Masa Jidovului (Uriașului) de pe Transalpina și legenda sa

Masa Jidovului, a Uriașului- Valea Sebeșului

Valea vijelioasă a Sebeșului, spusă și a Frumoasei, pe lângă care se strecoară drumul cel înalt al Carpaților noștri, are parte de numeroase coturi, ocolind buze de stâncă, ce stau mărturie peste timpuri geologice ale luptei dintre apă și piatră.

O asemenea arătare geomorfologică este și Stânca sau Masa Jidovului sau a Uriașului, situată nu departe de barajul de la Tău-Bistra, la o cotitură largă a drumului. Este de fapt o lespede mare de șist cristalin (micașisturi și paragnaise) ce stă cocoțată pe un vârf de deal, într-un echilibru relativ.

Declarată rezervație geologică și peisagistică și aparținând de comuna Jina, această ,,masă" este dublată, un kilometru mai încolo, de o altă stâncă numită La Grumaji sau Stânca Grunzii, care reprezintă un pinten masiv cristalin, pe care râul cel iute trebuie să-l înconjoare, săpând în baza lui un mic defileu.

La Grumaji- Transalpina- Valea Sebeșului

Legenda stâncii Masa Jidovului spune că pe vremea lui Roșu și Verde Împărat, trăia prin Munții Sebeșului un uriaș( jidov), al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului. Uriașul trăia în bună vecinătate cu oierii din părțile locului, și și-a durat și el stână mare prin cele păsuni ale muntelui, și a dat-o în grijă singurei lui fete. În drum spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde o stâncă îi servea drept masă pe care își așternea merindele.
Oamenii din partea locului i-au dat acestei mese numele celui ce o folosea.
Alături de stâna uriașului, așezată în Muntele Fata, era o stână unde băciua o fetiță cum nu s-a văzut alta mai frumoasă  prin munții din jur.
Oamenii îi ziceau Frumoasa, iar stânei ,, a Fetiței", nume regăsit și azi în zona Sebeșului. Sus, pe crestele de dincolo de râu își avea stâna un ciobănaș mândru cu numele de Cindrel. Flăcăului i-a căzut dragă Frumoasa din Muntele Fetița, însă de mândrețea de flăcău s-a îndrăgostit și fata uriașului, dar pe care Cindrel nici nu o băga în seamă. Și atunci plângându-se fata tatălui său, uriașul, acesta l-a prefăcut pe flăcău, cu oi cu tot, în stană de piatră.

Apoi și-a luat fata și s-a mistuit cu ea de n-a mai fost zărit de nimeni. De sub stana de piatră a pornit un izvor ce s-a oprit într-un iezer de mare mândrețe, și până azi îi spune Iezerul Cindrelului. Frumoasa a venit a doua zi la întâlnire și văzând pietrele în formă de oițe și pe Cindrel stană de piatră, s-a oprit pe o lespede albă și a pornit a plânge cu dor, până ce lacrimile s-au oblicit( transformat) în râu, iar ea s-a împietrit de atâta durere, locul fiind numit Piatra Albă, de unde pornește cel mai mare izvor al Frumoasei( Sebeșului).
adaptare după Paul Decei, Străbătând văile carpatine

Carpații Orientali de la sud la nord- un circuit de vară

Ciucașul văzut de la Cheia

Sunt numeroși împătimiți ai drumurilor prin munți cu mașina. Din diverse motive, care țin de confort, timp, necunoaștere sau pur și simplu din ignoranță, oamenii cu familii doresc să străbată multe zone într-un timp scurt. 
Iată o recomandare, cu un traseu care intră în zona montană la Mâneciu și se termină la Putna, cu variante secundare de traseu și link-uri către alte articole scrise pe acest blog.

Vălenii de Munte - Brașov
Drumul urmează valea Teleajenului, pe care o părăsește în zona pasului Bratocea(1263 metri), de la Vălenii de Munte, de unde se poate face stânga către Slănic Prahova( izvoare sărate, bazine, salină veche), urmează Mâneciu și apoi un drum frumos printre munții care alcătuiesc masivul impozant al Ciucașului. Urmează Cheia, o stațiune de relaxare, situată într-o depresiune micuță, străjuită la dreapta(est) de Ciucaș( 1954 metri) iar la stânga de Grohotiș(1767). După ce treceți de pasul Bratocea, drumul coboară către depresiunea Brașovului, primul oraș întâlnit fiind Săcele, care, deși cu istorie îndelungată, este parazitat prin suburbii, de o populație pauperă și inadaptată( ca să nu spun mai mult).
Brașovul trebuie ,,tăiat" prin partea sa estică, pentru a ajunge la ieșirea spre Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Urmați drumul prin Hărman sau Honigberger, unde vă recomand biserica fortificată-AICI- sau o tură spre Prejmer, cea mai mare și mai bine păstrată biserică și fortificație din Transilvania, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.
Brașov- Toplița
Traversați orașul Sfântu Gheorghe( iarna vă puteți opri la Băile Șugaș, pentru o tură de schi-AICI), aici vă puteți abate la un castel intersant numit Arcuș, situat la doi pași, în comuna Valea Crișului. Urmați drumul spre Băile Tușnad, cale de vreo 30 de kilometri, prin Depresiunea Ciuc. La 4 kilometri de stațiune, în Bixad, faceți dreapta pentru a urca la Sfânta Ana-AICI- și legenda lacului-AICI-, și la Tinovul Mohoș-AICI. Cazări găsiți suficiente în stațiune, însă vă dau o recomandare, tot din Bixad, se numește Hanul Hotarul Ciucului, cu condiții excelente de cazare( este nou și costă 120 pe noapte, aparține de vestitul Han Secuiesc din Băile Tușnad) și mâncare fenomenală.
Lângă Miercurea Ciuc, dacă sunteți catolici sau pur și simplu sunteți toleranți și curioși, mergeți la Șumuleu Ciuc, unde se întâmplă de Rusalii cel mai mare pelerinaj catolic dintr-o țară ortodoxă, și unde se află o catedrală monumentală-AICI.
Urcați către Gheorgheni, orășelul cu cele mai proaste străzi din România, de unde vă puteți abate spre est, la Lacul Roșu- articol AICI-, cel mai mare și mai cunoscut lac de baraj natural din țară, situat în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș- articol AICI.
După Gheorgheni, traversați stațiunea Izvorul Mureșului- articol AICI-, una din ,,fostele" stațiuni ale tineretului, care nu se poate desprinde de statutul de loc de tranzit dintre Toplița și Miercurea Ciuc.
La Toplița, cel mai românesc oraș din Harghita, sunt vreo două pârtii de schi-articol AICI- și câteva pensiuni, iar poziția la intrarea în Defileul Mureșului( Toplița-Deda), îi conferă un potențial imens, dar insuficient exploatat.
Toplița-Vatra Dornei
Drumul Borsecului începe să urce către pasul cu același nume pe o serie de serpentine largi, până la altitudinea de 1105 metri, după care întrați în orasul stațiune. Dacă vreți să vizitați zona, lăsați rememorările și nostalgiile și luați partea bună, adică vreo 15 pensiuni cu mâncare bună, Peștera de Gheață și a Urșilor, izvoarele și noua pârtie de schi( articolele sunt cu link pe denumiri).
Urmați drumul spre Tulgheș către coada lacului de acumulare de la Izvorul Muntelui, de pe Bistrița, iar la viaduct faceți stânga, spre Vatra Dornei. Zona este frumoasă și pitorească, valea Bistriței alternând cu sectoare mai largi ( Borca) și cu altele mai înguste, cum este la Cheile Zugrenilor, unde găsiți cazare la pensiune sau puteți pune cortul pe o insulă în mijlocul râului-articol AICI.
În Vatra Dornei, aveți ce face și unde vă plimba, străzile și trotuarele din zona centrală sunt refăcute, parcul cu veverițe este curat și modernizat, telescaunul de la Dealul Negru funcționează tot anul, iar puzderia de pensiuni și hoteluri moderne, indică o revigorare a turismului în Țara Dornelor. O recomandare de suflet, aș face, pentru zona Șaru Dornei- Gura Haitii- Călimani, o regiune unică și foarte dragă mie. Pun un link către toate postările despre munții Călimani, în speranța că veți avea răbdare să explorați, măcar virtual, zona asta binecuvântată- link AICI.
Vatra Dornei-Putna
De la Vatra Dornei, prin Iacobeni, urcați către Pasul Mestecăniș( drum foarte bun !), la peste 1000 de metri altitudine, și coborâți către depresiunea unde se află Câmpulungul Moldovenesc. La Pojorâta, cu câțiva kilometri înainte de oraș, apucați pe un drum proaspăt asfaltat( 16 km. - Transrarăul) spre vârful Rarău și spre cunoscutele Pietre ale Doamnei- articol AICI. Admirați din goana mașinii( sau nu?) vârfurile piramidale ale lui Adam și Eva, care domină comuna asta frumoasă și primitoare( multe pensiuni la standarde europene!).
Înainte de Câmpulung, faceți stânga la Sadova și începeți traversarea Obcinelor Bucovinei, pe un drum încântator, printre fânețe, pășuni și păduri seculare, către comuna Vatra Moldoviței, unde se află mănăstirea  din patrimoniul UNESCO, cu vestita culoare galbenă, ctitorie a lui Petru Rareș- articol AICI. Nu uitați de Huțulca, mocănița bucovineană, care pleacă în munte din spatele hotelului Oana. Treceți, mai departe, prin pasul Ciumârna și ajungeți la Sucevița, unde se află ctitoria Movileștilor, o veritabilă biserică fortificată, pictată pe fond verde, aflată și ea în patrimoniul mondial UNESCO. De aici, apucați drumul Rădăuților, prin Marginea, comună mare cunoscută pentru ceramica sa neagră, și continuați spre Vicov și Putna lui Ștefan cel Mare, unde vă recomand cinci obiective cu link inclus: Mânăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia lui Daniil Sihastru și legenda sa, Schitul Daniil Sihastru din munții Putnei și casa muzeu Bukowina.

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești

Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.

după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.

Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.

Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.

Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.

Mănăstirea Negru Vodă- Câmpulung

Câmpulungul din zona Muscelelor, se laudă cu statutul de primă capitală a primei entități statale din Țara Românească dar și cu cea mai veche mănăstire din această parte de țară. Mănăstirea Negru Vodă, a fost ctitorită în 1215 de Radu Negru Voievod, așa cum spune tradiția. Ea, însă, va fi rezidiță mulți ani mai târziu de Basarab I și de fiul său Nicolae Alexandru. 
De altfel, aici se păstrează cea mai veche lespede voievodală de mormânt din țară(1364), și care aparține fiului marelui domnitor întemeietor de țară, Basarab I.

În secolul al XVII este reînnoită, pe vechea temelie, de către Matei Basarab, urmând apoi numeroase refaceri și repictări, ultima, în frescă, chiar pe timpul comuniștilor, între anii 1955-1957, pentru ca doi ani mai târziu aceeași comuniști să desființeze mănăstirea.

Ce mai este bine de știut, este că aici a funcționat prima tipografie din Țara Românească, și de care putem fi mândri, pentru că aici apare prima carte în limba română ,,Învățături pentru toate zilele".
Hramul mănăstirii, situată practic în oraș, pe drumul spre Pitești,  este 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, în interior se găsesc moaște ale mai multor sfinți( Varvara, Pantelimon, Ioan Botezătorul) dar și o icoană făcătoare de minuni numită Galactotrofusa sau Galaktotrophousa. Este o icoană rară care o înfățișează pe Maica Domnului alăptândul pe Pruncușor, ea are o răspândire mai largă în Rusia, Grecia și Serbia.

Trei amintiri plăcute despre mâncare

Prima amintire, are legătură cu o pensiune din Covasna, chiar din oraș, unde gazdele ne-au răsfățat cu o alcătuire culinară de excepție, în ajunul uni Paște, pe care nu îl vom uita așa ușor.

Jos era o sală de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveselea spațiul situat chiar lângă bucătărie. Relatarea experienței gastronomice n-ar avea nici un rost, dacă n-aş vorbi despre cele două gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira, doi oameni parcă făcuți să fie amabili, săritori şi comunicativi, dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc, discret și plăcut, având darul de a te face să te simți parcă singurul turist pe care l-au avut vreodată, deși pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsă de clienți.
Mâncarea! A... mâncarea!
Deosebită, gustoasă, savuroasă, delicioasă, inspirată, adaptată și, bineînţeles, specifică locului acesta binecuvântat cu liniște, cu izvoare minerale și cu un aer deosebit de curat și ozonat. Amintesc doar supa de ardei umpluți și pulpa de miel absolut delicioasă. Experiența culinară a patronului-bucătar este egalată doar de produsele pe care le-am văzut pe site-ul celor de la foodpanda.ro, și care oferă produse din toate colțurile lumii.
Cea de a doua amintire se leagă de o pensiune din zona Odorhei unde am comandat împreună cu soția un platou secuiesc de toată frumusețea, care ar fi trebuit să fie pentru două persoane dar pot mânca trei- patru oameni din el. O abundență de cărnuri  între care delicioase erau, cotletul învelit în cartof, friptura țărănească, șunca, cârnații, pastrama cu paprika, asezonate cu cartofi prăjiți și cu ciuperci pane, plus portocale de decor. Merita și ca preț, dar nu mai știu acum cât a costat.Și în sfârșit, cea de a treia experiență s-a consumat undeva lângă Cetatea Neamțului, la un vechi motel unde
este drept că s-au schimbat multe în bine, mese mari, scaune confortabile, personal pregătit, servire promptă și mâncare bună de sorginte moldevenească. Ultima dată când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii erau cam pierduti prin farfurie, alcătuirea era însă foarte OK. Apropo de cordon bleu, azi poți savura liniștit, acasă, aproape orice fel de mâncare, comandând cu ajutorul unor aplicații pentru mobil de la Food Panda, adică prin iOS și Android, așa că nu mai este nevoie să cauți din terasă în terasă.
Piesa de rezistenta a dejunului moldovenesc, însă, trebuie să fie ciorba de hribi, o delicatesă cum n-ați mai mâncat, specifică zonei și în general, regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii, puiul cu smântână pe sau orice friptură sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Poftă bună.

Cascada și ,,canionul" Tamina

Situată la o altitudine de 1100 de metri pe valea Pietrei Mici în muntii Piatra Mare,  judetul Brasov (vezi Pensiuni Brasov), Cascada Tamina  reprezinta o înșiruire de 5 cascade,  cea mai mare dintre ele avand înaltimea de 10 metri. Formarea ei a fost posibila prin adancirea cu peste 50 de metri a unei mici albii verticale de drenaj instalata pe fisuri in masa calcarelor si datorita prabusirii unei pesteri.
Din punct de vedere al biodiversitatii, arealul cascadei Tamina  este unul deosebit de valoros, deoarece aici se intalnesc numeroase specii si habitate protejate la nivel national si European. Unele dintre cele mai importante sunt cele ale stancilor calcaroase, cheilor, pajistilor alpine, paraielor si izvoarelor de munte.

Stancariile cascadei Tamina sunt printre ultimele refugii ale faunei carpatice, in special pentru pasarile si mamiferele mari. Datorita numarului mare de ursi bruni din zona joasa a cheilor, locului i se mai spune si ursarie. Zona este excelenta pentru iubitorii traseelor de escalada.

Accesul la cascada se poate face din soseaua Timisu de Sus – Brasov  (vezi Pensiuni Timisu de Sus), la aproximativ 1km de Timisu de Sus. Pe partea dreapta a drumului ce duce catre Brasov se observa intr-o curba, o mica parcare si in apropiere bariera drumului forestier ce duce la Tamina.

De la bariera se poate ajunge la cascada fie pe drumul forestier, fie pe traseul marcat cu banda albastra. Durata drumului este de aproximativ o ora. 

Daca alegeti traseul marcat, el va urca prin padure aproape direct catre cascada, el intersectandu-se de cateva ori cu drumul forestier care urca in serpentine.

Traseul este unul deosebit, avand peisaje variate, atat din punct de vedere vizual, cat si din punct de vedere al florei si faunei.

Un drum spre vulcanii noroioși de la Pâclele Mici

Dacă veți ajunge vreodată prin părțile Buzăului, într-o drumeție sau într-un circuit, nu ratați valea Buzăului.
Pe scurt, trebuie mers din reședinta de județ spre Brașov, Nehoiu sau Întorsura Buzăului, în funcție de ce indicator găsiți.
Când ajungeti la Berca, faceți dreapta peste linia ferată și vă îndreptați spre Pâclele Mari și Mici, adică spre vulcanii noroioși atât de vestiți în țară.
Pentru cine nu știe, aceștia nu au nicio legătură cu vulcanismul propriu-zis, ci cu acumulările de gaze din pământ care în drumul lor spre suprafață întâlnesc apele freatice, pe care le îmbogățesc cu CO 2 + alte elemente chimice, apa astfel formată dizolvă repede stratele de argilă și marne (o argilă calcaroasă), astfel se formează noroiul sau mâlul, care răbufnește la intervale neregulate în acele mici cratere pseudovulcanice. Atenție că sunt și momente în care ,,erupția" este mai puternică, nu vă apropiați ca să nu fie nevoie de tratament de par, sau creme de față. Nu că noroiul ar fi acid, dar nu se știe.

Peisajul este spectaculos, cu aspect selenar, parcă din altă lume unde bântuie monștrii subpământeni.
Mai puteți merge la Bădila la dealul de sare numit ,,Sarea lui Buzău " acoperit de vegetatie halofilă (iubitoare de NaCl) sau la Colți (atentie nu ratați drumul județean din Pătârlagele) unde se află singurul muzeu al chihlimbarului din țară (acesta este răşina, mai ales de pin, fosilizată, cine știe, în chihlimbar s-au găsit insecte perfect conservate de milioane de ani).
La Nehoiu, singurul oraș din Munții Buzăului(compuși din culmile Siriu, Penteleu și Podu Calului), mergeți lângă barajul de pe râul Buzău și la urcarea pantei, pe dreapta găsiți o pensiune foarte bună pe care o recomand cu plăcere, cu bune condiții de cazare dar cu o singură baie, pe culoar, care avea toate dotările, inclusiv sampon pentru caderea parului, lucru pe care nu l-am mai văzut de atunci nicăieri. Poate între timp s-au reglat lucrurile.
Dacă aveți drum spre Întorsura Buzăului, nu ratați ocazia să vedeți lacul de acumulare Siriu și peisajul deosebit, iar dacă vă este foame opriți prin satele secuiesti și luați o pâine de două kilograme cu cartofi, să vedeți ce bunătate!

O întâmplare de toamnă la Sucevița

Am considerat întotdeauna această zonă, emblematică pentru ce înseamnă spirit românesc. Cum să nu te ducă gândul la Creator, când vezi ce minuni a lăsat pe Pământ, pentru ca noi să ne bucurăm de ele, este ca atunci când cineva îţi face un bine, vrei să-i mulţumeşti cumva.
Iar noi am multumit, ridicând biserici și, probabil că şi fraţii domnitori Ieremia şi Simion Movilă au gândit că aici este locul ales pentru ctitoria lor și nu au greşit deloc, atunci când în secolul al XVI lea, au tocmit artişti să picteze mănăstirea cu scene biblice, în care fondul imaginilor să-l constituie, după cum probabil ştiti, verdele.
Să trecem în registrul călătorului  și să vă povestesc cum ajungeți.
Prima variantă este pe la Suceava-Păltinoasa-Solca-Marginea (da, vestita localitate cu ceramică neagră, unde nu sunt decât două magazine cu asemenea obiecte, semn că mărginenii își caută locuri de munca in Bucuresti  sau aiurea, ocupându-se acum cu lucruri mai utile şi mai bănoase), unde faceţi stânga spre Suceviţa, de altfel  este următoarea comună; iar a doua variantă este pe Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, unde faceți dreapta spre Vatra Moldoviţei, aici o luati la drepta spre Sucevita, acesta este mai lung dar peisajul merită văzut, pentru că traversați Obcina Mare şi în plus puteţi vedea şi Mânăstirea Moldoviţa.
Când am ajuns noi, ce credeți, oprim la Motel Ieremia Movila, în parcare nicio maşină (era sâmbăta), întreb la receptie... ocupat. M-am gândit că or fi plecat toți turiștii din țară, că oricum localnicii și alți moldoveni caută locuri de munca in Timisoara sau în afara țării. Mergem la altă pensiune, Popas Bucovinean (la ieşirea spre Moldoviţa), parcare goală- ocupat, mai mergem la vreo două pensiuni de trei și patru stele, toate ocupate, într-un târziu aflăm. Era programată o nuntă mare.
Așa că am căutat două ore o pensiune normală și un restaurant decent unde să mâncăm, până la urmă ne-am cazat foarte bine, la pensiunea Poiana de Vis şi am mâncat la Popasul Mărioarei, o bombă cu aură de tavernă împuţită, puţin renovată pentru muşterii mai puţin pretenţioşi, dar mîncarea era bună, n-am ce zice.
Dupa amiază am fost la mânăstire și am văzut parada maşinilor de lux și a şmecherilor de parlament, cu mașini parcate pe aleea ce duce spre biserică, mulți băieți cu ceafa groasă care nu pot trece multe clase în modelul de cv și o serie de doamne cochete.
Nu-i asa că vă asteptaţi să vă spun ce am văzut la şi în mânăstire?
Nu, am făcut câteva poze cu mâna tremurândă, ca nu cumva ochii albaştrii ce mă pândeau de la colţ, să-mi ia aparatul, am dat ocol mânăstirii, am admirat zidurile de cetate ale acesteia și m-am bucurat când am văzut câteva brânduşe de toamnă răsărind firave în curtea exterioară a mânăstirii.
Aşa s-a terminat mica aventura la Suceviţa cu ceva urări de bine adresate, slavă cerului, mahărului care a pus stîpânire pe toată mănăstirea și pe toată comuna.

Mergi în 7 ținuturi de poveste

Pentru că vine perioada concediilor, continui cu ponturile și sfaturile legate de zone și obiective turistice de vizitat. Pe lângă ce puteți face în București, în zilele toride de vară, adică vizitarea unor teatre,  a centrului vechi,  sau grădina botanică, există și varianta evadării în câteva dintre cele mai frumoase locuri din țară. Și cum zilele sunt mai lungi și evident nopțile mai scurte, aveți zile-lumină să umblați pe coclaurii patriei, din acest motiv oferta de obiective am grupat-o pe ,,ținuturi". Iată ce a rezultat:


Budești- ținutul bisericilor de lemn UNESCO
Județul Maramureș este recunoscut pentru bisericile de lemn construite cu tehnologie specifică și cu turle foarte înalte. Comuna Budești dispune de minunea inclusă în patrimoniul mondial, cu hramul Sf. Nicolae, construită în 1643. Picturile murale ale biserici de lemn, datează din secolul al XVIII lea, și tot aici se află o colecție de icoane pe lemn pictate pe ambele părți. Budeștiul este recunoscut pentru cultul avut pentru haiducul Pintea, a cărei cămasă de zale și coif sunt păstrate aici cu multă grijă. Țiuntul mai are și alte atracții: rezervația botanică Tăul Brebului, Lacul Morărenilor, porțile maramureșene și Mănăstirea Sf. Împ. Constantin și Elena aflată pe crestele vulcanice ale Gutâiului. 

Boșorod- ținutul cetăților dacice UNESCO
Deși rușinea națională de aici ne întristează și anume lipsa unui drum de acces normal către cetățile dacice, monumente UNESCO, zona tot rămâne atractivă.Vizitează cele două cetăți incluse în patrimoniul mondial, Sarmisegetusa Regia și Piatra Roșie din satul Luncani( jud. Hunedoara). Ele făceau parte din uriașul sistem defensiv imaginat de Decebal, pentru luptele cu romanii. În satul Cioclovina mergi la rezervația speologică Peștera Cioclovina Uscată și vizitează în satul Alun, biserica placată cu marmură din 1938, cu picturi murale. 
Padeș- ținutul peșterilor gorjene
Zona de nord a județului Gorj este foarte bogată în obiective turistice naturale dar și istorice.  La poalele munților Vâlcan, explorează Peștera Cloșani, un monument al naturii, considerată cea mai frumoasă din această parte a țării. Sau caută Peștera Cioaca cu Brebenei sau Peștera Lazului din Cheile Motrului Sec. În centrul comunei găsești monumentul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, în satul Cloșani, Casa lui Tudor iar în apropiere niște chei unice cu aspect de defileul, numite Cheile Corcoaiei. Clima mai blândă de aici a favorizat creșterea unui arbust submediteraneean în zona Gorganu. Este vorba de o rezervație de alun turcesc sub formă de arboret. Bucură-te de casele de lemn și arhitectura rurală nord oltenească, de izvoarele cu ape minerale de la Călugăreni sau de serbările populare din lunile de vară.
Săliște- ținutul muzeelor etnografice
O regiune din județul Sibiu extrem de bogată din punct de vedere etnografic. Mărginenii sunt foarte atenți cu tradițiile pastorale și obiceiurile lor anuale, din acest motiv în comună se găsesc trei asemenea muzee etnografice: la Săliște, în satul Galeș unde se află Muzeul etnografic și de artă populară, și în satul Sibiel unde se flă un muzeu etnografic și de icoane pe sticlă. Poți adnmira portul popular al zonei, creatorii și meșterii populari din zonă sunt vestiți pentru: cojoace și pentru prelucrarea artistică a pieilor, pentru cergile și cusăturile populare sau pentru arta în lemn și cerdacele lor crestate. Oprește-te pentru tihna sufletului la schiturile din apropierea satelor, Sf. Opris Miclăuș-Foltea sau schitul Sibiel, admiră bisericile de secol XVII și urcă pe coclaurii Cândrelului la iezerele sale glaciare. 
Sasca Montană- ținutul rezervațiilor naturale
În sudul-vestul județului Caraș- Severin, la poalele Munților Aninei, găsești o zonă cu puncte de plecare spre cele mai spectaculoase chei din țară, Cheile Nerei. Zona te va încânta cu versanții golași de calcar, cu peșterile din pereții abrupți( Peștera Dubova), cu cascadele Beușniței( declarate de curând cele mai frumoase din Europa) sau cu izbucul Ochiul Beiului. Caută în satul Slatina-Nera mănăstirea Sf. Cuv. Parascheva, unde se află un celebru laborator de plante medicinale. Ținutul se află într-o zonă cu climă blândă unde poți întâlni o grămadă de esențe submediteranene, ca iasomia, liliacul, mojdreanul sau cărpinița. 
Târgușoru Vechi- ținutul cetăților domnești
Nu te-ai aștepta ca în sudul țării, în județul Prahova, să poți vizita un ținut încărcat de istorie. După ce savurezi liniștit o mâncare bună la unul din restaurantele din Bucuresti, poți trage o fugă să vezi ruinele unei cetăți de la 1400, construită de Mircea cel Bătrân sau ruinele curții domnești ctitorite de Neagoe Basarab. În centrul comunei vizitează Conacul Moruzzi, în incinta căruia se află un muzeu sătesc sau mănăstirile Turnu și Sf. Pantelimon. Iar dacă chiar te pasionează istoria, mergi în pădurea Strejnicu la monumentul ridicat pe locul unde a fost asasinat Nicolae Iorga în 1940. 
Poșaga- ținutul izbucurilor carstice
În inima Munților Apuseni, în județul Alba, mergi către cele două izvoare unice, numite izbucuri. Apa ce umple diaclazele pereților calcaroși, iese pe neașteptate la suprafață. Încearcă izbucul Feredeul  cu apă caldă chiar și iarna! și Bujorelul cu apă rece toată vara!În satul Poșaga de Jos vizitează mănăstirea Izvoru Poșaga din 1935 iar în satul Poșaga de Sus rezervația botanică cu rarități floristice, Șesul Craiului unde se află și Peștera Belioara.

Dacă ți-au plăcut recomandările mele, caută în blog și alte locuri unde poți evada în sfârșiturile de săptămână, și după ce te-ai documentat serios vis a vis de concertele ce urmeaza în București, informează-te temeinic și despre frumusețile ascunse ale României. În felul acesta rămâi conectat și la trendul artistic din cel mai viu oraș al țării dar începi să-ți cunoști și țara cu ce are ea mai deosebit.

Gura Haitii, o simțire enormă

Pârâul Haita

În Gura Haitii ( comuna Şaru Dornei) ajungeți din Vatra Dornei, ținând indicatorul cu Parcul Național Călimani( 15-18 km.) și după o jumătate de oră ajungeți la capătul satului, unde vă întâmpină un peisaj sălbatic și unic în țara noastră. Nu cred  ai nevoie de serviciul de livrari de flori la domiciliu, atâta timp cât aici găsești fânețe și păşuni întinse pe versanții munților și păduri de molid nesfârșite ce îmbracă gura craterului celui mai mare vulcan din România, cu vârful Pietrosu de 2100 de metri.

Aici se află câteva pensiuni rustice cum este cea a lui nea Traian și a doamnei Rodica, doi oameni BUNI, doi oameni ai muntelui pe cât de căliți de vreme și de vremuri pe atât de calzi și de primitori.
Au construit o pensiune drăguță și cochetă chiar pe malul pârâului Haita, cu camere mici și rustice și cu locuri de campare pe dealul ce urcă spre puținele case împrăștiate printre stogurile de fân. În această lume de capăt de lume, simți cu adevărat că trăiești, te odihnești, te bucuri cu adevărat de viață, mai ales că nu există semnal puternic la telefon, nici Wi Fi, deci nici florarii online, nici cumpărături online, nimic online. Doar tu și natura.
Dacă ești om de-al casei( adică nu vii acolo ca să ai de unde pleca) și dacă doamna are timp, poți să te bucuri de un păstrăv minunat cu cartofi natur și mămăligă fierbinte, de un balmoş irezistibil sau de afine cu mămăligă și smântână.
Asta am mâncat noi, în anii ce au trecut de când am descoperit pensiunea, unde revenim cu drag ori de câte ori putem, chiar dacă de la Bacău faci aproape cinci ore. Ca să-ți bucuri soția  îți poți crea propriul serviciu de comenzi flori, direct de pe fâneța din spatele casei. Eu cred că nimic nu se compară cu un buchet de flori sălbatice de munte.
Mergeți și bucurați-vă de aer curat și liniște, de răcoarea serilor și dimineților, de gălbiorii culeși din pădure sau de florile fânețelor ce mărginesc pensiunea.

Sinaia și cota 2000

Nu mi-a plăcut niciodată, în mod deosebit Valea Prahovei, cu aglomerația sa de capitaliști, dar trebuie să recunosc că peisajul montan este excepțional. Într-un martie friguros, am făcut o călătorie până la Sinaia, de unde am cules câteva impresii.
De la cota 1400 şi până la cota 2000 telecabina face cam şapte minute, timp în care respiraţia îţi este tăiată de peisaj și de... scăderea de presiune.
Un martie cu o zăpadă cum n-a fost nici în ianuarie sau decembrie, îți seamănă în suflet și în corp sentimentul că primăvara este foarte, foarte departe.Toată lumea din cabină privește zăpada strălucitoare, de după ochelarii de soare carrera sau ray ban, bucurându-se de faptul că sunt niște fericiți ai sorții.
Valul de nori ce se ridică precum un zid vaporos, mă trezește din reverie și-mi dă ocazia să constat, că n-am de ce să fiu invidios pe schiori- oricum nu aparțin acelei lumi- asta pentru că pot obține asemenea imagini și pot trăi asemenea sentimente...înălţătoare la propriu.
Jumătate din cabană  este situată sub zăpadă iar mai încolo apare acoperițul unui WC răcoros... nevoie mare. Acest lucru, adică troienele de nea care acoperă construcțiile, este absolut normal aici. Exact ca și cei 2180 de metri ai Muntelui Furnica- ce întâmplare!, cel care străjuieşte Sinaia de sute de ani.
Chiciura sau promoroaca reprezintă un fenomen meteorologic ce se întâmplă pe Platoul Bucegilor timp de opt luni pe an, doar că acum s-a suprapus și peste un strat de zăpadă consistent, acoperind tot ce înseamnă fir, antenă sau crenguţă( bine crenguţă nu, că nu există aici).
După o săptămână, imaginile de la televiziuni arătau domnişoare care se bronzau pe aceste bănci sau macho-clubb-eri bronzându-şi pectoralii și fața conturată de ochelarii de soare barbatesti.
Oricum fiţele şi firmele trebuie arătate, chiar dacă nu ştim să schiem, măcar avem clăpari moderni, costum de schi și lentile de contact permanente, care nu folosesc nimănui, dar măcar pun în valoare ochii.
Preţurile la 2000 de metri sunt pe măsura altimetrului. Nu asta este important, ci felul în care se pregăteşte mâncarea de post, pe cărămizi și cu gaze. Și când te gândeşti că sunt ,,oraşe" în ţară unde acesta este încă un vis. De... este Valea Prahovei și se poate orice!

Circuitul târgurilor populare de iulie(II)

Mănăstirea Polovragi

Scriam și în prima postare despre târgurile și nedeile lunii iulie, despre bogăția extraordinară de tradiții pe care o oferă aceste întâlniri, pentru locuitorii zonelor dar și pentru turiștii dornici de un altfel de ...turism. Recomandările mele merg către cele câteva festivaluri de folclor, bâlciuri de SântIlie sau către șezători din diverse colțuri ale țării.

Este adevărat că multe dintre aceste sărbători au suferit transformări radicale, în ceea ce privește sensul desfășurării lor dar mai ales sub aspectul formei sub care este prezentat. 
De exemplu, ce legătură există între un festival de folclor, ca cel de la Cernat( de lângă Cetatea Ica- cu un bastion recent reconstruit) din Covasna, și multele tarabe cu ceasuri de mana ieftine, brățări și sepci Adibas?
Evident, niciuna.
Plecați așadar, către Băile Herculane, la festivalul intrnațional de folclor Hercules, asta după ce treceți pe la Drăgotești, în județul Gorj, la festivalul de folclor Cântecul văilor. În a doua duminică din iulie, ar fi bine să poposiți la Chieșd, în județul Sălaj, la nedeia de la Gorunul lui Mihai Viteazul, care amintește de victoria lui Mihai de la Guruslau. Tot în amintirea unui mare domnitor, la Războieni, în județul Neamț, se desfășoară o manifestare folclorică numită Sărbătoarea de la Războieni, și cred că bănuiți că este vorba de aminitirea lui Ștefan cel Mare.
Nu ratați, sărbătoarea de 4 zile de la Polovragi( județul Gorj), din apropierea celebrei peșteri și a mănăstirii cu același nume, care, pe lângă manifestări specifice cu dans și muzică populară, are si un important târg de vase și artizanat dar și cu alte tarabe, unde găsiți chiar bijuterii vintage sau haine de același tip.
Alte câteva bâlciuri și serbări populare mai întâlniți la: Tinca, în județul Bihor, o mai puțin cunoscută stațiune cu ape termale, din vestul țării, desfășurată în prima duminică din iulie, la Salcia în județul Mehedinți, la Sărbătoarea grâului, bâlciul anual de vară de la Pietrari din județul Vâlcea, închideți inelul de argint al circuitului nedeilor și târgurilor populare cu  Sărbătoarea Tulipanului, de la Iscroni( lângă Aninoasa), județul Hunedoara, în a doua sau a treia duminică din iulie.


Bucurați-vă de tradiții!

Cum văd eu staţiunea Eforie Sud

Oraşul Eforie a luat naştere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, şi este compus de fapt din două localităţi separate, Eforie Nord, mult mai mare ca staţiune şi Eforie Sud, unde se află oraşul şi primaria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mică decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne şi iluminat decent, vile şi pensiuni arătoase, unde se vede munca şi dorinţa oamenilor pentru a crea ceva deosebit.

Un parc şi un teatru de vară, destul de îngrijite de altfel, o faleză ce suferă la capitolul consolidare- multe porţiuni se surpă sau alunecă, datorita friabilităţii stratului de argilo-calcaro-grezos, dar şi din cauza dezinteresului autorităţilor centrale, regionale şi locale.
Promontoriul pe care este situată staţiunea domină cu peste 25 de metri malul mării, astfel că priveliştea îmbrăţişează o mare neagră foarte... albastră.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori sărăcia, ori prostia, se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupă inutil trotuarul şi pentru care ar fi mai potrivită căutarea  de locuri de munca la domiciliu, decât misiunea de a înveseli mulţimea. Mulţi rromi-ţigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămădite între alte terase şi unde sudoarea vecinului îţi lasă loc puţin şi pentru mirosul de pizza. Cu o terasă manelistico-folclorică ce se numeşte ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubredă şi proptite cu scânduri să nu cadă în râpă, cu tarabe de patroni estivali situaţi unde credeţi- pe strada ,,Dezrobiriii". Toate sunt tipice pentru litoralul nostru arhaic, pentru care plângem şi ne plângem şi unde chelnerii de ocazie ar face mai bine să-şi caute locuri de munca in Franta sau Austria, că tot vorbirăm de Vienez

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt, trotuare, două mici străduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimează interesul pentru mediu, dar şi gropi de gunoi dincolo de cartierul de căsuțe şi campingul  sordid din sudul staţiunii.
O plajă semîntreţinută, cu diguri- care sigur aparţin de Apele Române- dezolante şi cu stabilopozi lipicioşi şi alunecoşi.
Cu toate acestea, mă duc vară de vară pe litoral, pentru că se întâmplă şi lucruri bune, condițiile de cazare se îmbunătăţesc, iar pretenţiile turiştilor se dublează, şi pe bună dreptate. Apar terase şi restaurante conduse de oameni de bun simţ, familii cu copii ce învaţă să preţuiasacă banul şi distracţia, cu ceva animatori pe plaja şi cu mult, mult ...soare.

Vatra Dornei- încă o stațiune renăscută

La Vatra Dornei se ajunge ușor, ori pe drumul dinspre Suceava- Câmpulng Moldovenesc, ori dinspre Valea Bistriței de la Piatra Neamț, sau prin pasul Tihuţa, dinspre Transilvania.
Este o stațiune în plin proces de transformare, după ce o bună perioadă a trăit din faima perioadei comuniste.

Deşi străzile arată încă destul de rău, trotuarele asemenea, parcul este semiîngrijit, iar indicatoarele sunt puţine și de multe ori nefolositoare, puterea prezentului european și interesul edililor pot scoate stațiunea din izolare, pentru că are nerv și potenţial de dezvoltare.
Trecem peste acest aspect și vă spun despre locația deosebită a stațiunii, undeva în centrul Ţării Dornelor, la altitudinea de aproximativ 800 de metri, ceea ce situează oraşul pe primele locuri între oraşele de altitudine din ţara noastră.
Poate mulți ați mers cu vestitul telescaun de aici, trebuie să ştiţi că dornenii se mândresc cu el, pentru că este cel mai lung din ţară, are trei kilometri lungime şi pleacă de pe strada Negreşti, de la peste 800 de metri altitudine şi ajunge pe Dealul Negru la 1302 m, aşadar o diferență de nivel apreciabilă(cei din Caransebeş se mândresc şi ei cu un asemena telescaun situat pe Muntele Mic).
Dacă ajungeți cumva în extrasezon (adică toamna și primavara) trebuie să știți că fără cel puţin 8-10 persoane nu funcționează, așa că întrebați și verificați.

Acolo sus, pe Dealul Negru am trăit o mare dezamagire ,, ecologică", când am văzut câte gunoaie pot fi pe munte. Gropi pline cu pet-uri, ambalaje de tot felul, erau răspândite pe o suprafață mare, și mă gândeam ce bun ar fi un ghid de conversatie roman german, ca să aflăm cum se spune la civilizație sau la educație.

Priveliștea însă este superbă, putând fi văzuți Munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100 m), Muntele Runc (1149m)  prelungirea sudică a Munților Suhard, cu vârful Oușorul (1639 m), plus o panorama largă asupra Depresiunii Dornelor traversată de Bistrița și de afluentul său Dorna.
În parc se merge pentru aerul curat și pentru a fi hrănite veveritele antropizate de aici, care mai mult sunt sătule decât flămânde. Vioaie și colorate ca morcoveata, sunt strigate de toată lumea, care vine cu nuci (numai cu nuci veniți, nu și cu alte semințe, că nu mănâncă!), Mariana, Mariana!

Este distractiv să vezi copii și bătrâni strigându-le încontinuu, astfel nici nu știu dacă ele vin pentru că le strigi sau pentru că sunt pur și simplu, curioase.
Vă recomand pizzeria din centru, chiar lângă podul de peste râu, și mai ales cofetăria de alături, unde prăjiturile și celelalte scofeturi sunt uriașe, gustoase și ce este cel mai important foarte ieftine (este situată pe principala arteră pietonală).

Câte ceva despre hanurile secuiești

Hanuri secuiești găsești peste tot în drumurile spre și dinspre Sfântu Gheorghe, Brașov, Miercurea Ciuc, Gheorgheni sau Tușnad. De cele mai multe ori sunt case mari cu unul sau două etaje, pe structură de lemn care oferă o cazare în camere cu două sau mai multe paturi (chiar și șase), la  50-90 de lei camera, cu mobilier simplu din lemn solid, vopsit în diferite culori (camera verde, camera albastra,camera roșie etc.) și cu motive florale stilizate inspirate din tradiția și folclorul secuilor.

Paturile sunt destul de late și relativ înalte, în unele din hanuri am găsit chiar saltele din latex, care îți oferă un confort deosebit, la somn.
Ce trebuie să ştiți cu siguranță și ce contează în mod deosebit, este că în toate hanurile se mănânca bine, încă,  dar, și aici ca și în alte locuri ,, românizarea" se produce încet dar sigur, porțiile de mâncare începând să capete alte dimensiuni, de la un an la altul.
Piesa de rezistență, în toate restaurantele tradiționale secuiești este platoul secuiesc, care deși este alcătuit pentru două persoane, satură cu siguranță trei, apoi nu trebuie uitată supa de gulaș iute și gulaşul secuiesc cu niste găluşte mici și simpatice, sau sarmalele uriașe cu mămăligă. După mesele îmbelșugate oferite clienților, siesta se poate face, în mici hamacuri, în leagăne sau chiar în camerele mari și aerisite, unde odihna  este asigurată de minunile de la Salterra, de care vorbeam mai sus.
Si mai este ceva, chiar dacă chelnerii nu știu peste tot foarte bine româneste, te înteleg foarte bine, unii au însă o atitudine aiurită și nu pentru că suntem români, căci am observat aceeasi atitudine și la mesele ocupate de maghiari sau de alte naționalități.
Vara se poate mânca pe terasele cu bănci de lemn și umbrare, având de obicei  în mijloc, o  curte cochetă și bine întretinută.