Am mai scris despre osuarul de la Mănăstirea Neamţului și cu alte ocazii, acum sunt în măsură să postez o imagine de acolo, chiar dacă nu este dintre cele mai reușite.
Obiectivul, în sine, reprezintă o atracție mai ales pentru cei ce gustă felul acesta de turism lugubru, un subiect suficeint de creepy, ca să îți obligi prietenii să cumpere o cartela orange, și să transmită sentimentele încercate în acea criptă.
Istoria
este scurtă, în cimitirul de lângă mânăstire, mai precis din spatele
acesteia, sub biserica veche se află o sală în care au pus craniile şi
oasele unor călugari şi preoţi ce au slujit în biserică sau în
mânăstire şi care au fost dezgopate cu diferite ocazi ritualice, sau cu ocazia deselor refaceri ale structurii de rezistență a ansmablului mănăstiresc.
Acestea sunt numerotate și însemnate, pentru o pioasă aducere aminte,
iar cele mai importante sunt puse pe o masă în centrul încăperii. Acolo poți vedea care au fost călugării sau viețuitorii din mânăstire care au însemnat ceva pentru istoria lăcașului de cult. Cu siguranță sentimentele trebuie împărtășite cu ajutorul mijloacelor multimedia, a telefoanelor inteligente, și a operatorilor de telefonie care au în zona Neamțului o acoperire foarte bună, iar în cazul in care aveți nevoie de reîncărcare, apelati la serviciul vodafone reincarcare cartela.
Cine
este mai slab de înger să nu meargă acolo, deşi dacă te detaşezi puţin
de ideea de moarte şi de cimitir, te poti simţi chiar ca într-un film
de groază, dar cu cranii şi oseminte adevărate. Dacă vizitați zona, nu uitați să vă luați coduri de reincarcare cosmote, care vă vor ajuta să transmițeți prietenilor, sunetele, atmosfera și pozele acestui tip de turism mortal, din toate punctele de vedere.
Dacă ajungeti
acolo, vă explic cum găsiţi osuarul- treceti de biserica mare din
centrul curții, iar în spatele ei în zona zidului exterior, treceţi
printr-un gang, coborâţi niste scări şi ajungeţi în curtea cimitirului,
apoi pe scări în lateralul bisericii.
Încercați să vă păstrați sângele rece, zona este rece cu adevărat.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce este El Nino?
Ce este EL NINO? Un fenomen global sau regional? Suferă planeta, îi știm cauzele, are legătură cu încălzirea globală? Aflați sau nu... din ...

-
Dacă vă interesează un filmuleț cu marea insulă de plastic( PET-uri) din Pacific- AICI La sfârșitul lui septembrie am fost la Vatra Dornei,...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în locaţii diferite şi sunt de tipuri genetice diferite.Unele sunt mai cunoscute, p...
-
Pozitie geografică : în sudul Carpaţilor Orientali Limite: - N – Depresiunea Brașov, Pasul Oituz, Valea Oituz( pot fi incluși ș...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu