joi, 1 aprilie 2010

Mânăstirea Ciolanu- în mijlocul liniştii



Ajungeţi la mânăstirea ce poarta numele unui fost mare boier, prin Buzău-Vipereşti-Tisău( la primul indicator sunt 22 km.) sau continuati după Vipereşti-Sătuc( lăsând pe dreapta Berca) pe drumul naţional, până în comuna Măgura, unde la capatul ei faceti stânga și mergeți 7 kilometri printr-o pădure deasă şi sălbatică. Coordonate GPS: 45/14/8.95 N; 26/32/55.03E



,,Mijlocul liniştii" înseamnă trei turle pierdute printre fagii și stejarii dintr-o mare poiană, situată chiar pe vârful Dealului Ciolanu, unul dintre cei mai importanti din Subcarpaţii Curburii sau din Subcarpatii Buzăului.



Biserica mare cu hramul Sf. Ap. Petru si Pavel a fost construita în 1828 si refacută în 1860( lângă una mai veche din 1590), cu o pictura interioară splendidă, pe care n-am cum să o redau pentru că baba cloanţa de la intrare aproape că m-a afurisit când a văzut aparatul de fotografiat. Ai fi spus că păzește Sfântul Graal și nu o bisericuţă.



Dincolo de dezamagirea produsă de întâlnirea cu muma pădurii, deși mânăstirea este de călugari, am rămas cu o parte din suflet lipită de frumuseţea discretă a bisericii, de liniştea curată a zonei si de încremenirea sculpturilor de pe deal.



Aş vrea să merg și vara acolo, pentru că peisajul ar fi infinit mai verde chiar dacă n-aş mai regăsi liniştea aceea de sfârşit de lume.

5 comentarii:

DUTA spunea...

Manastirea Ciolanu pare foarte impunatoare si domineaza probabil cu turlele ei poiana in care se afla.
Pacat ca n-ati reusit sa fotografiati in interior! Poate altadata va va surade norocul.

Calina spunea...

Foarte frumos peisajul (si manastirea)...
Vorba dvs. "In mijlocul linistii"
Totusi... acolo inca e zapada? Sau sunt pozele facute mai demult? (sunt curioasa)
Calina B. (Caly)


PS: Sarbatori fericite domn` diriginte ;) !

Viorel Iraşcu spunea...

Buna fetelor!
Sarbatori fericite.
Pozele sunt facute anul acesta in februarie.
Va pup. Dirigu'

Diana Munteanu spunea...

Dupa un periplu prin tara (25.06-03.07.2011), impreuna cu mama mea, ne intorceam de la manastirile din Moldova, unde din nefericire (sau fericire?!) pentru mine, am reusit sa racesc temeinic (dureri in git, piept, sinusuri, cu tusea si mucozitatile aferente), deoarece timpul a fost capricios, iar pensiunile unde am innoptat nu mai aveau camerele incalzite (este vara!), desi imbracamintea si incaltamintea mea erau adecvate, de toamna tirzie. Plina de avint, am ajuns simbata 02.07.11 seara dupa ora 19:30, la manastirea Ciolanu, ca se ne cazam si sa petrecem momente pline de liniste sufleteasca in acest lacas minunat. Insa, stupoare! Dupa ce mama deja obtinuse aprobarea pentru cazarea noastra pentru noaptea respectiva de la staret, am asteptat in frig, in curtea manastirii aproximativ o ora si jumatate, pina ce preasfintia sa a iesit in curte, ca se ne descuie camera. Cind staretul m-a vazut si m-a auzit tusind si suflindu-mi nasul(eu eram in vale, la
intrare, pe banca, deoarece ma simteam f rau si condusesem 10 ore, ca atare abia asteptam un pat curat, ceva cald de mincare si un ceai cald; iar mama, staretul si inca un parinte erau sus linga bisericuta din deal) i-a spus mamei mele (dupa ce in prealabil a intrebat-o ce virste avem! ce relevanta avea, Doamne iarta-ma?! precizez totusi ca eu am 43 de ani si mama 64 de ani...) ca sint contagioasa si ca atare nu ma mai primeste acolo, dar ne putem duce la manastirea de maici din zona (!). Cind mama a coborit al mine si mi-a dat vestea cea buna, umila mea persoana nu a putut sa nu se intrebe: daca pentru aceasta manastire sint contagioasa, atunci cum se face ca pentru o alta manastire nu mai sint?!? In alta ordine de idei, din modesta educatie spirituala ce mi-a fost data, eu eram convinsa ca un asemenea locas sfint (manastire, biserica, samd) este in primul rind deschis pentru toti oamenii bolnavi, obositi, flaminzi si cu orice alte probleme...OARE S-AU
INVERSAT VALORILE SPIRITUALE SI SUFLETESTI?!? Sau mai degraba "OMUL SFINTESTE LOCUL"? Mi-am depasit uimirea fata de atita lipsa de iubire de semeni, oboseala si boala si am mai condus citiva km pina ne-am cazat cu bine. Dumnezeu este in noi si in tot ceea ce ne inconjoara! AMIN! Diana Munteanu (sanatoasa! ceea ce doresc tuturor, inclusiv staretului!)

Viorel Iraşcu spunea...

@Diana- ce comentariu plin de invataminte dar si plin de umor!
Multumesc, mi-ai inseninat ziua.
Daca ai lucruri interesante de povestit si vreo doua poze din periplul tau, te astept la v_irascu@yahoo.com, cu un articol.Ti-l voi publica!
Sarutmana.

Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

  Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană sursa foto: alba24.ro  Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metal...