Se afișează postările cu eticheta topuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta topuri. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Miniprezentare cu 20 de locuri unice din România

Evident că ceea ce am prezentat este o selecție. Extrem de subiectivă, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice.
Așadar nu fugiți de România. Vizitați-o!

1. ,,Voronețul” Banatului,  o mânăstire pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit; Click pentru locatie-aici.



2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline gnaise și roci mezozozice, socotit cel mai frumos din țară. Postarea AICI.
Link catre google maps-AICI


3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn ( Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează în fiecare zi;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii. Bravo, lor!;



5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am gasit un articol interesant pe cafeauata.ro.



6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;



7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic; Click aici pentru locatie.


8. Pădurea de castani de la Tismana de lângă și mai celebra mănăstire. Singura pădure compactă de castani comestibili din țară, cu arbori de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, la marginea Podișului Mehedinți;



9. Herghelia de huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava; Postarea despre herghelie-AICI. Locatia pe harta aici.



10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;



11. Lacul de acumulare Gura Apei de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru, de unde pleacă poteci și drumuri către munții Retezat și Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac situat în Muntii Banatului lângă cascada Beușniței, cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;


13. Chiliile rupestre,  săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări  ce au ales calea sihăstriei;



14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și neexplorați munți din România, Munții Iezer; Click aici pentru locatie.



15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp , despre care am scris aici;



16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;



17.  Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre. Citește articolul!;
Locatia pe harta -AICI.


18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe acelasi râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona Gura Apei;Click aici pentru locatie.



19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Considerată cea mai veche pădure din țară, la concurență cu Codrii seculari de la Slătioara, din zona Giumalău-Rarău. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise și lalele si cu păduri -parcuri dendrologice;Click pentru locatie AICI.



20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare.
Click aici pentru locatie.

miercuri, 9 noiembrie 2011

CEI ZECE! Topul celor mai înalte vârfuri din România

Este drept că cel mai înalt vârf din Carpați este situat în Slovacia, în masivul Tatra, are 2655 metri(2654 după alte surse) și se numește Gherlachovka, însă și în România avem ZECE vârfuri de peste 2500 de metri.
FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS
Iată-le:

foto:peisaje.ro
1. Vârful Moldoveanu, Munții Făgăraș, are 2544  metri, mai corect 2543,83 metri. Așadar cu exact 111 metri mai mic decât cel din Tatra. În scrierile mai vechi i se spunea Cioaca Moldoveanului, unde ,,cioacă" înseamnă vârf de munte sau de deal. Originea numelui se învarte între un act de posesie al unui oarecare Ion Moldoveanu  din Argeș, sau de la un cioban din Moldova care și-ar fi păscut oile pe aici, pe la mijlocul secolului al XIX lea. Face casă bună, a se citi ,,acoperiș" cu Viștea Mare, de care îl despart exact 421 metri, din acest motiv în cele mai multe imagini apar amândouă vârfurile. Sub aceste vârfuri se află patru căldări glaciare, între care și Lacul Triunghiular sau Moloveanu. Se poate ajunge pe la cabana Podragu, ca punct de plecare sau de pe Valea Rea, Valea Lungă sau Piatra Tăiată.



2.Vârful Negoiu, Munții Făgăraș, 2535 metri ( 2536 după alte surse). Numele vechi al vârfului era Piatra lui Tunsu și este destul de greu de cucerit, pantele sale abrupte primindu-i doar pe cei mai bine pregătiți. Se poate ajunge  în 3 ore și jumătate de la cabana Negoiu pe valea Sărății.








foto:hartimontane.ro



FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS


3. Vârful Viștea Mare, Muntii Făgăraș, are 2527 metri. Mai este  numit Colțul Viștei Mari, Boldu sau Vâltoarea și alcătuiește, împreună cu Moldoveanu ,,Acoperișul României".
foto.carpati.org








4.Vârful Călțun, Munții Făgăraș, are 2522  metri( 2528 după alte surse). Este constituit dintr-un perete vertical de 3-400 de metri ce se ridică  din apele lacului glaciar cu același nume. Puțini sunt cei care se laudă că au urcat pe reduta bine individualizată a vârfului care mai poartă și denumirea de Lespezi.
foto:peisaje-montane.ro




FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

foto:pl.wikipedia.org
5. Vârful Parângu Mare, Munții Parâng, 2519 metri ( 2518 după alte surse). Numit o vreme Mândra, de pe acest vârf ai o cuprinzătoare panoramă asupra Carpaților Meridionali, și asupra căldării glaciare Roșiile, până la care peretele vertical pare că se prăbușeste în apele albastre ale lacului glaciar. Se poate ajunge după un traseu de 6-7 ore de la Petroșani sau mai puțin de la Obârșia Lotrului. Traseul se poate face astăzi mai ușor din șeile pe care le travesează minunata șosea Transalpina, sau DN 67C.



6. Vârful Peleaga, Munții Retezat are 2509 metri ( 2508 după alte surse). Numele vine de la ,,peleag" ceea ce înseamnă golaș, cu referire la animal sau pasăre fără păr sau pene. Cel mai ușor se ajunge aici de la Cabana Pietrele, aproximativ 3 ore, trecând pe lângă marele lac Bucura, cel mai întins lac glaciar din România, de aproape 10 Ha. Alpiniștii iubesc în mod deosebit versantul nordic dinspre Țara Hațegului, numit Colții Pelegii.
foto:panoramio.com



7. Vârful Vânătoarea lui Buteanu, Munții Făgăraș, 2506 metri( 2508 după alte surse). Piscul său stă retras de pe linia crestei, ăatre nord, și lasă pentru montaniarzi doar o singura cale de acces, destul de dificilă. În unle lucrări mai apare cu numele de ,,vânătare" care înseamnă înălțime sau depărtare mare, ori loc stâncos, așa că dacă întâlniti pe hărți ,,Vânătarea lui Buteanu" nu este o greșeala ci un regionalism. Azi se poate ajunge  mai ușor lângă sau pe vârf, urmand un traseu de o oră de la Bâlea Lac, prin șaua Capra. foto:photomaniacs.ro

foto:sabin.ro

8.Vârful Omu, Munții Bucegi, are 2505 metri( 2507, 2503, sau 2509, după alte surse), este cel mai cunoscut vârf din România, pentru că aici se află și Cabana Omu și stația meteo, fiind construcțiile din România situate la cea mai mare altitudine. Oricum 9 din 10 oameni dau ca sigură plasarea acestui vârf pe primul loc. Chestie de ignoranță, legată și de mediatizarea excesiva de care au parte Bucegii. Vârful este situat la granița județelor Prahova și Brașov, și este înconjurat de o serie de văi glaciare de o rară frumusețe, cum sunt cele ale Mălăieștiului și ale Țigăneștiului, create în calcare și conglonmerate. Lucru mai rar în munții nostri, unde toate circurile sunt ,,sâpate" în familia rocilor cristaline.

9. Vârful Păpușa Mare, Munții Retezat, are 2502 metri, este situat foarte apropape de Peleaga. Este confundat de multe ori de către necunoscători cu Păpușa din Iezer, acesta fiind un masiv din Grupa Făgăraș.






foto:panoramio.com
10. Vârful Dara, Munții Făgăraș, are tot 2502 metri( 2500 după alte surse), și are parte de puțină expunere, deși la poalele vârfului se află cel mai înalt lac glaciar din țară numit  Mioarele, la 2282 metri. Cel mai ușor se ajunge de la Cabana Urlea, vreo 4 ore și jumătate, pe creasta Făgărașului, apoi de pe Vârful Fundul Bindea, pe o creastă secundară la dreapta.

foto:ro.wikipedia.org

 FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

luni, 21 martie 2011

14 situri foste sau actuale din patrimoniul UNESCO, mai puțin vizibile, din România


România are minunății UNESCO cunoscute în țară și în lume, cum ar fi cele din Munţii Orăştiei( Şureanu) care cuprind cetăţi de pământ și piatră, în frunte cu Sarmisegetuza Regia (Blidaru, Costeşti, Băniţa, etc.), apoi zona bisericilor fortificate şi a cetăţilor ţărăneşti din sudul Transilvaniei (Prejmer, Câlnic, Biertan, etc.) la care adăugăm Cetatea Sighişoarei. plus zona bisericilor pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş şi nu în ultimul rând Mânăstirea Horezu din sudul țării .

Cele 14 situri de mai jos, care se află sau au fost incluse pentru scurt timp pe lista extinsă UNESCO ori au primit diverse avize de includere la un moment dat, sunt mai puţin cunoscute. De unele dintre ele nu a auzit nimeni, aşa că le-am pus oarecum în ordinea, subiectivă bineînţeles, a indicelui de popularitate. Încă un motiv în plus să investigăm țara aceasta plină de surprize turistice deosebite.

    1. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;

    2. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, județul Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;

    3. Biserica romano- catolică din Ghelinţa, județul Covasna, construită înainte de 1241, biserică fortificată, pictată cu fresce de la 1330 şi cu tavan casetat;

    4. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, județul Prahova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;

    5. Biserica evanghelică din comuna Dârjiu, jud. Harghita, construită în secolele XIV-XV, în stil romanic şi cu obiceiul unic de păstrare a cărnii de porc şi slăninei în turnul de nord, numită și ,,Biserica Şuncă şi Slănină”;

    6. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interioare şi exterioare;

    7. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz, judeúl Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832 inspirat de celebrul Turn cu ceas din Sighișoara;

    8. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din țigle smălţuite, unde se află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava;

    9. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată în 1796;

    10. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată la 172, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri!

    11. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri;

    12. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, județul Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;

    13. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles în Transilvania;

    14. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din comuna Ieud, județul Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;

duminică, 23 ianuarie 2011

Sărbătorile tradiţionale, nedeile şi târgurile din România

Am muncit foarte mult la această listă, cu ajutorul unui ghid/index al localităţilor turistice, scris de Victoriţa Novac şi Leon Magdan, Ed. Alpha&Omega Travel, Bucuresti, 2006, al unor reviste de specialitate și cu informații din almanahurile turistice comuniste.
Asta ca să vă planificaţi din timp călătoriile! 

,,E probabil că nedeile sunt de origine tare veche. Nedeia e mai luată în seamă decât Crăciunul, Paștile sau Rusaliile... Nedeia e mai mult decât Anul Nou. Nime din popor nu numără anii de la Anul Nou, ci de la nedeie, nime nu dorește nimic mai cu foc ca sosirea nedeiei"
                                                                                                            Ion Pop Reteganul

SĂRBĂTORI ANUALE

  1. Amara( jud.Ialomiţa)- festivalul de muzică uşoară Trofeul Amara;
  2. Băilesti( jud. Dolj)- festivalul umorului ,,Amza Pelea";
  3. Beiuş( jud.Bihor)- târg săptămânal joia cu ritualul vinderii cailor, unic în ţară;
  4. Bistriţa- festivalul folcloric Nunta Zamfirei;
  5. Braşov- parada portului popular;
  6. Caransebeş( jud. Caraş Severin)- festivalul de muzica populară Luţă Ioviţă;
  7. Costineşti( jud. Constanţa)- Salonul naţional de grafică satirică pentru tineri;
  8. Horia( jud. Tulcea)- târg anual;
  9. Jina( jud. Sibiu)- festivalul folcloric Sus, pe muntele din Jina;
  10. Lopătari( jud. Buzău)- manifestarea folclorică Festivalul Slănicului;
  11. Lungeşti( jud. Vâlcea)- sărbătoarea folclorică Ziua olarului;
  12. Macea (jud. Arad)- festivalul naţional de umor;
  13. Moreni( jud. Dâmboviţa)- târg anual tradiţional;
  14. Oradea- Festivalul dansului popular, cu parada portului tradiţional;
  15. Pătulele ( jud. Mehedinţi)- festivalul fluieraşilor din Oltenia;
  16. Piatra Neamţ- festival folcloric de măşti, datini şi obiceiuri /festival internaţional de teatru;
  17. Sat Crăciunei, com. Radomireşti( jud. Olt)- manifestarea folclorică Sărbătoarea Bujorului;
  18. Reşiţa- sărbătoarea populară Cântecul Bârzavei;
  19. Sacu (jud. Caraş- Severin)- Festivalul naţional al corurilor de copii;
  20. Sfântu Gheorghe( jud. Covasna)- Festivalul gastronomic Parada Cârnaților, organizat de către Asociația Întreprinzătorilor, participă 60-80 de echipe formate din 3-5 concurenți, din țară și străinătate
  21. Sibiu- festivalul internaţional de jazz, târgul creatorilor populari, expoziţie internaţională de artă fotografică;
  22. Şugag( jud.Alba)- festivalul Comorile Albei- serbare folclorică păstorească;
  23. Târgovişte- festivalul de romanţe Crizantema de Aur;
  24. Timişoara- festival de folclor şi festivalul dramaturgiei româneşti;
  25. Tulcea- Festivalul internaţional al folclorului din ţările dunărene( în anii cu soţ) şi Festivalul internaţional al folclorului din ţările latine( în anii fără soţ);
  26. Valea Vinului (jud. Satu Mare)- festival folcloric codrenesc;
  27. Runcu (jud. Gorj)- nedeie anuală;
IANUARIE
  1. Ghimeş-Făget( jud. Bacău)- târg anual pe 20-21 ianuarie;
  2. Ilia ( jud. Hunedoara)- nedeie anuală pe 7 ianuarie;
  3. Ineu( jud. Arad)- nedeie anuală pe 10 ianuarie;
  4. Livada( jud. Satu Mare)- târg anual pe 14 ianuarie şi pe 11 februarie;
  5. Săvârşin( jud. Arad)- nedei anuale pe 30 ianuarie si pe 27 noiembrie;
  6. Şeica Mare( jud. Sibiu)- târg anual pe 15 ianuarie;

FEBRUARIE
  1. Acăţari( jud. Mures)- festival folcloric, 20-24 februarie;
  2. Balvanyos( jud. Covasna)- Festivalul Pomana Porcului, cel mai mare eveniment gastronomic din țară, la mijlocul lui februarie; porci de 100 kg sunt sacrificați  tradițional, iar din carne se prepară specialități și mâncăruri gătite specifice zonei din care provin concurenții
  3. Băişoara( jud.Cluj)- nedeie anuală pe 22 februarie;
  4. Ditrău( jud. Harghita)- manifestare folclorică pe 1-3 februarie;
  5. Jamu Mare (jud. Timiş)- manifestare folclorică, pe 15 februarie;
  6. Josenii Bărgăului( jud. Bistriţa-Năsăud)- manifestare folclorică Alaiul munţilor, cu obiceiuri de nuntă;
  7. Miercurea Nirajului( jud. Mureş) - manifestare folclorică între 20-24 februarie;
  8. Pâncota (jud. Arad)- nedeie anuală pe 1 februarie;
  9. Rimetea (jud.Alba)- nedeie anuală pe 22 februarie;
  10. Tiha Bârgăului( jud. Bistriţa-Năsăud)- manifestarea folclorică Alaiul munţilor de la Bârgău;
  11. Râmnicu Vâlcea- Zilele culturii populare vâlcene, 25-februarie- 15 martie,
PRIMĂVARA
  1. Avrig( jud.Sibiu)- sărbătoarea populară Florile Oltului;
  2. Brăneşti (jud. Ilfov)- Sărbătoarea Lăzărelul, sărbătoare închinată cultului câmpului, Soarelui și fertilităţii;
  3. Comana( jud. Braşov)- Sărbătoarea plugarului;
  4. Ciocănești( jud. Suceava)- Festivalul Ouălor Încondeiate, în fiecare an, înainte de postul Paștelui;
  5. Dăbuleni( jud. Dolj)- bâlci anual de primăvară;
  6. Măgura (jud. Bacău)- festivalul folcloric Sărbătoarea salcâmului;
  7. Băile Jigodin, oraş Miercurea Ciuc( jud. Harghita)- festivalul folcloric Primăvara harghitană;
  8. Ocna Şugatag( jud. Maramureş)- manifestarea folclorică Tânjaua;
  9. Reşiţa- sărbătoarea populară Alaiul primăverii;
  10. Ruşeţu (jud.Buzău)- manifestarea folclorică Sărbătoarea Salcâmului;
  11. Transilvania- Fărșangul- sarbătoare de ,, îngropare,, a iernii, cu câteva zile înainte de începerea Postului Mare; se sărbătorește îm majoritatea localităților de peste Carpați; oameni mascați care cântă și dansează, iar la final se dă foc unor păpuși ce simbolizează păcatele omenești, spiritele rele și iarna;
MARTIE
  1. Baia de Criş( jud. Hunedoara)- târg anual pe 19 martie;
  2. Băile Felix ( jud. Bihor)- Festivalul cântecului și dansului țigănesc;
  3. Domneşti( jud. Argeş)- târgul de primăvară pe 24-25 martie;
  4. Ilia (jud. Hunedoara)- nedeie anuală pe 25 martie;
  5. Măgireşti ( jud. Bacău)- Mătăhalile- spectacol de pantomimă ce cetele de mascaţi;
  6. Părău (jud. Braşov)- târg anual pe 2-3 martie;
  7. Piteşti- manifestarea folclorică Festivalul primăverii;
  8. Tismana( jud. Gorj)- Târgul de ceramică şi seminţe, pe 25 martie;
  9. Runcu (jud. Gorj)- Sărbătoarea colinelor, a costumelor populare si tradițiilor, legata de viticultura si pomicultura.
APRILIE
  1. Pietrari( jud. Vâlcea)- manifestarea folclorică Hora costumelor, de Sf. Florii;
  2. Bârsa( jud. Arad)- sărbătoarea folclorică ,,Drustele,, sau Druscelele, în prima duminică din aprilie;
  3. Beiuş (jud. Bihor)- ,,Lioara, Lioara,, datini şi obiceiuri de primavară şi Paşti din Beiuş, Rieni si Vaşcău, 28 aprilie -4 mai;
  4. Belint(jud.Timis)- manifestare folclorică;
  5. Brad( jud.Hunedoara)- Festivalul concurs ,, Comori folclorice" pentru tarafuri şi grupuri instrumentale tradiţionale, 4-6 aprilie;
  6. Hodac( jud. Mureş)- obiceiul popular Udatul fetelor-Scăldatul nevestelor;
  7. Moreni ( jud. Dâmbovita)- Târg tradiţional de Sfântu Gheorghe;
  8. Muşăteşti( jud. Argeş)- bâlciuri anuale pe 23 aprilie, 21 mai, 14 octombire, 6 decembrie;
  9. Pietrari (jud. Vâlcea)- festivalul portului popular Hora costumelor;
  10. Sălciua( jud. Alba)- târguri anuale pe 4 aprilie şi 20 octombrie;
  11. Topliţa (jud. Harghita)- sărbătoarea suirii oilor la munte numită Sâmbra oilor;
  12. Turnu Ruieni( jud. Caraş-Severin)- obiceiuri tradiţionale ca, măsuratul laptelui şi urcatul oilor la munte, în jurul datei de 23 aprilie;


MAI
  1. Alexandria( jud.Teleorman)- bâlci anual în mai;
  2. Bala( jud.  Mehedinţi)- nedeia Serbarea liliacului;
  3. Bogdan Vodă( jud. Maramureş)- sărbătoarea ciobanească Ruptul sterpelor;
  4. Braşov- Alaiul junilor din Şcheii Braşovului, pe 1 mai;
  5. Bucureşti- la Muzeul Satului, târg anual de artizanat cu meşteri populari în sculptura lemnului, încondeiatul ouălor şi meştesugul sticlei;
  6. Buneşti( jud. Vâlcea)- Sărbătoarea căpşunului;
  7. Caraşova( jud. Caraş Severin)- Sărbătoarea liliacului;
  8. Sat Huta-Certeze, com. Cetreze( jud. Satu Mare)- serbarea populară Sâmbra oilor, în prima duminică din mai;
  9. Corbi( jud. Argeş) - sărbători cu prilejul plecării/urcării oilor la munte;
  10. Eftimie Murgu( jud. Caraş- Severin)- Sărbătoarea liliacului;
  11. Fundeni( jud. Galaţi)- Sărbătoarea salcâmului, în prima duminică din mai;
  12. Giuleşti (jud. Maramureş)- târg anual la începutul lunii mai;
  13. Govora( jud. Vâlcea)- Sărbătoarea căpșunului.
  14. Gura Teghii( jud. Buzău)- festivalul folcloric Pe urme de baladă;
  15. Gurghiu (jud. Mureş) - manifestările folclorice Târgul primăverii-Târgul fetelor şi Scăldatul nevestelor, în prima duminică din mai;
  16. Hoteni( jud. Maramureş)- festivalul folcloric Tânjaua de pe Mara, marchează sărbătoarea însămânţatului;
  17. Mogoş( jud. Alba) - festivalul folcloric Chemarea narciselor;
  18. Novaci( jud. Gorj)- manifestarea folclorică Urcatul oilor la munte şi sărbătoarea populară Ziua oierilor, între 11-17 mai;
  19. Oraviţa( Jud. Caraş- Severin)- Sărbătoarea liliacului;
  20. Piteşti- expoziţia Simfonia lalelelor şi Târgul Moşilor până în iunie;
  21. Ponoarele( jud. Mehedinţi)- Sărbătoarea liliacului în prima duminică din mai. Despre sărbătoare AICI;
  22. Reșița( jud. Caraș-Severin)- Alaiul primăverii- festival folcloric al obiceiurilor de primăvară;
  23. Românaşi( jud. Sălaj)- manifestarea folclorică Maialişul şi manifestarea folclorică în ultima duminică din mai, Fântâna lui Simion Bărnuţiu;
  24. Rugineşti( jud. Vrancea)- Sărbătoarea Salcâmului;
  25. Sântana (jud. Arad)- manifestarea folclorică Sărbătoarea Iorgovanului, în ultima duminică din mai( iorgovan= liliac);
  26. Sânzieni( jud. Covasna)- Festivalul Perkö, al ansamblurilor de dansuri populare de copii și tineret, în prima sâmbătă din lună;
  27. Schela( jud. Gorj)- sărbătoarea populară de pe Câmpia Soarelui;
  28. Strâmtura (jud. Maramureş)- manifestarea folclorică Ruptul sterpelor, cu plecarea oilor la munte;
  29. Strehaia (jud. Mehedinţi)- Sărbătoarea teiului;
  30. Şugag( jud. Alba)- manifestarea Zi-i bade cu fluiera;
  31. Târgu Căpuş( jud. Maramureş)- concursul de interpretare a horii lungi,, Horea în grumaz", 11 mai;
  32. Topoloveni( jud. Argeş)- Târgul Ispasului;
  33. Turnu Ruieni(jud. Caraş-Severin)- manifestarea folclorică Sărbătoarea narciselor;
  34. Vorona (jud. Botoşani)- ,,Moştenite din bătrâni" festival al cântecului şi dansului popular pentru elevi;
  35. Vadu Crisului(jud. Bihor) - ,,Sărbătoarea Crişului,, cu coruri și formaţii de dansatori din comunele învecinate;
  36. Vlădești ( jud. Vâlcea)- Mâini de aur, concursul tinerilor meșteri populari.

VARA
  1. Costineşti( jud. Constanţa)- Serbările mării;
  2. Beliș( jud. Cluj)- sărbătoarea populară moțească Dor de Horea, în Poiana Horii, de lângă satul Fericet( satul natal al lui Horea)
  3. Drobeta Turnu Severin- Festivalul cântecului, dansului şi portului mehedinţean;
  4. Grădiştea (jud. Vâlcea)- bâlciuri anuale de vară, primavară şi toamnă;
  5. Horezu( jud. Vâlcea)- târgul ceramicii populare Cocoşul de Hurezi;
  6. Mangalia ( jud. Constanţa)- festivalul Callatis, târgul estival de carte şi festivalul internaţional Zile şi nopţi de literatură;
  7. Sângeorz Băi( jud. Bistriţa-Năsăud)- tabără anuală internaţională de sculptură în lemn;
  8. Sighişoara (jud. Mureş)- Festivalul Artelor Medievale;
  9. Suceava- serbări medievale în Parcul Arinilor;
  10. Sat Draguş, com. Viştea (jud. Braşov)- Festivalul folclorului şi artei populare
  11. Sibiel (jud. Sibiu) - Sărbătoarea Leușteanului, la 40 de zile de la Paște.
IUNIE
  1. Arad- Sânzienele. Sărbătoare tradiţională şi târg al meşterilor populari;
  2. Alexandria( jud.Teleorman)- Festivalul cântecului, dansului şi portului popular teleormănean;
  3. Sat Albeştii Pământeni, com. Albeştii de Argeş( jud.Argeş)- sărbătoarea căpşunilor;
  4. Balş ( jud. Olt)- Festivalul etnofolcloric ,,Pomul vieţii";
  5. Balvanyos( jud.Covasna)- festivalul cântecului, jocului şi portului popular;
  6. Baia de Aramă( jud. Mehedinți)- Festivalul ,, Munte, munte brad frumos,,
  7. Băile Herculane( jud.Caraş-Severin)- festivalul Hercules, cu expozitii de artă, fotografii, festival de film;
  8. Băbeni( jud. Vâlcea)- Sărbătoarea rudarilor- Gurbanul.
  9. Băleni(jud.Dâmboviţa)- târg anual pe 24 iunie;
  10. Sat Cireşoaia, com. Braniştea( jud.Bistriţa Năsăud)- serbarea câmpenească Culesul Cireşelor;
  11. Brateiu( jud. Sibiu)- manifestare folclorică;
  12. Botoşani- Festivalul judeţean al fanfarelor, 28-29 iunie;
  13. Bucureşti- Zilele internaţionale ale Francofoniei;
  14. Coşeşti( jud. Argeş)- bâlciul anual de vară, pe 29 iunie;
  15. Conţeşti (jud. Teleorman)- ,,Rusaliile" si ,,Căluşul", manifestare etnofolclorică de început de vară;
  16. Cluj Napoca- Festivalul internaţional de film Transilvania(TIFF);
  17. Cristur, Caila, Căianu Mic( jud. Bistrița Năsăud)- Înstruțatul boului, sărbătoare de Rusalii specifică zonei care cuprinde și satele Figa și Taure;
  18. Sat Şirnea, com. Fundata ( jud. Braşov)- manifestarea folclorică Măsurătoarea laptelui, între 29 iunie si 5 iulie;
  19. Gheorgheni( jud. Harghita)- festival folcloric;
  20. Hida (jud. Sălaj) - Sărbătoarea narciselor, în duminica dintre 1-15 iunie;
  21. Hodac ( jud. Mureş)- serbarea populară ,, Răscumpăratul nevestelor", pe 10 iunie;
  22. Lungești( jud. Vâlcea)- Ziua olarului.
  23. Marca (jud. Sălaj)- nedeie anuală, în prima duminică din iunie;
  24. Năruja ( jud. Vrancea)- manifestări folclorice;
  25. Padeş (jud. Gorj)- serbare populară;
  26. Răstolița(jud. Mureș)- Festivalul Văii Mureșului, pe platoul La Alei, la satul alegoric;
  27. Sălătrucu( jud. Argeş)- sărbătoarea populară Nedeia Topologului;
  28. Silvaş( jud. Hunedoara)- sărbătoarea tradiţională ,,Încununarea boilor", în penultima duminică;
  29. Sibiu- Festivalul internaţional de teatru;
  30. Slatina- în iunie-august festivalul folcloric Căluşul;
  31. Tiha Bârgăului (jud. Bistriţa-Năsăud) - manifestări folclorice la umbra molidului candelabru-numit Regele pădurii;
  32. Timișoara- Sărbătoarea saltimbancilor  și Timișoara Muzicală, festival internațional de muzică;
  33. Tomșani( jud. Vâlcea)- Fagurele de aur, sărbătoarea apicultorilor, a doua săptămână din luna iunie;
  34. Turia( jud. Covasna)- Festivalul Bulzului și al Gătitului, se pregătește un bulz uriaș de 50 de metri, iar în mod excepțional pentru Cartea Recordurilor, unul de 150 de metri, în 2008; 
  35. Vadu Crișului( jud. Bihor)- Târgul de la Vama Sării- serbare câmpenească;
  36. Vaideeni (jud. Vâlcea)- festivalul folcloric al păstorilor Învârtita Dorului, pe 19 iunie;
  37. Sat Avram Iancu, com. Vârfurile( jud. Arad)- manifestarea folclorică Nedeia de la Tăcăşele;
  38. Zărneşti (jud. Braşov)- sărbătoarea folclorică Floarea de colţ;
IULIE
  1. Avram Iancu( jud. Alba)- Târgul de fete de pe muntele Găina;
  2. Băile Herculane( jud. Caraș Severin)- festivalul internațional de folclor Hercules;
  3. Brâncoveneşti( jud. Mureş)- manifestarea folclorică Târgul cireşelor, în prima duminică din iulie;
  4. Baisa, com. Mihai Eminescu (jud. Botoșani)- festival folcloric;
  5. Bărbătești( jud. Vâlcea)- Brâul de aur, șezătoare  și concurs de creație, pe 20 iulie, de Sf. Ilie.
  6. Câmpulung( jud. Argeş)- târg anual;
  7. Cernat(jud.Covasna)- festivalul folcloric de la Cetatea Ica;
  8. Chieşd ( jud. Sălaj)- nedeia La Gorunul lui Mihai Vitezul, în a doua duminică din iulie;
  9. Costineşti( jud. Constanţa)- Gala tinerilor actori;
  10. Covasna( jud. Covasna)- nedeia mocănească de la Valea Zânelor, cea mai apropiată duminică de Sf. Ilie;
  11. Sat Aurora, com. Cujmir ( jud. Mehedinţi)- târg anual pe 20 iulie;
  12. Drăgotești( jud. Gorj)- Cântecul văilor, festival de folclor.
  13. Drobeta Turnu Severin- Festivalul de instrumente populare străvechi;
  14. Domaşnea (jud. Caraş -Severin)- nedeie anuală în prima sâmbătă şi duminică a lunii;
  15. Fundata( jud. Braşov)- manifestarea folclorică Nedeia Munţilor, în ultima duminică din iulie;
  16. Gura Râului (jud.Sibiu)- Festivalul bujorului de munte;
  17. Iscroni (jud. Hunedoara) - ,,Sărbătoarea Tulipanului,, în a doua sau a treia duminică;
  18. Moeciu(jud. Braşov)- târgul de vară;
  19. Milişăuţi ( jud.Suceava)- nedeie anuală, 8-9 iulie;
  20. Sat Herina, com. Galaţii Bistritei (jud. Bistriţa-Năsăud)- pe Dealul Hagău serbarea câmpenească Festivalul fanfarelor;
  21. Oradea- târgul naţional al meşteşugarilor tradiţionali;
  22. Pietrari( jud. Vâlcea)- bâlci anual de vară, pe 20 iulie;
  23. Polovragi ( jud.Gorj)- nedeie anuală pe 20 iulie, care durează 4 zile, cu festival de folclor și târg de artizanat;
  24. Rădăuţi (jud.Suceava)- în iulie-august târgul de vase;
  25. Războieni( jud. Neamţ)- manifestarea folclorică Sărbătoarea de la Războieni, în ultima duminică din iulie;
  26. Râmnicu Vâlcea - festivalul folcloric Cântecele Oltului;
  27. Reci( jud. Covasna)- Întâlnirea fanfarelor( din ţară şi străinătate);
  28. Salcia( jud. Mehedinţi)- manifestarea folclorică Sărbătoarea grâului;
  29. Săcele (jud. Braşov)- în duminica apropiată lui 20 iulie, sărbătoarea Târgul feciorilor, cu cântece şi dansuri populare;
  30. Sighişoara (jud. Mureş)- Festivalul de artă medievală, la începutul lui iulie;
  31. Şviniţa( jud. Mehedinţi)- Maratonul cântecului şi dansului sârbesc, festival folcloric;
  32. Timișoara- Festivalul de meșteșuguri populare și artă naivă, la Muzeului satului bănățean  și festivalul folcloric internațional, Festivalul inimilor;
  33. Tinca (jud. Bihor)- serbare populară în prima duminică din iulie;
  34. Topliţa (jud. Harghita)- Festivalul Fanfarelor;
  35. Tulgheș(jud. Harghita)- Festivalul Munților Carpați, 26-27 iulie
  36. Perişani( jud. Vâlcea)- bâlci anual pe 20 iulie; 
  37. Putna( jud. Suceava)- Festivalul ,,Țara Fagilor în Moldova lui Ștefan cel Mare", 2 iulie;
  38. Vadu Izei( jud. Maramureş)- festivalul de muzică populară ,,Maramuzical";

AUGUST
  1. Arad-festivalul cântecului şi portului din Tara Zarandului;
  2. Albeştii de Muscel( jud.Arges)- bâlci pe 14-15 august;
  3. Baia de Fier( jud.Gorj)- sărbătoarea populară Ziua Minerului;
  4. Bala( jud.Olt)- Festivalul Rapsozilor;
  5. Borşa( jud.Maramureş)- manifestare folclorică Hora de la Prislop, în a doua duminică din august;
  6. Buciumi( jud. Sălaj)- festivalul folcloric Jocurile Agrijului;
  7. Bulz şi Huedin (jud. Bihor şi Cluj) - ,,Întâlnirea de pe Iada", în penultima sau ultima duminică;
  8. Bran ( jud. Brașov) - sărbătoarea ,,Zilele Branului,, si Târgul de Pantelimon, pe 9 august.
  9. Călimăneşti( jud. Vâlcea)- manifestarea folclorică Cântecele Oltului, cu formații venite din județele străbătute de acest râu;
  10. Ceahlău( jud. Neamţ)- Sărbătoarea Ceahlăului sau Sărbătoarea Muntelui, în a doua dumunică din august;
  11. Ciocănești( jud. Suceava)- Festivalul național al Păstrăvului, 15-18 august
  12. Sat Bistriţa, com. Costeşti( jud. Vâlcea)- târg anual pe 15 august;
  13. Costineşti( jud. Constanţa)- festivalul naţional de jazz;
  14. Covasna- Nedeie mocănească în Valea Zânelor și pe dealul unde se află Cetatea Zânelor; în cea mai apropiată duminică de Sf. Ilie, sărbătoare a ciobanilor români din Covasna și nu numai;
  15. Curtea de Argeş( jud. Argeş)- bâlci anual pe 14-15 august;
  16. Domneşti( jud. Argeş)- târg de vară pe 6 august;
  17. Godeanu( jud. Mehedinţi)- nedeie anuală;
  18. Izvoru Crişului (jud. Cluj)- manifestare folclorică, în ultima duminică din august;
  19. Moneasa( jud. Arad)- Festivalul cântecului, jocului și portului din Țara Zarandului;
  20. Pietroasa( jud. Bihor)- ,, Bulciugul de pe Valea Aleului", = nedeie, bâlci;
  21. Râmnicu Vâlcea- Târgul de artă populară;
  22. Reci( jud. Covasna)- festivalul de muzică uşoară Nufărul;
  23. Reșița- parada portului popular german;
  24. Sfântu Gheorghe (jud. Tulcea)- Festivalul de film Anonimul, din Delta Dunării cu proiecţii de filme în aer liber;
  25. Sibiu- Festivalul Internaţional de Muzică Populară;
  26. Strehaia( jud.Mehedinţi)- ,,La fântâna dorului", festival folcloric;
  27. Tismana (jud. Gorj)- Festivalul cântecului şi dansului gorjean si mare nedeie pe 14-15 august;
  28. Târgu Jiu- Festivalul Maria Lătărețu.
  29. Vadu Crişului (jud. Bihor)- manifestarea folclorică Târgul de la Vama Sării, în prima duminică din august;
  30. Sat Sâmbăta de Sus, com Voila (jud. Braşov)- festivalul naţional de muzică religioasă corală, pe 15 august;
  31. Zalău- festivalul internaţional al dansului femeiesc;
  32. Zărneşti( jud Braşov)- Festivalul folcloric ,,Floare de Colţ";
TOAMNA
  1. Arcani( jud. Gorj)- Festivalul Răciturilor,  sfârșitul lui octombrie;
  2. Baia Mare- festivalul Toamna băimăreană;
  3. Baia Sprie( jud. Maramureş)- sărbătoarea populară Carnavalul castanelor;
  4. Câmpeni( jud. Alba)- târg anual;
  5. Sat Şirnea, com. Fundata (jud. Braşov)- sărbătoarea populară Răvăşitul oilor;
  6. Şegarcea (jud. Dolj)- serbarea folclorică Culesul viilor şi Sărbătoarea Sfântului Trifon(patronul viilor);
SEPTEMBRIE
  1. Asuaju de Sus( jud.Maramureş)- festivalul cântecului, dansului si portului popular din zona Codrului cu ,,Târgul cepelor şi al fetelor";
  2. Baia de Criş( jud. Hunedoara)- festivalul de muzică si dansuri populare româneşti;
  3. Băile Herculane( jud. Caraș- Severin)- Târgul de turism balnear;
  4. Băbeni(jud.Vâlcea)- concursul folcloric păstoresc La izvorul fermecat;
  5. Bălăuşeri(jud.Mureş)- târg anual pe 12-13 septembrie;
  6. Bărbăteşti( jud.Vâlcea)- sărbătoarea populară Brâul de Aur, pe 8 septembrie;
  7. Berca( jud.Buzău)- Serbarea folclorică,, Pe plaiul Şoimului";
  8. Braniştea (jud. Galaţi)- Festivalul folcloric Fluieraşul Fermecat, 15 septembrie;
  9. Bolboşi (jud. Gorj)- Festivalul Lăutarilor Gorjeni, 14 septembrie;
  10. Bucureşti- Festivalul Muzical George Enescu, în anii impari, cu durata de 10 zile;
  11. Bulz( jud.Bihor)- serbare câmpenească;
  12. Călimăneşti( jud. Vâlcea)- târg anual;
  13. Cornăţelu( jud. Dămboviţa)- târg anual pe 8 septembrie;
  14. Dej (jud. Cluj)- Festivalul culturii si tradiţiilor de pe Valea Someşului ,,Samus";
  15. Glimboca (jud Caraş-Severin)- nedeie anuală pe 8 septembrie;
  16. Întorsura Buzăului( jud. Covasna)- Festivalul cântecului şi jocului;
  17. Leşu( jud. Bistriţa-Năsăud) - festivalul folcloric Rapsodia trişcarilor;
  18. Negreşti Oaş (jud. Satu Mare)- manifestare folclorică pe 1 septembrie;
  19. Oradea- Bienala internațională de fotografie, Premfoto;
  20. Podu Iloaiei( jud. Iaşi)- târg anual în ultima sâmbătă din septembrie;
  21. Râmnicu Vâlcea- bâlci anual pe 8 septembrie;
  22. Rupea(jud. Braşov)- Festivalul cetăţilor;
  23. Sibiu- Festivalul internaţonal de Jazz;
  24. Satu Mare- festivalul de poezie Frontiera Poesis;
  25. Slătioara ( jud. Vâlcea) - Festivalul filmului documentar etnologic ,, Eco-Etno- Folk- Film";
  26. Topoloveni (jud. Argeş)- sărbatoarea cântecului şi dansului popular;
  27. Ţăndărei( jud. Ialomiţa)- bâlci tradiţional pe 14 septembrie;
  28. Vaslui- festivalul de satiră şi umor Constantin Tănase;
  29. Băiţa, oraş Nucet( jud.Bihor)- nedeie anuală în ultima sâmbătă din septembrie; 
  30. Bran (jud. Brașov)-  sărbătoarea Răvășitul oilor, în ultima săptămână din lună, cu desemnarea celui mai bun crescător de animale.
OCTOMBRIE
  1. Avram Iancu( jud Bihor)- nedeie anuală pe 23 octombrie;
  2. Băleni( jud.Dâmboviţa) - târg anual pe 26 octombrie;
  3. Băuţar( jud.Caraş-Severin)- nedeie anuală pe 15 octombrie;
  4. Berca( jud. Buzău)- Festivalul Cârnaților de Pleșcoi, 6-7 octombrie
  5. Braşov- târg anual;
  6. Brăila- Festivalul Etniilor;
  7. Ciucea, sat Negreni( jud. Cluj)- târgul anual de toamnă, 7-9 octombrie;
  8. Curtea de Argeş( jud. Argeş)- bâlci anual de toamna pe 26-27 octombrie;
  9. Doiceşti( jud. Dâmboviţa)- târg anual pe 14 octombrie;
  10. Ioneşti( jud. Vâlcea)- sărbătoarea folclorică Toamna merelor- sărbătoarea pomicultorilor;
  11. Lăpuşnicel(jud. Caraş-Severin)- nedeie anuală, în prima duminică din octombrie;
  12. Moreni(jud. Dâmboviţa)-  Târgul de toamnă, Zilele Tomanei ;
  13. Târgovişte- Festivalul Naţional de Romanţe ,, Crizantema de Aur", 25-27 octombrie;
  14. Vinga (jud. Arad)- nedeie anuală pe 19 octombrie;
  15. Vidra ( jud. Vrancea) -târg anual pe 26 octombrie;
  16. Cislău ( jud. Buzău)-sărbatoare folclorică Legendele Cislăului, 4 octombrie;
NOIEMBRIE
  1. Alexandria( jud.Teleorman)- festivalul folcloric naţional;
  2. Bozovici( jud. Caraș-Severin)- Festivalul Văii Almăjului, festival folcloric județean;
  3. Coşeşti( jud. Argeş)- bâlciul anual de toamnă, pe 7-8 noiembrie;
  4. Călăraşi- Festivalul de muzică populară ,,La fântâna dorului", 14-17 noiembrie;
  5. Bran ( jud. Brașov)- Târgul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, pe 8 noiembrie.
  6. Moldoviţa( jud. Suceava)- ,,Cântecele Obcinilor", concurs de tarafuri, 22 noiembrie;
  7. Niculiţel ( jud. Tulcea)- ,, Ziua Podgoreanului", festival de folclor cu ocazia recoltării strugurilor; 
  8. Tismana, sat Pocruia ( jud. Gorj)- Sărbătoarea Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie;
  9. Zam( jud. Hunedoara)- nedeie anuală pe 30 noiembrie;
  10. Bereşti( jud. Galaţi)- Toamna Bereşteană, manifestare folclorică;
  11. Galaţi- Zilele oraşului, Sărbătoarea Sfântului Andrei şi Târgul meşterilor populari, 30 noiembrie;
IARNA
  1. Tulcea- Festivalul naţional al obiceiurilor de Crăciun, Anul Nou, Bobotează;
  2. Bacău- Parada colindătorilor din toată Moldova, 27-28 decembrie;
  3. Zam (jud. Hunedoara)- în timpul sărbătorilor de iarnă Festivalul dubaşilor;
DECEMBRIE
  1. Bălăuşeri(jud.Mureş)- târg anual pe 19 decembrie;
  2. Bărbăteşti( jud.Valcea)- festivalul rapsozilor populari Gh. Bobei;
  3. Braşov- festivalul internaţional al obiceiurilor de iarnă;
  4. Mălaia( jud. Vâlcea)- Flori dalbe- concurs al obiceiurilor de iarnă din Țara Loviștei;
  5. Sânnicolaul Mare (jud.Timiş)- manifestarea folclorică Sărbătoarea Chirvaiului, pe 14 decembrie;
  6. Sighetul Marmaţiei ( jud. Maramureş)- Festivalul Datinilor şi obiceiurilor de iarnă;
  7. Târgu Mureş - Festivalul de datini si obiceiuri de iarnă ,,Flori dalbe, flori de măr";
  8. Comăneşti ( jud. Bacău)- Festivalul datinilor şi obiceiurilor străvechi; 
  9. Săliște( jud Sibiu)- Întrunirea Junilor, pe 28 decembrie, cu toate cetele de juni din Marginimea Sibiului.

vineri, 21 ianuarie 2011

România mea

O selecţie de poze din România pe care o iubesc.

MÂNĂSTIREA USPENIA- SLAVA RUSĂ

CHEILE ŞUGĂULUI

HARGHITA BĂI( nu sunt eu!)

MÂNĂSTIREA RÂŞCA- SUCEAVA

GROAPA RUGINOASĂ-MUNŢII BIHOR

CASCADA PIŞOAIA-ŢARA MOŢILOR

PIETRELE DOAMNEI-RARĂU

MONUMENTUL DRUMARILOR-OBCINA MARE

MUZEUL CIVILIZAŢIEI RURALE-SIBIU

CASA FEFELEGII-DETUNATELE METALIFERILOR
MÂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

BISERICA DIN DÂRJIU-HARGHITA

MUNŢII CĂLIMANI

ODORHEIU SECUIESC SĂRITOAREA BOHODEIULUI- APUSENI

LACUL BEZID-SÂNGEORGIU DE MUREŞ

CASA MEMORIALĂ BADEA CÂRŢAN


ABAŢIA CISTERIENILOR DE LA CÂRŢA

Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...