Moara lui Moș Antonie și a lui Tanti Livia de la Ludești

Într-o dimineață de început de august, când aburii se pregătesc să se ridice leneș peste câmpurile scurte de la poalele Șureanului, oprim la intrarea în satul Ludeștii de Jos( com. Orăștioara de Sus) să întrebăm de moara unică de aici. 
La prima casă pe dreapta era o bâtrână, care tocmai  trecuse strada, venind în poală cu o mână de roșii din grădinița cu legume.

- Sărut mana, zic, aici este moara lui Moș Antonie?
- Da, iaca mamă, aci la prima casă.
- Și putem să o vedem? Bătrânul este acasă?
- Bătrânul a murit acum șase săptămâni. Era soțul meu...

Încurcați de situație, ne strecurăm în tăcere din mașină, ne exprimăm sincer părerea de rău, și facem cunoștință cu Tanti Livia. Ea a mai rămas aici, să ducă mai departe secretul și fala singurei mori de apă rămase pe pârăul Grădiștei( ce vine tocmai de la Regia lui Decebal), din cele 15 care populau zona de la Costești și până la oraș, la Orăștie.

Cu lacrimi, încă, în colțul ochilor, ne invită în curte, trecând sprintenă peste pragul jos de la poarta cea mare, semn că aici este casă de oameni gospodari. Curtea pietruită, dă în câțiva metri, în zbaturile uriașe ale celor două roți, căptușite acum cu rame de metal. Cele de lemn putrezeau repede, așa că Moș Antonie Gavriloiu, le-a schimbat, pentru că multă lume încă venea să macine grâul sau porumbul aici.

De pe podețul îngust, cu bârne de stejar vechi de ani și ani și acoperite cu mușchi, se vede mai bine mecanismul roților dințate, pârâul care împarte curtea în două și gaterul ridicat în continuare, deasupra apei.
Tanti Livia ne învită înăuntru, să vedem unde se macină cerealele și unde sunt pietrele de moară, grele de mai bine de jumătate de tonă. Este obișnuită cu turiștii și extrem de volubilă, povestește că moara este veche, de dinainte de 1900, iar meșteșugul s-a transmis din generație în generație.

Un nepot de la Brașov, vrea să conserve totul așa cum este, funcțional, adică, și să deprindă lucrul la moară, la vâltoare și la gater. Este om învățat, are facultate și doctorat, dar ține enorm la tradițiile materiale și spirituale ale urmașilor dacilor.
Uimit, constat că în câteva minute, între noi s-a creat o chimie și o empatie specială. Și eu, și soția și cel mic ne uităm la tanti, ca la bunicile noastre, care doar trebuie ascultate. Au ce să-ți povestească, au o viață trăită și atâtea greutăți peste care au trecut, încât te întrebi dacă astăzi cineva ar putea rezista.

- Și pe timpul lui Ceaușescu, ce făceați?
- Moara am păstrat-o, cu greu, tatăl soțului meu a fost bătut de securiști, dar tot n-a dat-o.
- Da, ce a lucrat?
- Soțul meu era sofer pe rată și muncea aproape toată ziua, seara venea acasă și se apuca să macine. Ne prindea miezul nopții la troacă și la litare( recipientul de făină și vasul de lemn de măsurat făină). A doua zi, bărbatul meu, la cinci era pe autobuz. Și iaca așa a trăit 85 de ani, da repede s-a mai dus. Și nu mi-e ușor de loc.

Bătrâna tanti Livia, se așează încet pe băncuța acoperită cu un preșuleț. Pe perete, deasupra, stau bătute în caiele vreo cinci potcoave uzate. Nu mă pot abține, și cu toată rușinea îi cer o potcoavă. Cu mare drag, îmi spune să o iau pe cea pe care o doresc. Noroc. Doamne Ajută!
Bucuroasă că ne are de oaspeți, ne duce peste drum, într-un fel de garaj, unde, la loc de cinste, stă un darac de lână vechi de zeci de ani, cumpărat de Moș Antonie de la Sibiu, iar afară o batoză, pentru treierat grâul, cu un motor Denes Benz la fel de vechi ca și daracul.

La final, facem o poză cu Tanti Livia, care ne spune că îi suntem tare dragi, și că parcă ne cunoaște de mult timp. Așa este, și noi avem aceași senzație.
Că bunica era lângă noi...

Ce veți citi toamna asta pe plecatdeacasa.net

Cum perioada concediilor spune adio, nostalgic, și mării și muntelui, iaca, fiecare ne retragem pe la cășile noastre, cu gândul să împărtășim cu cititorii toate experiențele de peste vară. Ce urmează să citiți pe plecatdeacasa.net, sper să vă dea idei suficiente pentru viitoarele drumeții, concedii sau călătorii prin România și prin Europa.

În categoria drumețiilor de și pe munte, veți citi despre aventura mea și a băiețelului meu în Cheile Râmeților, poate cele mai frumoase și spectaculoase din România, călătorie asezonată și cu o oprire la mănăstirea cu același nume, veche vatră ortodoxă românească, așezată într-un cadru calcaro-pitoresc, care îți taie răsuflarea.
Tot în zona Apusenilor, mai precis a Trascăului, vă veți întâlni cu singurul lac carstic și de baraj natural din țară, o minunăție turcoaz, numită Ighiu, Ighiel sau Iezăr, cum îi spun localnicii.
Un articol special va fi dedicat celei mai surprinzătoare transformări de cetate din Europa ultimilor ani, este vorba despre superba Alba Carolina, cetatea în stil Vauban, care ia mințile oricui îi pășește ...podul, sau podurile, mă rog.
În partea de istorie, avem cu ce...scrie. Cu trei cetăți dacice, aflate în patrimoniul UNESCO,  cu o Sarmisegetusa Regia, nemaipomenită, bine întreținută și bine...păzită, în inima Munților Orăstie. Costești și Piatra Roșie-Luncani sunt alte două cetăți vizitate, la ultima urcușul și căutarea acesteaia, sărind mult peste ceea ce am văzut.
Un articol special va fi cel cu moara de la Ludeștii de Jos, de lângă Orăștie, unde tanti Livia  ne povestește istoria acestei minuni tehnice, unică prin vârstă și dimensiuni.
Parcul naționl Grădiștea de Munte -Cioclovina, vine cu două semieșecuri, simpatice oricum, și pline de adrenalină, unul cu Fundătura Ponorului- un obiectiv enigmatic și de negăsit( pentru noi trei, cel puțin) și celălalt cu Peștera Șura Mare, cu mers prin apa super rece și cu un portal imens, la care n-am mai ajuns, pentru că de la genunchi în jos, n-am mai simțit nimic. Dar oricum, experiență familială, de neuitat.
Vor urma articole despre Drumul Regelui-Trasalpina, bisericile de lemn din Vâlcea, mănăstirile din Oltenia de sub munte, Bistrița și Arnota. lângă  Mănăstirea Bistrița, deasupra cheilor sale spectaculoase, am găsit o peșteră cu două bisericuțe din secolul al XV lea, minunate, despre care veți citi mai spre iarnă.
Și nu în ultimul rând, spre zăpezile vacanței, veți putea citi, unii dintre voi rememora, experiența cu tabăra de copii de la Villach, din Austria, vom scrie despre  cel mai mare baraj din Austria-Kölnbrein( 200 de metri!), vizita de la Minimundus, despre muzeul Porshe,  experiența babilonică de la Veneția, cumintele oraș Trieste și Marea Adriatică, dar și  despre Viena și Budapesta.

BUCURAȚI-VĂ, CITIȚI ȘI CĂLĂTORIȚI CU PLECATDEACASA.NET
ȘI NU UITAȚI SĂ DAȚI LIKE!

Trei rezervații unice

Am descoperit că în lista mea de locații interesante unde aș vrea să ajung, se află trei rezervații naturale unice. 
Scriu despre ele câteva cuvinte, în speranța că unii dintre voi ați ajuns sau veți ajunge acolo, și îmi veți trimite fotografii. 
Pentru că sunt plante de climă caldă, este posibil ca mulți să le fi văzut deja, ajunși acolo cu vreo oferta de early booking, prin grădinile hotelurilor din Grecia, Turcia sau Muntenegru, sau de oriunde din regiunea mediteraneană. 
 
Prima dintre ele este rezervaţia Dosul Laurului, de lângă localitatea Zimbru, com. Gurahonţ, judeţul Arad. Ocroteşte singura specie de arbust din familia dafinului, şi anume laurul ghimpos(Ilex aquifolium) care a rezistat pe teritoriul României, deși este o plantă mediteraneeană foflosită ca gard viu sau cum se întâmplă, încă, în insula Zakynthos în 2014, la multe supe, tocane sau sosuri. Folosirea ramurilor de laur la aranjamentele florale a dus la rărirea lui în poiana înconjurată de fag, unde vegetează. Din acest motiv zona a fost pusă sub protecţia legii.
Urmează castanii comestibili (Castanea sativa) din pădurea Tismana şi din jurul oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie. Tot de origine mediteraneeană, aceştia au găsit locuri cu microclimat specific, adăpostit de vânturile reci ale iernii. Pe platoul Gornoviţa din apropierea Mânăstirii Tismana, se află un castan vechi ce produce DOUĂ tone de castane pe an, în timp ce la Baia Mare are loc Festivalul Castanelor, dar fără ...castane.
Ultima este rezervaţia de nuferi de la 1 Mai, judeţul Bihor. Dacă nu i-ați văzut în România, căutați un last minute Grecia 2014 sau Egipt și mergeți în grădinile botanice mari, unde pot fi admirați în lacuri special amenajate. Deosebirea este că la noi, lotusul apare în mod natural.  O floare de lotus care reprezintă un unicat pe continetul european, şi care rezistă în apele calde ale lacului termal din staţiune, de peste 400 000 de ani, de când Europa era străbătută de tropic. Minunea aceasta care este înrudită cu lotusul de Nil, cel atât de iubit de faraoni, se numeşte Nymphaea lotus var. thermalis sau pe româneşte DREŢE, şi vegeteză tot timpul anului în apa termală adusă de pârâul Peţea, la 42 de grade, astfel că apa nu îngheaţă niciodată. Aceasta este explicaţia prezenţei acestei flori, la mii de kilometri de locul de origine, o plantă care poate acoperi cu frunzele sale 10 mp, cu flori de un alb galbui ce au diametru de 20 de centimetri. În apele lacului mai trăieşte un relict terţiar, un melc numit Melanposis, trecut în categoria fosilelor vii.

Dimineți liniștite la Lacu Roșu

Am fost la Lacu Roșu, de foarte multe ori în ultimii ani și am stat la hotelul cu același nume sau Gylkosto, cum îi spun secuii. Plăcut, dar cam scump și restaurantul frumos amenajat dar cu mâncare la prețuri exorbitante. Credeam, așa cum simt mulți turiști, că pentru noi, această stațiune nu mai are secrete, aceleași plimbări cu barca după care Iani este înnebunit și aceleași plimbări cu tricicleta Smart Trike a băiețelului, pe marginea străzii între lac și hotel sau restaurant. Cam riscant, dar așa este stațiunea, ce să-i faci.

Dar, ultima dată, stațiunea și-a dezvăluit ca o frumoasă domnișoară tainele. Astfel, am cunoscut-o altfel decât până acum, fermecătoare, discretă, strălucitoare la răsărit și misterioasă la apus.
Soția a găsit, pe internet, o pensiune micuță, ascunță la poalele crestelor calcaroase ale Hășmașului, cu doar două camere, foarte spațioase și bine dotate, chiar și cu jucarii, și dimensionate pentru familiile cu unul sau chiar doi copii. Alături într-un spațiu mai mic era o bucătărioară cu de toate, cu un  foișor simpatic și cu balansoarul străjuit de o ciupercă de lemn foarte binevoitoare.
Cum ajungeți în stațiune, de pe drumul principal faceți la dreapta și aproape paralel cu acesta, se face un drumeag de pământ ce urcă spre biserica ortodoxă din deal, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Înainte de ea, pe dreapta, veți da de această pensiune deosebită.

Gazdele (familie mixtă, ea româncă, el maghiar/secui), construiau acum o altă pensiune mai mare, alături, cu șapte camere micuțe, lucru care cred că va lua din farmecul rustic al primeia. Prețul unei nopți de cazare este de 120 lei, dar merită! De aici am plecat într-o mică drumeție spre Cheile Bicăjelului și satul Trei Fântâni, despre care am scris într-o postare anterioară, și tot de aici am plecat să explorăm Cheile Șugăului, ori pur și simplu ne-am foit prin zona cu mici terase și artizanat, încurcați într-un mod amuzant, de trotinetele de copii sau de nimicurile pe care cei mici și le doresc indiferent dacă au sau nu nevoie de ele..
În rest, bucurați-vă de liniștea dimineților și de intimitatea foișorului.

Delta Dunării- grădină botanică naturală

sursa: danube-delta-resort.ro

Ca orice pământ nou, delta este într-o continuă prefacere dar și într-o continuă instabilitate. Acum 2400 de ani, Herodot, vizitând gurile Dunării, ne-a lăsat o imagine mult mai diferită de actuala înfățișare a deltei. Pe vremea aceea, în locul nesfârșitelor suprafețe de bălți, stufăriș și grinduri, exista un fel de estuar, prin care Dunărea se vărsa în Marea Neagră, prin nu mai puțin de 7 brațe.
Deși de despart doar 275 de ani de când Dimitrie Cantemir a întocmit prima hartă românească a Principatului Moldovei, anexată vestitei sale lucrări Desriptio Moldaviae, chipul deltei de azi, așa cum o văd cei ce își petrec o vacanta in delta dunarii, corespunde vag cu ceea ce văzuse marele domnitor.
Opera de formare a deltei nu s-a încheiat încă, și nu se va încheia, cât timp Dunărea va curge și va aduce milioanele de tone aluviuni pe an( aprox, 52 milioane tone /an).
Delta este un vast mediu natural care concentrează toate speciile vegetal-lacustre ale continentului, precum și o bogată faună, mai ales ornitologică și ihtiologică, fiind raiul celor ce caută cazare in delta dunarii și clipe de relaxare și amuzament la pescuit sau preferă bird-watching-ul.
Ea rămâne cel mai important loc de popas al păsărilor migratoare între regiunea arctică și cea tropicală. Cinci din cele mai importante drumuri de pasaj ale păsărilor trec prin Delta Dunării. În afară de păsările migratoare, un număr mare de specii rare cuibăresc aici ca oaspeți de vară, după cum altele, ca oaspeți de iarnă, clocesc în nordul Europei, venind să-și petreacă iarna în deltă.
În apele sale trăiesc aproape o sută de specii de pești, din care cei mai importanți sunt sturionii, ca relicte ale vechii faune ponto-caspice, stiucile și scrumbiile, cele care fac deliciul celor de aleg o vacanta all inclusiv in delta dunarii sau doar un sejur, și asta în orice anotimp.
În sfârsit, vegetatția bogată a deltei reflectă medii de viață diferite, cum ar fi: vegetația plutitoare stuficolă( plaurii), cea higrofilă de pe marginea bălților, sau cea a pajistilor de pe grinduri. În aceste fitocenoze trăiesc toate speciile lacustre din zona temperată, delta fiind astfel o adevărată grădină botanică a Europei,  toate acestea  constituind suficiente motive să căutați ofertele cele mai bune de petrecerea timpului liber în liniștea Deltei Dunării.

Castelul Corvinilor

Din păcate perspectiva asupra castelului este obturată, aș spune mai degrabă mânjită de prezența în jur, a unor stâlpi de funicular (acesta transporta minereul de fier de la Teliuc, în nițte vagoneți suspendați, cale de câţiva kilometri, era un fel de telecabină siderurgică),  a unor dealuri cu aspect selenar și a unor clădiri părăsite ce aparțin combinatului.

Iată cum, dorința de a construi cu orice preţ comunismul cu fabrici și uzine, cu omul nou, cu pionierul  cu ghiozdan, ajunge să ne bântuie și după aproape 25 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989.

Dar să ne întoarcem la castel, eu i-aş spune Castelul Huniazilor, deoarece în maghiară nobilii aceștia viteji se numeau Huniadi (poate cu y) și, dupa cum ştiți, au fost conducători ai Ungariei, noi îi considerăm români, maghiarii şi-i revendică,  asta pentru că în familia lor a existat și sânge unguresc.
Construcția castelului începe în secolul al XIV lea, și este cel mai mare și mai bine păstrat edificiu medieval din România, în stil gotic, cu patru turnuri piramidale, bastioane și turnulețe.
Are 50 de încăperi, cele mai mari și mai importante fiind Sala Cavalerilor și Sala Dietei(nu este dieta de slăbit, ci așa se numeau întrunirile obştilor nobiliare sau un fel de miniparlamente locale și regionale; de altfel termenul a fost preluat, cred, din lumea slava, astazi Camera Deputaților din Polonia numindu-se Dieta). Azi, în curtea castelului se desfășoară numeroase evenimente artistice și culturale, sau sunt invitați copii și turiști pentru care se reconstituie atmosfera medievală de odinioară, cu turniruri, jocuri educative și simulări de lupte.

În secolul al XV lea aici a fost reședința nobililor Iancu de Hunedoara și a lui Matei Corvin (fiul lui Iancu), care au și instituit emblema (blazonul) familiei, un corb cu un inel în cioc (Corvus corax- denumirea latină= corb).
Mai trebuie menționată și existența în interiorul castelului a unei fântâni adânci de 30 de metri, săpată de prizonieri turci, care după ce au muncit ani buni, crezând ca vor fi eliberați daca dau de apă, au fost uciși în cele din urmă și aruncați la animale (crudă legendă!).
Intrarea în castel se face de pe un pod situat deasupra văii pârâului Zlaşti, care oferă castelului o intrare maiestuoasă. tipică stilului gotic. Lume din toată lumea vine la castelul Corvinilor, afluența de turiști este foarte mare, germani, israelieni, și mulți români, stranieri mai ales, cu copii care rod jucării Fisher Price în cărucioarele lor moderne, indicatoare noi sunt în oraș, organizatori de evenimente și ONG-uri sunt din ce în ce mai multe, într-un cuvânt, se mișcă ceva în Hunedoara.

România Pitorească de la Dragosloveni

La kilometrul 164, pe E85, spre București, după cum citesc pe un pliant, caut disperat un indicator.
După prima intersecţie nu găsesc nimic, după a doua o iau prin Gugeşti, ocolesc fabrica de lemn, înconjur jumătate din podgoriile Vrancei şi undeva la capătul satului, după ce traversez iar E85, dau după 200 de metri de o căsuţă cu cerdac şi cu etaj, în faţa căreia se află statuia poetului și prozatorului. 

Iată Casa memorială Alexandru Vlahută!

Frigul îmi face probleme, și cu mâinile îngețate scot tableta din husa serioux, și încep a face poze. Dezamăgit, întreb ghidul de ce nu există niciun indicator şi îmi spune că cei de la drumuri nu l-au considerat conform!
Conform cu ce? Întreb eu nedumerit.
Că toată ţara e plină de indicatoare către mânăstiri obscure și kithcioase în care unii călugări cred că l-au găsit pe Mesia, pe coclaurii credinţei!
Acelea cu ce sunt conforme? Poate cu vreun pomelnic pentru răposaţii directorului de la drumuri.

Intru şi aflu că nu este casa unde s-a născut poetul(1858-1919) ci aceea în care a locuit câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, o casă unde se întâlnea foarte des cu prietenii săi, Barbu Delavrancea și I.L.Caragiale. Născut în satul Pleşeşti din fostul judet Tutova, poetul prozator a iubit dealurile dogorite de podgorii din Vrancea aceea rubinie, care l-a adoptat și l-a maturizat spiritual. Pleacă din Dragosloveni cu un car prăfuit în care-şi pune câteva lucruri, atunci când linia frontului îl obligă să se retragă în Moldova. Carul există șiazi într-o dependință ca și micuța șaretă cu care poetul se plimba. Când le văd, simt că este rost de ceva fotografii și îmi caut aparatul foto mirrorless de la Sony, care nu mă părăsește niciodată, după care intrăm din nou în casa lui Vlahuță.

Întreb pe doamna muzeograf câţi vizitatori are într-un an, si îmi spune că puţini ştiu despre aceasta casă memorială înfiinţată în amintirea scriitorului, în 1958 iar pe siteul muzeului Vrancei NU există fotografii!!!- aşa că singurele poze sunt la mine pe blog- şi mă roagă să-i trimit vreo două poze! O voi face negeresit, numai să nu uit de indignare, geanta de laptop prestigio ,laptopul și să încarc pozele, pentru ca lumea să știe că există case memoriale ce merită văzute.
Pe siteul vrancea.com se afla și pagina cu muzeul Vrancei, deci nu există un site individual!
Aşa se face turism cultural în ţara noastră: fără bani, fără promovare, fără nerv, fără interes şi fără...poze.

Oferte și tendințe la sfârșitul lui 2014

De obicei cei ce promovează destinații exotice sau exclusiviste, sau pur și simplu accesibile nu sunt doar agentiile de turism, ci și reprezentanțele turistice ale acestor zone sau ale țărilor cu birouri de turism deschise la noi. Așa că este bine să urmăriți ofertele reprezentanțelor dar si ale operatorilor de turism, și siteurile acestora. Cam care cred eu că vor fi tendințele din toamna iarna 2014. 

O dată cu prima zăpadă veți dori să mergeți la schi,  sau poate veți dori să petreceți Crăciunul într-o capitală europeană, este bine să vedeți ofertele de city break la Paris sau la Viena. sau de ce nu în minunatul decor al Alpilor tirolezi, la Innsbruck.

În aceste orașe împodobite somptuos,  sigur se vor găsi sejururi la prețuri  de  la 220 Euro de persoană cu 4 nopți cazare cu mic dejun inclus, așa cum am văzut și în anii trecuți.

Am observat că există un trend de organizare de excursii acasă la Moș Crăciun, pentru iarna 2014, cu safari la o fermă de reni, cu sănii trase de  Husky sau pe snowmobil  precum și oferte de pescuit la copcă pentru cei ce iubesc ,,răcoarea". În acest fel, Laponia și al său Rovaniemi, nu mai sunt un vis atât de îndepărat, chiar dacă prețurile se duc către 1600 de Euro pe sejur.

Sigur vor exista oferte de city break la Amsterdam, la hotelurile de pe malul canalelor râului Amstel cu 4 nopți  de cazare cu mic dejun inclus la pretul de 230-240 de  Euro care să includă mic dejun și  transport cu avionul  cu plecare din București, Cluj-Napoca,Timișoara  și cu taxa de aeroport inclusă.

Revelioanele petrecute în destinații exotice,  foarte departe de zăpada și  de frigul de pe la noi vor include  alegerea unor sejururi în Dubai, Tel Aviv, Seychelles sau de ce nu în Bali, multe dintre ele fiind destinații către care se vor pune la dispoziție chartere asta și datorită noilor zboruri low cost directe din Cluj-Napoca sau Bucuresti. Nu este mai puțin adevărat că și ofertele de city break la Milano sau Barcelona, vor fi atractive,în acestă toamnă sau iarnă pentru cei ce doresc să facă shopping sau pur si simplu să admire arhitectura unor orașe emblematice pentru multe stiluri arhitectonice.
Există și varianta  petrecerii Crăciunului și/ sau a Revelionului  la munte în stațiuni care se înscriu pe un trend pozitiv precum  Straja, Rânca, Șuior( Maramureș), Vatra Dornei, Băile Felix, Cavnic, Păltiniș, Arieșeni sau pleiada de stațiuni de pe Valea Prahovei, unde și prețurile vor fi pe măsură.
Vom aștepta edițiile de toamnă ale târgurilor turistice organizate în Bucuresti și în marile orașe, pentru a vedea mai clar cu ce se prezintă operatorii în acest sfârșit de an.

Dracula din Pasul Borgo

Poate ați auzit de pasul Bârgău, sau Tihuța, sigur mulți ați și trecut pe acolo, ei bine, acolo este un exemplu despre cum să faci bani exploatând un mit istoric, fără mari ancore în istoria reală. 
De altfel, consultând orice site sau orice ofertă de la librariile online, puteți da peste cartea care a făcut cunoscut acest loc din România. Celebrul pas ,,Borgo" din cartea lui Bram Stoker, atrage azi mai multi turiști ca niciodată. Situată între Munții Bârgăului la nord și  craterele vulcanice ale Călimanilor, la sud, această trecătoare ce leagă Țara Dornelor de Țara Bârgaielor, sau Bucovina de Transilvania, are nu mai putin de 1201 metri altitudine. 
Pasul este traversat de așa numita Șosea a Nordului, un drum național foarte bun, recent modernizat.

Prima atracție turistică o constituie pensiunea castel ,,Dracula", desprinsă din poveștile cu orci  din Stăpânul Inelelor sau cu luptători aprigi din urzeala tronurilor carte după care s-a făcut celebrul serial, și vestită de prin anii '90, când un tip ieșea( mai iese și astăzi, pentru 2 lei de turist) dintr-un coșciug, într-o cămăruță întunecată și provoca țipete de spaimă turiștilor amatori de senzații tari și ...ieftine.
Această practică există și astăzi, iar proprietarii au exploatat povestea cu vampirul din Carpați, ridicând chiar și o...STATUIE,  scriitorului irlandez. Se vede treaba că afacerea merge din plin, din moment ce în perioadă de criză au afișate niște prețuri astronomice la cazare și la mâncare. În curând, cred că vor edita și o carte de bucate cu mâncăruri alese din meniul lui Vlad Țepeș, lucru care nu m-ar mira și pe care oricine a studiat puțin marketing turistic l-ar aprecia.

În altă (dez)ordine de idei, aici se mai află o pârtie de schi pentru amatorii de sporturi de iarnă din Bistrița sau de aiurea. Orientarea, lungimea și altitudinea potrivită păstrează stratul de zăpadă mai mult timp.
Pe dealul din apropiere în 1928 a fost ridicată o biserică  cu hramul Nașterea Maicii Domnului, iar corpul de chilii, paraclisul și atelierele de broderie, croitorie și icoane au fost construite începând cu 1994 când ia ființă Mănăstirea Piatra Fântânele.

Două circuite de toamnă pe cele două șosele alpine

BRASOV- BRAN- CURTEA DE ARGEȘ- TRANSFĂGĂRĂȘAN- CÂRȚA
Acest circuit este mai comun, dar plin de obiective turistice, dar încadrați-vă în timp, pentru că Transfăgărășanul se închide în octombrie. Poate fi în același timp un mod perfect de a petrece vacante ieftine, care să inculdă obiective turistice spectaculoase. După Brașov, întrați în Culoarul Bran-Rucăr, despre care nu voi vorbi, pentru că este destinația preferată a celor ce cred ca au ajuns la munte, dacă pensiunea are 10 mp de  iarba și un grătar(!?).
La iesirea din culoar și după ce admirati măreția Pietrei Craiului, urmați drumul Câmpulung- Curtea de Argeș, la Nămăiești vă opriți să vizitați mânăstirea crescută din stâncă- Nămăiești, și pentru doritori casa memorială George Topârceanu, sau mausoleul de la Mateiaș. Mânăstirea Curtea de Argeș nu are nevoie de nicio prezentare.
Urcati pe Transfăgărășan, mândria noastră națională, în cheile Argeșului urcați cele peste 1000 de trepte spre Cetatea Poienari, iar în zona îngustă a munților Ghițu-Frunți,  admirați barajul în dublu arc al Vidrarului cu cei 136 de metri ai săi.  La peste 2000 de metri într-o căldare glaciară se află cel mai cunoscut lac glaciar al țării Lacul Balea, admirați din drum cascada cu același nume, după care, pe serpentinele versantului nordic al Făgărașului, întâlniți comuna Cârțișoara unde se poate vizita casa memoriala a lui Badea Cârțan.
Când ați ajuns în drumul național Sibiu- Brașov, căutați Cârța și  vizitați impresionantele ruine ale celei mai vechi mânăstiri catolice din țară- Abația Cisterciană care a aparținut unui ordin călugăresc de la începuturile Evului Mediu.
Cazarea se poate face într-una din comunele înșirate după Curtea de Argeș sau cu cortul în jurul lacului Vidraru sau în zona Capra.

VALEA OLTULUI- TRANSALPINA- VIDRA- VOINEASA- CASCADA LOTRIȘOR
Valea Oltului este plină de obiective turistice, recomandarea mea este să vă opriți la Mânăstirea Cornetu  singura mânăstire pe sub care trece trenul și  la singura cascadă antropică din țară - cascada Lotrișor. Pentru a străbate Valea Oltului nu este nevoie de last minute, găsiți la tot pasul, și la Rânca și la Voineasa sau Călimănești cazări bune și ieftine.  Apoi continuați pe la Călimănești-Căciulata și Mânăstirea Cozia. Puteți prinde și cele două peșteri celebre din Oltenia de sub munte: Muierii și Polovragi.
În Subcarpații Vâlcii, vizitati Horezu, Mânăstirea Dintr-un Lemn și trovanții de la Costești, iar la Novaci intrați pe cel mai spectaculos drum de munte din România-TRANSALPINA.
Altitudinea maximă la care urcă este de 2145 metri( Pasul Urdele), după care la Obârșia Lotrului urmați drumul pe valea râului până la cel mai mare lac de acumulare din zonă- Vidra. Vă recomand cazare la o pensiune din Voineasa(  una din ele aparține de Hidroconstrucția și nu are pagină web), de unde puteți ataca spectaculosul Defileu al Latoritei, poate cel mai frumos din țară. Aici întâlniți peisaje sălbatice și două lacuri de acumulare superbe, Galbenu și Petrimanu despre care am mai scris. Abia după ce epuizați frumusețile ascunse sau mai puțin ascunse ale României, de pe cele două drumuri de altitudine, puteți opta și pentru ofertele de vacanta din Bulgaria, unde vă puteți relaxa, pe malul mării, toamna, la prețuri mult mai mici decât în mijlocul sezonului.

Vulcanii islandezi sau de aiurea și cursele de avion

Precizări...tehnice

Insula Islanda este cea mai mare insulă vulcanică de pe Glob, fiind situată la capătul nordic al marelui rift atlantic( rift: crăpătură formată de curentii magmatici din manta între două plăci tectonice cu sensuri diferite), rift din care se mai ridică vulcani precum Jan Mayen, Teide din Tenerife/Canare, vulcanii din Azore, Capul Verde și Ascension;

Vulcanii islandezi, în număr de 100, din care 30 activi si foarte activi, nu sunt vulcani propriu-zisi, cu caracteristici de con înalt, coş sau crater, ci sunt eruptii longitudinale localizate pe mijlocul insulei pe o directie NE-SV, asta pentru că riftul trece prin mijlocul insulei. Așa că cei care își fac griji că zborul Bucuresti Barcelona, va trebui să ocolească un con mare și alb de vulcan, pot să stea liniștiți. Și de altfel, drumul trece prin sudul și nu prin nordul Europei(sic).

Vulcanii de tip islandez se caracterizează prin curgeri de lave bazice, în lungul unor crăpături ce pot atinge și 20 de kilometri lungime. Cea mai cunoscută este linia Laky (gresit asociată cu un vulcan) pentru că în lungul ei sunt 150 de miniconuri cu înălțime de maxim 150 de metri. Un alt vulcan cunoscut este Hekla, iar cea mai devastatoare erupție de cenușă vulcanică din Islanda s-a produs pe insula Heimaey(în 1973, acoperind cu cenușă orașul Vestmannacjyar), la sud de Eyjafjallajökull, pe aceeași linie de rift asociată și cu apariţia în anii '60 a insulei Surtsey.
Cenuşa vulcanică

Este un material foarte fin, rezultat din arderea particulelor de lavă sau din fărâmiţarea materialului căzut în crater.
Una dintre cele mai mari eruptii de cenuşă, numite de specialisti ,,val de praf vulcanic", a avut loc în 1982, în vulcanul El Chicon din Mexic, când cenușa și praful vulcanic au ajuns în stratosferă, la 30 de kilometri înălțime, răspândite de curenții Jet-Stream( ce au viteze de sute de kilometri pe oră) în toată emisfera nordică, generând cel mai rece august din toate timpurile din America de Nord, probleme liniilor aeriene, dar și o cumplită iarnă, între 1982 și 1983. Prin comparație, cel mai înalt vulcan din Europa, Etna, nu aruncă în aer cantități mari de cenușă, așadar nu poate crea probleme celor ce au bilete de avion Nisa Bucuresti sau Roma Bucuresti, cum mă întreba mai deunăzi un geanabet, vorba lui Caragiale.

Din cauza erupției vulcanului Galunggung din Indonezia tot din 1982, unui Boeing 747 al British Airlines, care zbura la 12 000 de metri i s-au oprit motoarele timp de 16 minute, aterizând forțat la Jakarta. Alți vulcani ,,cenuşari" sunt Irazu din Costa Rica, Tambora din Indonezia, Fuego din Guatemala, Katmai din Alaska și Pinatubo din Filipine, cu o eruptie catastrofală în 1991, ce a acoperit luni întregi tot sud-estul Asiei.

Concluzii

Încălzirea Terrei, ca în filmul 2012 nu este posibilă, iar acest lucru ar trebui să fie ,,anuntat,, de erupția marilor vulcani din toata lumea.
Cutremurele recente au legătura doar parțial cu erupțiile vulcanice, cum ar fi zonele din Chile sau din Indonezia, iar cel din China sau din California, de ieri, nu are legătură cu vulcanismul, la fel ca și în țara noastră.
Erupții de cenușă vulcanică au mai avut loc și au avut urmări infinit mai catastrofale, astfel încât cel ce își procură bilet de avion Bucuresti Bologna ori București Amsterdam, ar trebui să nu se gândească decât că până la urmă suntem oameni și nu semizei tehnologici.

Biserica lui Petru Rareș de la Baia, prima capitală a Moldovei

Întotdeauna o iau pe drumul Rădășeniului și al Păltinoasei, ca să ocolesc Fălticenii și Suceava în drum spre nordul Bucovinei. Într-o zi cu soare rece, prin preajma Bobotezii, n-am mai rezistat și dorința a dat ghes mâinii să apuce stânga de volan, către satul uitat, cu trei biserici, fostă capitală de voievodat.

Da, așa este, fostă capitală a Moldovei, prima capitală a primului stat moldovenesc. Cunoscut din documente ca Civitas Moldaviae, acest fost târg are o poveste și un destin oarecum tragic.

Vizitându-l, Nicolae Iorga  are pentru el o scurtă dar cuprinzătoare caracterizare: ,, Baia, astăzi un sat mic cu ruine mari"...
Undeva, aproape de centrul satului, întreb un localnic unde sunt cele trei biserici ale satului, dar cum nu sunt specialist în interpretarea gesturilor- pentru că săteanul era surdo-mut- aleg să caut și să cercetez zona pe cont propriu. N-a fost prea greu, forfota din jurul bisericilor mi-a adus aminte că urmează Boboteaza.

Prima este ctitoria lui Ștefan cel Mare din 1467 și are numele de Biserica Albă- Sf. Gheorghe. A fost ridicată în amintirea bătăliei pe care marele domnitor moldovean a avut-o aici cu Matei Corvinul.
A doua rămasă în picioare, dar în ruine, este catedrala catolică, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, realizată între 1417-1420. A fost un gest extraordinar de iubire și respect făcut de domnitor pentru soția sa de religie catolică
    Ceva mai în centrul satului,  mai tânără decât celelalte, biserica lui Petru Rareș din 1532 rămâne cea mai frumoasă apariție arhiteconică, așa cum am prins-o eu, mângâiată de soare și de umbrele molizilor uriași care se scurg pe pereții cândva pictați.
Aici reușesc să intru în biserică și să admir picturile originare, înnegrite de vreme. Un bătrân, care prin ținută îmi amintește de Moș Goriot și pe care nici nu l-am văzut inițial, își face apariția  intempestiv și, gârbovit de ani,  îmi spune cu obidă că s-a încercat includerea biserici și a picturilor într-un program național de refacere, dar nu s-a putut. Astfel, pictura interioară se degradează, cea exterioară a dispărut de mult, doar fațada estica mai păstrează câteva urme, care amintesc de Moldovița aceluiași ctitor.
Perioada de glorie a orasului ia sfârșit odată cu întemeierea prin hrisov domnesc, la 1780 a târgului celui nou Șoldănești, devenit mai târziu Fălticeni.
Târgoveții și bruma de meșteri  germani, se mută spre târgul cel nou cu mari iarmaroace și mai ferit de inundațiile Moldovei.
Aceasta este povestea tristă a satului Baia, și a ceea ce a fost. Ce este și mai tragic este că nu este promovată în Ghiduri turistice ca valoare artistică, arhitecturală și religioasă, nemaifiind, după știința mea,  nicăieri în România un sat cu trei ctitorii domnesti.

Traseele de mocăniță din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei. Aceste proiecte locale de punere în valoare a fostelor căi ferate cu ecartament îngust, au adus milioane de euro localitaților, mai ales în Austria, Germania sau Italia, ca să nu mai vorbim de propunerile de circuite din Franța, care pun în valoare tot ce are mai frumos zona alpină sau pirineană.

Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.
Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee sau circuite turistice reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.
Circuitul Transilvan: Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici).
Circuitul German (Săsesc): Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu.
Circuitul Țării Moților: Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii. 
Circuitul Țării Oașului: Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare 
Circuitul Maramureșan: cu celebra Mocăniță de pe Vaser.
Circuitul  Bucovinean: cu Mocănița de pe valea Moldoviței numită în zonă Huțulca
Circuitul Banațean: cu Mocănița bănățeană de la  Berzasca cu un traseul ce va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.

Polii frigului din estul Transilvaniei

Joseniul este o localitate situată în imediata apropiere a oraşului Gheorgheni din judeţul Harghita şi auzim despre ea ori de câte ori temperaturile din estul Transilvaniei, se apropie de minimele siberiene.
Temperaturile mici din această parte a țării au explicații și în nopțile polare acestea pare că se transmit de la un pol la altul al frigului ca informația prin fibra optica. Hai să vedem care sunt ceilalţi poli ai frigului din ţară: Topliţa, lângă Gheorgheni (judetul Harghita), Miercurea Ciuc (reşedinţa judeţului Harghita), celebra Întorsura Buzăului(județul Covasna) şi Bod (judeţul Braşov), care se ,,mândreşte" şi cu minima absolută din România de -38,5 grade.

FENOMENUL

De ce se întâmplă totusi, ca cele mai scăzute temperaturi să se producă pe fundul depresiunilor şi nu pe vârful munţilor?
În perioadele geroase, aerul rece polar ce ajunge în zona montană din estul Transilvaniei( Carpaţii Moldo-Transilvani, grupă a Carpaţilor Orientali), fiind mai dens şi mai greu, coboară în baza depresiunilor şi stagnează acolo timp îndelungat formând ceea ce meteorologii numesc,,lacuri de frig".
Astfel, ca un veritabil test de viteza, se produce o inversiune de temperatură, aerul ceva mai cald-dacă se poate spune aşa- rămâne pe versanţii munţilor din jur, iar cel rece, greu, sub el.
Oricum, dacă mergeţi în toate depresiunile mai mari sau mai mici din Carpaţii Orientali (Giurgeu/Gheorgheni, Ciuc, Braşov, Vatra Dornei, și chiar Maramureș) veţi vedea că baza depresiunii este ,,tapetată" cu molizi, arbori care în mod normal nu au ce căuta la altitudini de 500-600 de metri, ci mult mai sus la peste 1200 de metri. În acest caz, avem de a face cu o inversiune de vegetaţie, fagul întâlnindu-se mai sus iar molizii sau coniferele mai jos. Este bine de știut acest amănunt sau această explicație, pentru că am întâlnit oameni care pur și simplu nu știau nimic despre acest aspect, și nefiind atenți la viteza mea de explicare, pierdeau noțiunile pe drum. Așa că, am ales să dau această explicație într-un miniarticol care să edifice lucrurile.

Roua Cerului de la tinovul Mohoș

În primul rând să lămurim ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid), așa că atenție maximă să nu mergeți în tenesi, că vă udați, plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfânta Ana.

Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana, dar este de patru ori mai mare decât acesta. Recomandarea este să le vizitați pe amândouă, cu echipament adecvat muntelui, deși spre Sfânta Ana se poate merge și în pantofi de piele, pentru că drumul până în ,,gura" craterului este asfaltat.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetația crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime în craterul și conul propriu zis. Ultimele sondări făcute s-au oprit la 60 de metri adâncime în interior, și nu s-a ajuns la fundul lacului de sub stratul de turbă.
Cred că este cel puțin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situați, e drept, doar la marginea mlaştinii) și pini și mesteceni pitici mişcându-se în direcția opusă celei din care bate vântul. Cum nu-mi imaginez un grup de turiști români sau japonezi, făcând uța-uța în sandale de piele, pe turba Mohoșului. În concluzie, nu mergeți la Mohoș pe furtună!

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani și care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat perfect), cea mai cunoscută fiind planta carnivoră( mai corect, insectivoră!) Roua Cerului sau Dreţele, numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbărie precum și arborii pitici mentionați mai sus.

Mai există în munții din jur, o mică turbărie, o miniatură a acesteia, în nordul muntelui Puturosul (ușor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar, numit Tinovul Buffogo sau Răbufnitoarea, aflat deasupra stațiunii Balvanyos.

Masa Jidovului (Uriașului) de pe Transalpina și legenda sa

Masa Jidovului, a Uriașului- Valea Sebeșului

Valea vijelioasă a Sebeșului, spusă și a Frumoasei, pe lângă care se strecoară drumul cel înalt al Carpaților noștri, are parte de numeroase coturi, ocolind buze de stâncă, ce stau mărturie peste timpuri geologice ale luptei dintre apă și piatră.

O asemenea arătare geomorfologică este și Stânca sau Masa Jidovului sau a Uriașului, situată nu departe de barajul de la Tău-Bistra, la o cotitură largă a drumului. Este de fapt o lespede mare de șist cristalin (micașisturi și paragnaise) ce stă cocoțată pe un vârf de deal, într-un echilibru relativ.

Declarată rezervație geologică și peisagistică și aparținând de comuna Jina, această ,,masă" este dublată, un kilometru mai încolo, de o altă stâncă numită La Grumaji sau Stânca Grunzii, care reprezintă un pinten masiv cristalin, pe care râul cel iute trebuie să-l înconjoare, săpând în baza lui un mic defileu.

La Grumaji- Transalpina- Valea Sebeșului

Legenda stâncii Masa Jidovului spune că pe vremea lui Roșu și Verde Împărat, trăia prin Munții Sebeșului un uriaș( jidov), al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului. Uriașul trăia în bună vecinătate cu oierii din părțile locului, și și-a durat și el stână mare prin cele păsuni ale muntelui, și a dat-o în grijă singurei lui fete. În drum spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde o stâncă îi servea drept masă pe care își așternea merindele.
Oamenii din partea locului i-au dat acestei mese numele celui ce o folosea.
Alături de stâna uriașului, așezată în Muntele Fata, era o stână unde băciua o fetiță cum nu s-a văzut alta mai frumoasă  prin munții din jur.
Oamenii îi ziceau Frumoasa, iar stânei ,, a Fetiței", nume regăsit și azi în zona Sebeșului. Sus, pe crestele de dincolo de râu își avea stâna un ciobănaș mândru cu numele de Cindrel. Flăcăului i-a căzut dragă Frumoasa din Muntele Fetița, însă de mândrețea de flăcău s-a îndrăgostit și fata uriașului, dar pe care Cindrel nici nu o băga în seamă. Și atunci plângându-se fata tatălui său, uriașul, acesta l-a prefăcut pe flăcău, cu oi cu tot, în stană de piatră.

Apoi și-a luat fata și s-a mistuit cu ea de n-a mai fost zărit de nimeni. De sub stana de piatră a pornit un izvor ce s-a oprit într-un iezer de mare mândrețe, și până azi îi spune Iezerul Cindrelului. Frumoasa a venit a doua zi la întâlnire și văzând pietrele în formă de oițe și pe Cindrel stană de piatră, s-a oprit pe o lespede albă și a pornit a plânge cu dor, până ce lacrimile s-au oblicit( transformat) în râu, iar ea s-a împietrit de atâta durere, locul fiind numit Piatra Albă, de unde pornește cel mai mare izvor al Frumoasei( Sebeșului).
adaptare după Paul Decei, Străbătând văile carpatine

Carpații Orientali de la sud la nord- un circuit de vară

Ciucașul văzut de la Cheia

Sunt numeroși împătimiți ai drumurilor prin munți cu mașina. Din diverse motive, care țin de confort, timp, necunoaștere sau pur și simplu din ignoranță, oamenii cu familii doresc să străbată multe zone într-un timp scurt. 
Iată o recomandare, cu un traseu care intră în zona montană la Mâneciu și se termină la Putna, cu variante secundare de traseu și link-uri către alte articole scrise pe acest blog.

Vălenii de Munte - Brașov
Drumul urmează valea Teleajenului, pe care o părăsește în zona pasului Bratocea(1263 metri), de la Vălenii de Munte, de unde se poate face stânga către Slănic Prahova( izvoare sărate, bazine, salină veche), urmează Mâneciu și apoi un drum frumos printre munții care alcătuiesc masivul impozant al Ciucașului. Urmează Cheia, o stațiune de relaxare, situată într-o depresiune micuță, străjuită la dreapta(est) de Ciucaș( 1954 metri) iar la stânga de Grohotiș(1767). După ce treceți de pasul Bratocea, drumul coboară către depresiunea Brașovului, primul oraș întâlnit fiind Săcele, care, deși cu istorie îndelungată, este parazitat prin suburbii, de o populație pauperă și inadaptată( ca să nu spun mai mult).
Brașovul trebuie ,,tăiat" prin partea sa estică, pentru a ajunge la ieșirea spre Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Urmați drumul prin Hărman sau Honigberger, unde vă recomand biserica fortificată-AICI- sau o tură spre Prejmer, cea mai mare și mai bine păstrată biserică și fortificație din Transilvania, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.
Brașov- Toplița
Traversați orașul Sfântu Gheorghe( iarna vă puteți opri la Băile Șugaș, pentru o tură de schi-AICI), aici vă puteți abate la un castel intersant numit Arcuș, situat la doi pași, în comuna Valea Crișului. Urmați drumul spre Băile Tușnad, cale de vreo 30 de kilometri, prin Depresiunea Ciuc. La 4 kilometri de stațiune, în Bixad, faceți dreapta pentru a urca la Sfânta Ana-AICI- și legenda lacului-AICI-, și la Tinovul Mohoș-AICI. Cazări găsiți suficiente în stațiune, însă vă dau o recomandare, tot din Bixad, se numește Hanul Hotarul Ciucului, cu condiții excelente de cazare( este nou și costă 120 pe noapte, aparține de vestitul Han Secuiesc din Băile Tușnad) și mâncare fenomenală.
Lângă Miercurea Ciuc, dacă sunteți catolici sau pur și simplu sunteți toleranți și curioși, mergeți la Șumuleu Ciuc, unde se întâmplă de Rusalii cel mai mare pelerinaj catolic dintr-o țară ortodoxă, și unde se află o catedrală monumentală-AICI.
Urcați către Gheorgheni, orășelul cu cele mai proaste străzi din România, de unde vă puteți abate spre est, la Lacul Roșu- articol AICI-, cel mai mare și mai cunoscut lac de baraj natural din țară, situat în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș- articol AICI.
După Gheorgheni, traversați stațiunea Izvorul Mureșului- articol AICI-, una din ,,fostele" stațiuni ale tineretului, care nu se poate desprinde de statutul de loc de tranzit dintre Toplița și Miercurea Ciuc.
La Toplița, cel mai românesc oraș din Harghita, sunt vreo două pârtii de schi-articol AICI- și câteva pensiuni, iar poziția la intrarea în Defileul Mureșului( Toplița-Deda), îi conferă un potențial imens, dar insuficient exploatat.
Toplița-Vatra Dornei
Drumul Borsecului începe să urce către pasul cu același nume pe o serie de serpentine largi, până la altitudinea de 1105 metri, după care întrați în orasul stațiune. Dacă vreți să vizitați zona, lăsați rememorările și nostalgiile și luați partea bună, adică vreo 15 pensiuni cu mâncare bună, Peștera de Gheață și a Urșilor, izvoarele și noua pârtie de schi( articolele sunt cu link pe denumiri).
Urmați drumul spre Tulgheș către coada lacului de acumulare de la Izvorul Muntelui, de pe Bistrița, iar la viaduct faceți stânga, spre Vatra Dornei. Zona este frumoasă și pitorească, valea Bistriței alternând cu sectoare mai largi ( Borca) și cu altele mai înguste, cum este la Cheile Zugrenilor, unde găsiți cazare la pensiune sau puteți pune cortul pe o insulă în mijlocul râului-articol AICI.
În Vatra Dornei, aveți ce face și unde vă plimba, străzile și trotuarele din zona centrală sunt refăcute, parcul cu veverițe este curat și modernizat, telescaunul de la Dealul Negru funcționează tot anul, iar puzderia de pensiuni și hoteluri moderne, indică o revigorare a turismului în Țara Dornelor. O recomandare de suflet, aș face, pentru zona Șaru Dornei- Gura Haitii- Călimani, o regiune unică și foarte dragă mie. Pun un link către toate postările despre munții Călimani, în speranța că veți avea răbdare să explorați, măcar virtual, zona asta binecuvântată- link AICI.
Vatra Dornei-Putna
De la Vatra Dornei, prin Iacobeni, urcați către Pasul Mestecăniș( drum foarte bun !), la peste 1000 de metri altitudine, și coborâți către depresiunea unde se află Câmpulungul Moldovenesc. La Pojorâta, cu câțiva kilometri înainte de oraș, apucați pe un drum proaspăt asfaltat( 16 km. - Transrarăul) spre vârful Rarău și spre cunoscutele Pietre ale Doamnei- articol AICI. Admirați din goana mașinii( sau nu?) vârfurile piramidale ale lui Adam și Eva, care domină comuna asta frumoasă și primitoare( multe pensiuni la standarde europene!).
Înainte de Câmpulung, faceți stânga la Sadova și începeți traversarea Obcinelor Bucovinei, pe un drum încântator, printre fânețe, pășuni și păduri seculare, către comuna Vatra Moldoviței, unde se află mănăstirea  din patrimoniul UNESCO, cu vestita culoare galbenă, ctitorie a lui Petru Rareș- articol AICI. Nu uitați de Huțulca, mocănița bucovineană, care pleacă în munte din spatele hotelului Oana. Treceți, mai departe, prin pasul Ciumârna și ajungeți la Sucevița, unde se află ctitoria Movileștilor, o veritabilă biserică fortificată, pictată pe fond verde, aflată și ea în patrimoniul mondial UNESCO. De aici, apucați drumul Rădăuților, prin Marginea, comună mare cunoscută pentru ceramica sa neagră, și continuați spre Vicov și Putna lui Ștefan cel Mare, unde vă recomand cinci obiective cu link inclus: Mânăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia lui Daniil Sihastru și legenda sa, Schitul Daniil Sihastru din munții Putnei și casa muzeu Bukowina.

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești

Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.

după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.

Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.

Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.

Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.

Mănăstirea Negru Vodă- Câmpulung

Câmpulungul din zona Muscelelor, se laudă cu statutul de primă capitală a primei entități statale din Țara Românească dar și cu cea mai veche mănăstire din această parte de țară. Mănăstirea Negru Vodă, a fost ctitorită în 1215 de Radu Negru Voievod, așa cum spune tradiția. Ea, însă, va fi rezidiță mulți ani mai târziu de Basarab I și de fiul său Nicolae Alexandru. 
De altfel, aici se păstrează cea mai veche lespede voievodală de mormânt din țară(1364), și care aparține fiului marelui domnitor întemeietor de țară, Basarab I.

În secolul al XVII este reînnoită, pe vechea temelie, de către Matei Basarab, urmând apoi numeroase refaceri și repictări, ultima, în frescă, chiar pe timpul comuniștilor, între anii 1955-1957, pentru ca doi ani mai târziu aceeași comuniști să desființeze mănăstirea.

Ce mai este bine de știut, este că aici a funcționat prima tipografie din Țara Românească, și de care putem fi mândri, pentru că aici apare prima carte în limba română ,,Învățături pentru toate zilele".
Hramul mănăstirii, situată practic în oraș, pe drumul spre Pitești,  este 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, în interior se găsesc moaște ale mai multor sfinți( Varvara, Pantelimon, Ioan Botezătorul) dar și o icoană făcătoare de minuni numită Galactotrofusa sau Galaktotrophousa. Este o icoană rară care o înfățișează pe Maica Domnului alăptândul pe Pruncușor, ea are o răspândire mai largă în Rusia, Grecia și Serbia.

Trei amintiri plăcute despre mâncare

Prima amintire, are legătură cu o pensiune din Covasna, chiar din oraș, unde gazdele ne-au răsfățat cu o alcătuire culinară de excepție, în ajunul uni Paște, pe care nu îl vom uita așa ușor.

Jos era o sală de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveselea spațiul situat chiar lângă bucătărie. Relatarea experienței gastronomice n-ar avea nici un rost, dacă n-aş vorbi despre cele două gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira, doi oameni parcă făcuți să fie amabili, săritori şi comunicativi, dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc, discret și plăcut, având darul de a te face să te simți parcă singurul turist pe care l-au avut vreodată, deși pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsă de clienți.
Mâncarea! A... mâncarea!
Deosebită, gustoasă, savuroasă, delicioasă, inspirată, adaptată și, bineînţeles, specifică locului acesta binecuvântat cu liniște, cu izvoare minerale și cu un aer deosebit de curat și ozonat. Amintesc doar supa de ardei umpluți și pulpa de miel absolut delicioasă. Experiența culinară a patronului-bucătar este egalată doar de produsele pe care le-am văzut pe site-ul celor de la foodpanda.ro, și care oferă produse din toate colțurile lumii.
Cea de a doua amintire se leagă de o pensiune din zona Odorhei unde am comandat împreună cu soția un platou secuiesc de toată frumusețea, care ar fi trebuit să fie pentru două persoane dar pot mânca trei- patru oameni din el. O abundență de cărnuri  între care delicioase erau, cotletul învelit în cartof, friptura țărănească, șunca, cârnații, pastrama cu paprika, asezonate cu cartofi prăjiți și cu ciuperci pane, plus portocale de decor. Merita și ca preț, dar nu mai știu acum cât a costat.Și în sfârșit, cea de a treia experiență s-a consumat undeva lângă Cetatea Neamțului, la un vechi motel unde
este drept că s-au schimbat multe în bine, mese mari, scaune confortabile, personal pregătit, servire promptă și mâncare bună de sorginte moldevenească. Ultima dată când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii erau cam pierduti prin farfurie, alcătuirea era însă foarte OK. Apropo de cordon bleu, azi poți savura liniștit, acasă, aproape orice fel de mâncare, comandând cu ajutorul unor aplicații pentru mobil de la Food Panda, adică prin iOS și Android, așa că nu mai este nevoie să cauți din terasă în terasă.
Piesa de rezistenta a dejunului moldovenesc, însă, trebuie să fie ciorba de hribi, o delicatesă cum n-ați mai mâncat, specifică zonei și în general, regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii, puiul cu smântână pe sau orice friptură sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Poftă bună.