Bisericuţa de lemn din Horodnic



Construită în anii de început ai secolului al XVIII lea(1717) aceasta bisericuţă din comuna Horodnicul de Jos, atrage atenţia prin dimensiunile sale minuscule, vechimea sa şi istoria îndelungată, punctată de incendieri, distrugeri şi năvăliri tătare, după cum reiese de la merlinlx.wordpress.



Ridicată pe piatră de râu din lemn de larice sau de zadă( Larix decidua), bisericuţa a făcut parte dintr-un schit de maici, o perioadă, apoi la aproape o sută de ani de la construcţia sa, a servit ca biserică parohială, acoperişul de tablă fiind schimbat în 1911, pentru că cel de şindrilă sau şiţă era supus atacului cariilor şi intemperiilor.



Clopotele vechi ale bisericii au dispărut în negura vremurilor sau în nămolurile mişcătoare ale mlaştinilor din zonă, ascunse fiind de localnici în vremurile de restrişte şi n-au fost găsite nici în ziua de azi. Sculpturile în lemn de la intrarea în biserica, şi brâul împletit care înconjoară construcţia atestă păstrarea tradiţiilor bucovinene, mai ales că după unele date această biserică ar fi aparţinut un timp, de mânăstirea de la Putna.
Picturile interioare, icoanele şi catapeteasma reprezintă adevăratele valori cu care se mândreşte biserica aceasta, dar ele rămân zăvorâte până când cineva cu spirit practic va permite şi accesul în interior.


Ajungeţi aici foarte simplu, din drumul Rădăuţi-Putna, faceţi stânga la un indicator de monument istoric care vă spune că până acolo aveţi vreo 2 kilometri, de fapt vreo opt, până în zona numită de localnici ,,Călugăriţa".
Azi, lângă această bisericuţă, cineva cu orgoliu cât herghelia de la Rădăuţi, construieşte o biserică de cărămidă şi beton, în stilul batjocoritor al timpurilor noastre, care va pune în umbră frumuseţea discretă a acestei minuni de lemn, pe principiul: ,,Mai Mare, Mai Înalt, Mai Kitchtos,,

Comentarii

Traveling Hawk a spus…
Frumoasa bisericuta dar nu inteleg de ce (si asta e valabil si pentru bisericile de lemn din Apuseni)nu se reface acoperisul din sita, chiar daca trebuie schimbat mai des!? Nu pot suferi acoperisurile astea din tabla...
Viorel Iraşcu a spus…
De la merlinlx, am inteles ca este un proiect de inlocuire a acoperisului.Acesta de tabla a fost pus, cica, provizoriu.
Traveling Hawk a spus…
Ar fi bine sa fie asa. Uita-te insa la bisericile de lemn din Tara Motilor....
Roxana a spus…
...o, ce frumoasa e! Si ca mai peste tot langa un monument deosebit , op! apare si constructia uriasa care sa o acopere...
Viorel Iraşcu a spus…
@Roxana-poza cu acea constructie exista.Ezit insa sa o pun, ca sa nu stric articolul.
Voi ce ziceti?
Roxana a spus…
Nuuu...nu o pune...nu strica farmecul acestei bisericute...
Roxana a spus…
Nuu, nu o posta...nu strica farmecul acestei bisericute frumoase...
Unknown a spus…
Acoperisurile alea de tabla sunt oribile.
Călătorul a spus…
Sambata, pe 19 februarie, am trecut pe langa Horodnic, in drum spre casa parinteasca. Timpul scurt si vremea rea nu mi-au permis sa opresc, dar am transmis bucovinenilor din zona gandurile bune ale bacauanilor.
Roxana, ai comis-o! Ha, ha!
Cristian S a spus…
Am vizitat aceste locuri ... si pe voi va sfatuiesc sa o faceti...Merita !

Postări populare de pe acest blog

Gunoi Land

Top zece lacuri din România, după suprafaţă

Altitudinile principalelor staţiuni din România și tipul lor