechi din secolul al XIII lea, și mai puteți admira vechile case din inelul central fortificat, care au aparținut vechilor bresle.
Eforturile autorităților de a intra cu biserica fortificată evanghelică, cu primăria veche și cu trama stradală de mic burg teutonic, în circuitul turistic se văd la tot pasul, prin grija pentru detalii, prin punctele de informare turistică și prin amenajarea pieței centrale din oraș.
Nu poți să nu pleci din Codlea, cu sentimentul că zona are un potențial imens, că începe să fie valorificat și apreciat și că Transilvania înseamnă altceva decât restul țării.

Cetatea Câlnic- Alba. Monument UNESCO.

Accesibilă dar necunoscută, în sudul județului Alba, în acel ghimpe administrativ care se înfiripă între Hunedoara la vest  și Sibiu la est, se află singura dintre cetățile transilvane din patrimoniul mondial( în 1999 este inclusă pe lista UNESCO), care aparține acestui judet. Celelalte cetăți și biserici fortificate săsești se află pe teritoriul județelor Sibiu ( ex. Valea Viilor), Brașov( ex. Prejmer și Viscri) și Mureș( ex. Dârjiu și Biertan).




Pe drumul național 67 C, care în zona montană poartă numele de Transalpina, și care se termin

Biserica fortificată din Hărman- Honigberger Kirchenburg

În 1240 un document regal impunea ca toate bisericile din Țara Bârsei și domeniile lor să intre în administrarea ordinului călugărilor cistercieni. Acest ordin de călugări a construit numeroase abații în sudul Transilvaniei, cea mai veche dintre ele fiind cea de la Cârța, din Țara Făgărașului( postare și imagini -AICI).






Între aceste donații se afla și o basilică mică din localitatea săsească Honigberg, Hărmanul de astăzi, închinată Sfântului Nicolae.
Ansamblul fortificat din centrul comunei păstrează numeroase influențe romanice cu o absidă semicirculară și ferestre originare cu urme de picturi murale. Sub influența arhitecurii gotice care caracterizeză majoritatea construcțiilor religioase cisterciene, au fost mai târziu practicate ferestre în boltă iar corul pătrat a fost flancat de capele rectangulare. Bolțile navei și corului au fost distruse într-un puternic incendiu și refăcute în jurul anului 1595.

Incinta inelară a cetății a fost întărită începând cu secolul al XV lea iar turnul clopotniță a fost adăugat un secol mai târziu ca și șanțul de apărare cu apă. La interior, pe marginea zidului de apărare, au fost dispuse, ca la toate cetățile săsești cămările cu provizii așezate pe două niveluri.
La parterul turnului de est se păstrează-cel mai bine din Transilvania- o serie de fresce de o valoare deosebită, din secolul al XIV lea cu teme ca: Răstignirea, Judecata de Apoi sau Glorificarea Sfintei Fecioare Maria.

Vizitarea ansamblului cetății se face începând cu MARȚEA  de la ora 9 ( până la 12 și apoi de la 13-17) și până duminică. Este bine de știut pentru că noi am ajuns luni, astfel că nu am putiut vizita interiorul. O să-mi spuneți că lunea majoritatea obiectivelor sunt închise, dar de obicei la bisericile fortificate există o persoană care deține cheia și pe care o poți contacta în tot timpul anului. Exista și aici un îngrijitor al cetății la ușa căruia puteai suna, dar nu era acasă.

Pentru a evita neplăcerile vă dau și un număr de telefon 0726601933 sau 0748067962. Intrarea este 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii.

Mocănițele și căile ferate înguste din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei.
Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.

Turismul de mocăniţă are viitor.

Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.

1.  Traseul Transilvan.
Unul dintre cele mai lungi trasee de cale ferată cu ecartament îngust pornea de la Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici). Se poate admira zona dealurilor Sovatei, pădurile seculare din nordul extrem al Podișului Târnavelor, iazurile dintre dealuri, bisericile fortificate din satele mureșene, și podgoriile de la Lechința. Din FERICIRE, în 6 august 2011  au fost redeschiși 14 kilometri între Sovata și Câmpul Cetății, urmărindu-se, pentru la anul, prelungirea traseului până la Tg. Mureș. Au fost reabilitati și 2 kilometri din mocanița care pleca din nodul feroviar Band spre Miheșul de Câmpie, începând însă dinspre Miheș spre Band. Detalii pe site-ul lor mocanitamures.webgarten.ro. Acolo, Domnul George Alistar vă ține la curent cu ultimele noutăți. Se pare că și 10 kilometri din zona Lechința vor intra sau au intrat în reabilitare. Asta chiar este o veste bună!

2. Traseul Săsesc.
Tot în Transilvania, de sud, de aceasta dată, exista o cale ferata îngustă care pornea de la Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu. Zona este extraordinară prin zecile de biserici fortificate săsești( Daia, Hosman) pierdute pe dealurile pline de păduri de fag ale Podișului Hârtibaciului. O porțiune de doi kilometri a fost refăcută, în urma cu câțiva ani, o locomotivă reconditionată și două vagoane, dar proiectul stagnează din lipsă de bani. Mai nou, se pare că au rămas și fără locomotivă și vagoane, ele fiind luate de un alt întreprinzător, pe baza unui protocol ciudat. Promotorul acestei schimbări a fost o asociație  cu oameni inimoși din zonă, numită Prietenii Mocanitei-sibiuagnitarailway.com.

3. Traseul Țării Moților.
Al treilea traseu este fascinant prin bogăția uriasă de obiective turistice pe care le traversează, cum ar fi vechea vatră ortodoxă a Cnejilor Cânde, cu mânăstirea de la Lupșa. Este vorba de spre vechea linie de cale ferată îngustă care pornea de la Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii.

4. Traseul  Zarandului.
Un traseu mai scurt dar, de data aceasta, electrificat!, mărginea versantul de vest al Munților Zarandului( către întinsa și neteda Câmpie a Aradului), zonă recunoscută pentru podgoriile sale cu vinuri seci. Traseul lega orașul Pâncota de Păuliș( unde se termina în calea ferată normală Deva - Arad), trecând prin Șiria- Covăsinț- Ghioroc- Miniș. Exista și o varianta spre Arad care urmărea paralel linia ferată normală, de asemenea electrificată.

5.Traseul Țării Oașului.

Pornea de la Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare. O zonă folclorică, cu tradiții deosebite ar încânta orice turist, cu atât mai mult cu cât traseul s-ar putea face și iarna, iar peisajele ar fi nemaipomenite, combinate cu urmărirea sărbătorilor de iarnă și de primăvară, cum ar fi Sâmbra oilor. În anii '70 mai functiona o cale ferată și prin Țara Lăpușului, de la Somcuta Mare spre Ardud și de acolo spre Satu Mare. Nu am absolut nicio informatie despre starea acelor căi ferate, doar niște hărți vechi.

6.Traseul Maramureșului.
Mocănița de pe Vaser. Cea mai cunoscută, vestita în toată lumea și probabil profitabilă. Despre acest traseu s-a scris foarte mult, așa că vă las să le consultați pagina virtulă, până la călătoria reală. Detalii pe siteu-ul lor mocanita.ro.

7. Traseul Bucovinei.
Mocănița de pe valea Moldoviței. Huțulca. Am scris despre această mocăniță în urmă cu câteva zile. Detalii AICI.


8. Traseul Medieval.
Mocănița de la Hunedoara. Pe traseul dintre gara mică din Hunedoara și Govăjdia, cu trecere pe lângă Castelul Corvineștilor. Mai multe pe site-ul inimoșilor de la Hunedoara- mocanitahunedoara.wordpress.com.

9. Traseul Secuiesc.
Mocănița de la Covasna legata de vestitul Plan Înclinat, despre care am scris AICI. Calea ferată îngustă a funcționat până spre 1999, și lega Covasna de Comandău. Interesant este că peste munte se afla continuarea acesteia, tot cu un plan înclinat, spre Nehoiu, pe valea celor două Bâsce. Reluarea în proprietate apădurilor și închiderea exploatărilor a dus la trecerea în conservare a linilor sau mai bine zis în părăsire. Un program al Consiliului Județean Covasna, care privea refacerea terasamentului până la Comandău, măcar, a rămas ca multe altele în stadiu de proiect.

10. Traseul Banatului.
Mocănița bănățeană de la  Berzasca. Un proiect pentru o cale ferată îngustă care deriva din si mai cunoscuta cale ferată Oravița -Anina, cunoscută ca Semeringul Bănățean. Această cale ferată a obtinut o finantare de 8 milioane de euro, prin efortul primăriei din Berzasca. Traseul va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.




SI NU UITA SA DAI LIKE!

Cetatea Slimnic- Stolzemburg

Undeva la nord de Sibiu, pe dealurile Hârtibaciului şi ale Secaşelor ce însoţesc drumul spre Mediaş, se află localitatea Slimnic sau în germană Stolzemburg.

Apărută relativ devreme, la vreo 200 de ani după venirea saşilor, mai precis la jumătatea secolului al XIV lea, cetatea reprezenta locul de refugiu al locuitorilor în faţa năvălirilor de toate felurile sau în perioadele tulburi ce au marcat Evul Mediu.

Ca peste tot în sudul şi centrul Transilvaniei, fortificaţia împrejmuia la început o capelă situată la baza turnului clopotelor, după care în mijlocul cetăţii apare o construcţie care se bănuieşte că ar fi o biserica, dar care nu a fost terminată niciodată, fiind abandonată la sfârşitul anilor 1500. Astfel că cetatea nu a devenit niciodată o biserică fortificată în genul Biertanului sau Prejmerului.

După acest moment cetatea este extinsă, ocupând tot platoul superior al dealului, zidurile de 3,4 metri grosime fiind adaptate perioadei armelor de foc cu contraforţi şi cu guri de tragere.

Trecută prin numeroase distrugeri, în 1717 intră într-un proces amplu de reconstrucţie, ababndonat şi el doi ani mai târziu din cauza unei epidemii de ciumă care a decimat populaţia săsească.

Urmează un proces de degradare care culminează în secolul al XIX lea cu folosirea ei ca sursă de materiale de construcţie pentru casele din zonă. Ce a rămas azi, sunt câteva ruine impresionante, cu porţiuni unde zidurile se pot prăbuşi în orice moment, fără zone de protecţie, fără avertismente. Asta chiar dacă în incintă, într-o cămăruţă stă un băiat care trage clopotele din bătrânul turn, şi care te poate ghida prin zona fortificată.

Aş prefera să plătesc o taxă de intrare, să am un ghid specializat decât să las 5 lei tipului care îşi duce veacul între zidurile roşii ale cetăţii ţărăneşti. O minimă consolidare ar însemna respect pentru trecut.

Cetatea ţărănescă Rupea

Vladimir este un coleg geograf inimos, din comuna Ungra, judeţul Braşov, care a fost de acord să ne scrie câteva date despre Cetatea ţărănească Rupea. Îi mulţumesc public şi redau mai jos articolul lui şi cele câteva poze trimise de el.

Asezata pe o stanca masiva de bazalt a dealului Cohalm, in partea de vest a orasului, stravechea Cetate Rupea dateaza de mai bine de 2000 de ani, fiind modificata si imbunatatita de-a lungul timpurilor. Pe timpul dacilor, Rupea, care are în prezent 5.760 de locuitori se numea Ramidava, iar mai tarziu, în timpul ocupatiei romane, denumirea i-a fost schimbata în Rupes (stanca sau piatra – în limba latina).

Cetate dacica la origini, ce purta numele de "Ramidava", cetatea Rupea a fost ridicata in apropierea drumului ce lega Transilvania de Moldova si Tara Romaneasca, prin pasurile sud-estice. Cand romanii au cucerit Dacia, au asezat aici un castru roman, cu denumirea de "Rupes" (stanca de piatra - in limba latina). Acesta avea legatura cu celelalte castre romane din imprejurimi si anume cu cele de la Hoghiz, de pe Valea Tarnavelor, Valea Oltului si Cetatea Rasnovului si avea scopul de a controla si apara comertul ce se desfasura in zona.

Conform tradiţiei locale pe terenul cetatii ar fi ingropati regi şi conducători daci, şefi de triburi.Mai târziu, de la începutul evului mediu cetatea devine loc de refugiu şi apărare pentru comunitatea săsească.

Situata in calea popoarelor migratoare, cetatea a fost sistematic asediata de catre acestia si a functionat ca loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi din calea migratorilor, a turcilor si a tatarilor. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit castrul in parasire si au construit pe ruinele acestuia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Reps" (mult mai tarziu ungurii au numit-o "Koholom", adica "gramada de piatra").

Locuirea saseasca este atestata de prezenta in cetate a celebrului "Turn al Slaninii", situat in dreapta portii de intrare, vis-a-vis de locuinta paznicului, turn existent in toate cetatile sasesti si care aminteste de un obicei al acestei etnii de a pastra slanina si carnatii comunitatii intr-un turn, atat pentru a se usca, cat si pentru a putea fi folositi ca provizii de hrana in cazul unui asalt asupra asezarii.

De forma actuala a cetatii sunt responsabili tot sasii, care au reconstruit-o incepand cu anul 1324, adaugand incintei initiale de pe varful stancii de bazalt alte doua incinte, cetatea capatand astfel o forma aparte, asemanatoare unei cochilii de melc. Materialele folosite au fost piatra de bazalt (extrasa din Munti Persani), piatra de parau, piatra calcaroasa (adusa de pe hotarul invecinat Cata), caramida arsa. Tigla a fost folosita incepand cu secolul al XVIII-lea.

Rupea nu este însa doar o gramada de piatra, ci un leagan al istoriei si legendei, un bastion de aparare al dacilor care se mai poate vedea si astazi.

Cetatea sau incinta de jos datează din secolul al XVII-lea şi este apărată de ziduri înalte de 4-5 m, prevăzute cu bastioane şi terminate cu creneluri. Aici a fost săpată în 1623 o fântână adâncă de 59 m. După 1324, reprezentanţii regelui Carol I Robert de Anjou ocupă cetatea, pe care o stăpânesc timp de aproape un secol (până în 1420, când a fost redată locuitorilor din Rupea).

In 1688, cetatea a fost ocupată şi refăcută de austrieci, care şi-au instalat aici o garnizoană. In timpul epidemiei de ciumă din 1716, cetatea a fost folosită ca refugiu pentru cei ce nu erau afectaţi de boală, iar în 1788 ca adăpost împotriva năvălirii turcilor. Intre timp cetatea foloseste si ca refugiu sasilor in timpul rascoalei acestora impotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. Ramasa in picioare dupa atatea secole, in ciuda trecerii timpului si a nepasarii omenesti, cetatea era gata sa "capituleze" in fata comunistilor, cand, in urma unui proiect de sistematizare a orasului, s-a propus daramarea cetatii si folosirea bazaltului din soclu la pavatul strazilor orasului.

Cetatea detine doua caracteristici arhitectonice distincte: forma de melc a zidurilor fortificate si existenta unui turn de forma pentagonala, unic in Europa. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in parasire.

Ruinele din zilele noastre sunt organizate pe 3 sectiuni:

- cetatea de sus este cea mai veche constructie, fiind ridicata probabil pe ruinele vechii cetati dacice, Ramidava. Intrarea in cetatea de sus se facea numai printr-un culoar foarte ingust, cat un lat de om.

- cetatea de mijloc ridicata in sec. XV si largita la inceputul sec. XVII. Aici erau construite Capela si Turnul Cercetasilor

- cetatea de jos (sec. XVIII) cuprinde cele mai recente extinderi, printre care si Turnul Slaninii, specific comunitatilor sasesti. Tot aici se gaseste si fantana adanca de 59 de metri, inca plina de apa.

Zidurile celor 3 incinte, ridicate direct din stanca, au aspectul unei spirale care porneste dinincinta de jos, trece prin incinta de mijloc si se termina cu incinta superioara. Incinta de sus are o suprafata de peste 1500 mp. Intrarea se face prin poarta de sub “Turnul pulberariei”, situate pe latura de nord. In interior se mai pastreaza urmele unor incaperi ce erau folosite ca locuinte in timpul asediilor, dintre care sunt cunoscute camera judelui si cea a preotului. In incinta de mijloc,ce o inconjoara pe cea de sus, se afla urmele capelei, precum si doua turnuri de aparare “Turnul cu gratii” si un alt turn pentagonal.

Zidurile se îmbină cu rocile naturale formând împreună sistemul defensiv. Citadela este anterioară colonizării germane, incinta de mijloc este din secolul XV cu lărgire in secolul al XVII, iar curtea inferioară a fost terminată in secolul XVII cu un pod mobil de intrare in cetate (1663).

Curtea este întarita din loc în loc cu turnuri poligonale, circulatia fiind controlata de mai multe porti interioare, care compartimenteaza ansamblul fortificat. Incinta centrala este prevazuta cu o capela. Alt element original, unic in Europa, este turnul masiv in formă pentagonală (1643).

Alte date exacte despre construcţiile existente: Turnul Scribilor (1634), Turnul Servitorilor (1644), fântână in incinta inferioară (1623), adâncă de 59 de metri. Au existat 49 de clădiri particulare, marea majoritate astăzi fiind ruine. Trebuie să ni le imaginăm ca nişte spaţii restrânse unde viata continua in timp de război. Căsuţele din partea de sus a cetăţii sunt construite in secolul al XVII -lea, unele refăcute ulterior.

Articol scris de Vladimir Jalba în 2.05 2011 . Facebook.

Biserica luterană fortificată din Daia (Sibiu)

O construcţie religioasă relativ mică se iţeşte pe stânga drumului, care coboara de la Agnita spre Sibiu, situată pe coama unui deal. Un indicator ruginit te îndrumă către satul Daia, localitate componentă a comunei Roşia. Ajungem lângă biserica de pe deal trecând pe lângă o serie de case cu arhitectură săsească, şi ne oprim în poarta unui cămin pentru copii defavorizaţi.



Doamna care are în grijă cei 25 de copii cu vârste de la 3 la 17 ani, se ocupă şi de biserica luterană, conducând puţinii turişti prin incinta fortificată a acestei bisericuţe. Pe scările ce urcă spre turnul clopotniţă ce stă cu faţa către SV, doamna sprintenă pentru vârsta ei, ne spune despre aşezământul de copii, finanţat de o fundaţie elveţiană, şi despre cât de greu se descurcă cu banii, solicitându-ne ajutor pentru a obţine fonduri în urma mediatizării problemelor cu care se confruntă- ceea ce şi facem!



Impresionaţi de povestea şi hotărârea acesteia, intrăm pe portiţa mică de sub turnul de cărămidă, în curtea străjuită de ziduri groase, unde se află şi cimitirul credincioşilor luterani din sat.
Originile bisericii se întind, după unele însemnări dincolo de invazia tătară-cea care a distrus si abaţia cisterciană de la Cârţa-(1241), dar cel mai sigur în 1270 când sunt puse bazele acestei construcţii de către coloniştii saşi aduşi în sudul Transilvaniei.



După ce trece prin numeroase reconstrucţii şi adăugiri, marea ciumă din 1348 şi numeroase războaie, biserica dobândeşte un stil romanic cu trei nave, fără clopotniţă, asemănătoare cu biserica din Cisnădioara.
Anul marcat pe zidul interior al bisericii indică cea mai amplă reconstrucţie, atunci când nu numai zidurile bisericii cu contraforţi suferă modificări sau consolidări dar şi zidurile exterioare, de apărare.



Tristeţea îşi face loc iar, atunci când vedem că orga este parţial distrusă, de un hoţ care a furat tuburile pentru a le vinde la centrele de colectare, un hoţ retardat care îşi marca intrarea şi fapta făcându-şi nevoile în biserică!?
Aşa a şi fost prins, în urma unui alt furt terminat în acelaşi mod.
Azi, deşi nu mai sunt slujbe decât cu anumite ocazii, orga din secolul al XVIII lea nu mai funcţionează, iar ca lucrurile să fie şi mai tragice, în 1998 candelabrele vechi au fost şi ele furate.
S-ar putea ca în următorii ani să nu vizităm decât nişte ziduri şi câteva pietre de mormânt de care nu are nevoie nimeni.

Ruinele mănăstirii(abaţiei) cisterciene de la Cârţa-cele mai vechi din ţară

Situate la 47 de kilometri de Sibiu, aceste ruine și câteva construcții adiacente fostei biserici pot fi ghicite chiar de la trecerea căii ferate, imediat după ce te abaţi de la drumul naţional Sibiu-Braşov, proaspăt modernizat, dar la fel de îngust, ca pe timpul comunismului.

Intrarea în Cârţa este străjuită de un indicator micuţ pe care scrie ceva despre o abaţie, adică despre o mânăstire de călugări fortificată. Mie îmi aduce aminte de cartea lui Umberto ECO ,,Numele trandafirului" dar şi de ecranizarea acesteia din 1986 cu un Sean Connery strălucitor si un Christian Slater ...foarte tânăr.

Este cea mai veche construcţie gotică din ţara noastră, atestată documentar în 1202, dar şi cea mai estică mânăstire de călugări cistercieni. Acesta este un ordin monahal înfiinţat în Franţa secolelor de după Marea Schismă şi care o are ca figură centrală pe Fecioara Maria, a cărei imagine este pe fiecare cheie de boltă din toate aşezămintele acestui ordin.

Este un ordin ce a căpătat anvergură și împlicit recunoaștere europeană, după ce călugării din abaţia Citeaux( Cistercium în latină) s-au hotărât să urmeze cu stricteţe regulile Sfântului Benedict, adică să se ghideze după dictonul Ora et labora, adică roagăciune și muncă.

În 1241, marea invazie mongolă ce pustieşte această parte de Europă, distruge multe din construcţiile religioase din toată zona Transilvaniei, însă începând cu 1250 şi până în 1300 este refăcută într-un stil gotic timpuriu, continuat cu unul gotic târziu. Abaţiile cisterciene respectă câteva elemente arhitectonice şi de reprezentare religioasă tipice, cum ar fi: biserica este situată pe latura nordică, curtea interioară este mărginită spre est şi sud de alte anexe mânăstireşti iar zidul de vest este fortificat.

Mănăstirea este distrusă în 1421 şi refăcută câţiva ani mai târziu, după care urmează desființarea sa de către regele Ungariei, Matei Corvin în 1474, iar bunurile sale sunt transferate oraşului Hermanstadt, care devine, după cum cunoașteți, Sibiul de azi. Din fosta biserică se păstrează corul ce a fost înglobat bisericii evanghelice din Cârţa în urma amplelor lucrări de refacere din 1913-1914, biserică cu casă parohială unde găsiți și informații cu privire la vizitarea ruinelor.

Zidul fortificat puternic de pe partea de vest şi poarta de intrare cu turnul clopotniţă, care rămâne emblema unor vremuri apuse, dar în care credinţa a triumfat, sunt piesele cu impactul vizual cel mai puternic pentru orice vizitator.

Turnul înclinat al bisericii din Ruşi-Slimnic

Avem şi în România turnul nostru din Pisa, undeva în Transilvania de sud.
O vizită la Slimnic, vestita cetate de la nord de Sibiu, mi-a prilejuit întâlnirea cu cel mai înclinat turn din ţara noastră.



În satul component al comunei Slimnic, numit Ruşi, se află o biserică evanghelică micuţă, ce are la intrare un turn a cărui înclinare evidentă poate fi văzută din strada mare, ce leagă Mediaşul de Sibiu.



Ca toate bisericile evanghelice părăsite şi aceasta este închisă cu un lacăt, noroc că zidurile fortificaţiei sunt mâncate de eroziune şi se poate sări în curtea interioară. Turnul are crăpături evidente, iar înclinarea sa este dată de o mică alunecare de teren, ce a afectat fundaţia. De altfel, se poate vedea că pământul de pe dealul din spatele satului este vălurit de alunecările superficiale datorate argilei şi defrişărilor.



Un sătean de vreo 65 de ani îmi spune că de când s-a născut ştie turnul în această poziţie, cât va mai dura până când se va prăbuşi nimeni nu ştie, aşa că viaţa îşi urmează cursul cu casele lipite de zidurile fortificaţiei şi cu nepăsarea lipită pe fruntea autorităţilor.

Biserica fortificată din Hosman-Sibiu

Cum mergi pe drumul Agnita-Sibiu, pe valea Hârtibaciului, aşa numita ,,Vale Verde", undeva pe stânga la aproximativ 20 de kilometri de Hermannstadt, un turn de biserică evanghelică îţi atrage privirea.



Un indicator prăfuit îţi arată ce este vorba de satul Hosman, sau Holzmengen cum se numea pe vremea când saşii locuiau aici. Acum, drumul de un kilometru până în localitate şi intrarea este străjuită de căruţe cu coviltir, focuri făcute în casele săseşti ocupate abuziv sau nu de minoritarii veniţi de pe meleagurile indiene.



Mergând cu grijă pe strada ocupată de puradei, ajungeţi la poalele dealului pe care se afla una din puţinele biserici fortificate din România cu două rânduri de ziduri, ridicată iniţial în stil romanic în secolul al XIII lea, stil din care a rămas doar portalul de vest cu bogate ornamentaţii şi reclădită apoi în stil gotic.



Cetatea are nu mai puţin de şapte turnuri, dar şi o casă fortificată situată chiar la capătul scărilor, unde azi funcţioneaza Centrul European de Intâlnire al Tineretului. Vizitarea acesteia şi a bisericii este posibilă dacă sunaţi înainte la numărul de telefon 269 583 247, unde va răspunde Helmut Michaelis.



Noi am fost întâmpinaţi de o bătrânică săsoaică care nu poate să ofere toate informaţiile, iar vizitarea interiorului a fost întreruptă de căderea de la jumătatea turnului a unui câine ce aparţinea unor turişti germani. Am văzut însă destul, chiar dacă unghiurile de fotografiere nu au fost dintre cele mai bune, din cauza spaţiului îngust al curţii interioare.