Piatra
Teiului posedă(?!) o mică legendă cu Tartorul cazanelor Iadului. Legenda
populară încearcă să explice prezenţa acestui stâlp calcaros pe mijlocul Văii
Bistriţei, amonte de lacul de acumulare Bicaz-Izvorul Muntelui.
Ochii strainului care ajunge prima dată în zona Ceahlăul pe la Poiana
Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o
aparţie insolită ce stă infiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii
Bistriţei.
Este Piatra Teiului, un
conglomerat calcaros ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape,
intrarea râului moldav în lacul de
acumulare de la Izvorul Muntelui-
Bicaz.
Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei( denumirea
cursului superior este Bistriţa Aurie) a vrut să o zăgăzuiască pentru
totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan
şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea
Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- ,,România pitorească,,).
Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui,
aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale
furios. Când acesta a văzut că ziua îşi face loc de după Lună s-a speriat şi… ,,zbughind-o la naiba” şi
lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana
Teiului) s-a întors în văgăunile pământului.
Iar când au văzut oamenii munţilor aşa stâncă lăsată de
izbelişte, s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus
pe ea. Și cum în poveste am folosit trei nume ale Satanei, iată-le și pe celelalte conform dicționarului de sinonime: Ucigă-l Toaca, Încornoratul, Demonul, Tratorul, Belzebut.
Între noi fie vorba, nu există loc semeţ, deal munte, colină, etc. în România să nu aibă o chestie
religioasă lângă sau pe ea. Nu că am ceva împotrivă, dar cred că uneori se
exagerează.
Lăsănd basmele românești și legendele la o parte şi revenind la … realitatea
geografică sau dacă vreţi la cea
geologică, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi
este de fapt un martor de eroziune rămas
din prioada cretacică a frământărilor tectonice. Bineînţeles, are aceeaşi constituţie
petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului, consacrată de
Gheorghe Asachi) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.
Această ciudăţenie geologică este completată de un decor
mirific în care îşi face loc şi o creaţie antropică, şi anume viaductul de peste 800 de metri, care traversează firul
Bistriţei înainte de a se topi în marele lac de acumulare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu