miercuri, 25 iulie 2012

Un măgar ducea o oaie în cârcă. Pe bune!

O fotografie care mă binedispune de fiecare dată când o privesc. Este realizată în Munții Călimani, pe un drum forestier care duce către 12 Apostoli.

luni, 23 iulie 2012

Posibile obiective turistice enigmatice din România


1. Tăblițele de la Tărtăria

Cu siguranță sunt cele mai controversate și enigmatice dintre descoperirile arheologice din România și din această zonă a lumii. Descoperite în localitatea Tărtăria, comuna Săliște( jud. Alba) plăcutțle au pe ele inserate o serie de pictograme, care ar reprezenta cea mai veche scriere din LUME. Au fost datate acum 7000 de ani, cu mult înainte de apariția scrierii sumeriene( considerată azi, cea mai veche scriere ).Cele trei plăcuțe sunt depozitate la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca, și se pare că, voit, peste ele s-a așternut un văl de tăcere care sporește enigmele.
Imaginați-vă o promovare intensă a acestor tăblițe, cu un circuit turistic istoric care să includă și muzeul, și  șantierul arheologic dar și cetățile dacice din munții aflați în apropiere.


2. Peștera Gaura Chindiei( Fereastra Chindiei)

Această peșteră de pe malul Dunării, din zona Defileului( Clisurii), aflată lângă localitatea Pescari, este prima din țara noastră unde s-au descoperit desene rupestre din paleolitic( mult mai cunoscute sunt cele din peșterile din Franța si Spania). Au fost descoperite 360 de semne cu reprezentări umane, florale și animaliere, care se spune, că ar constitui un mesaj de la o civilizație despre care nu se știe mare lucru. Nu au fost descifrate în totalitate nici până astăzi, realizându-se doar paralele cu ceea ce se știe din alte părți ale lumii.

(sursa- mecanturist.ro) 

3. Valurile dobrogene de apărare. 

Sunt destul de controversate în ceea ce privește vârsta lor și împărații sub care au fost construite: Traian, Justinian, Constantin cel Mare. Cele mai cunoscute sunt cele care însoțesc valea Carasu, cea pe care s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră. Există  chiar și comuna Valul lui Traian,  unde acest val de pământ care nu a fost ridicat de Traian, trece chiar prin mijlocul comunei, pentru a se opri la malul mării. Ele au fost ridicate începând cu secolele VII- IX, așa că nu au nicio legătură cu romanii ci cu bizantinii.


4. Catacombele Constanței.
Tot în Dobrogea, sub străzile Constanței, se află ,,întunecimile,, care comunicau cu marea, vestitele catacombe zidite și amenajate de romani, pe vremea când orașul se numea Tomis. Nu știu să mai existe catacombele, dar poveștile sigur mai bântuie imaginația tinerilor de prin cartierele de case ale orașului. Se spune că pe acolo se refugiau în caz de atac romanii și populația orașului, alții vorbesc despre ascunzătorile piraților și evident despre comorile lor, dar și despre fetele răpite care erau duse în galeriile aflate la 20 de metri sub pamânt. Cert este ca ele comunicau cu zona unde astăzi este amenajat ,,Mozaicul roman".
O refacere pe cel mult 100 de metri a acestor galerii, ar produce o revigorare a turismului istoric în zona deja amenajată a muzeului de istorie și arheologie.


5. Sanctuarul de la Căscioarele
Undeva pe un ostrov al Dunării de lângă Oltenița, au fost descoperitele urmele unui templu sau sanctuar care fost datat 5000 de ani, în perioada neolitică. Intersant este că acesta avea 12 metri înălțime chiar dacă era făcut din...lut. Există similitudini cu templele sumerine și cu unele descoperite în Anatolia( Turcia). Cu siguranță a fost centrul tribal unde se desfășurau ceremonii religioase, care se adresau zeilor fecundității, fertilității și chiar ceremonii de adorare a unei ...coloane.

Notă: cele trei imagini alb-negru sunt fotografiate de mine din cartea: ,, Mai există enigme" de Simion Săveanu, Ed. Sport-Turism, 1975 

miercuri, 18 iulie 2012

Cele zece porunci ale turismului pe munte

Primăria Vatra Dornei împreună cu partenerii săi, a montat în centrul stațiunii o serie de panouri cu informații turistice. Notele și sfaturile sunt excelent editate și  sunt însoțite de  fotografii care surprind aerul montan și bucovinean al zonei.


Acolo am găsit aceste zece porunci, care pe mine, un iubitor de munte și de natură în general, m-au emoționat. Sper că și pe voi.

Mai jos, găsiți alte postări în legătură cu legile muntelui și cu regulile ce trebuie respectate.

Sfaturi pentru excursionisti de la MOȘ BUTMĂLOI!

Decalogul turistului terorist.

Cum lansezi un SOS pe munte.

joi, 5 iulie 2012

101 frumuseți ascunse ale României, pe care TREBUIE să le vezi!

Hai să îndrăznim mai mult! 
Hai să trecem în revistă cele 101 locuri pe care trebuie să le vedem și despre care nu am auzit până acum. Bifați pe listă, într-un comentariu sau pe pagina de facebook dacă sunteți fericitul posesor al unei poze cu locul acela necunoscut dar plin de farmec. 
Trimiteți poza și hai să împărtășim cu ceilalți, FRUMUSEȚILE ASCUNSE ALE ROMÂNIEI.

1. Încuietoarea ușii sacristiei de la biserica fortificată din Biertan, obiectiv aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt 13 încuietori acționate simultan. Încuietoarea este construită în 1515! și este unică în România. Tot acolo se află și o cameră a soților, cu rol împăcare, excelent exemplu de implicare a comunității. Mai multe în altă postare- AICI

2. Crângul ( cătunul ) CASA DE PIATRĂ,  cea mai înaltă așezare permanentă din România, situată la 1400 de metri, în inima Munților Apuseni, pe drumul spre vestitele peșteri Coiba Mare și Coiba Mică.

3. Drumul roman de la Bocșa  până la Biniș, din județul Carș- Severin, păstrat destul de bine de aproape 2000 de ani, pe o lungime de 5 kilometri( secolele II-III). 

4. Rezervația de zimbri Pădurea Neagră de la Bucșani din județul Dâmbovița, cea mai mare din țară, cu peste 40 de exemplare.

5. Schitul rupestru Corbii de Piatră, din satul Jgheaburi, comuna Corbi, județul Arges, cu cea mai veche pictură din Țara Românească.( sursa foto:corbiidepiatra.ro)

6. Cheile Bistriței de lângă Costești( unde se află vestiții tovanți sau ,,pietrele care cresc,,), județul Vâlcea, foarte înguste și cu cruci sculptate în pereții stâncilor.

7. Abația cisterciană de Cârța. Cea mai veche construcție gotică din România(1202) și cea mai estică locație pe care au avut-o călugarii cistercieni, un ordin monahal din Franța secolelor de după Marea Schismă.

8. Ruinele castrului roman din secolele II-III, singurul care mai păstrează zidurile și întăriturile. Localitatea Surducu Mic, comuna Forotic, județul Caraș -Severin.

9. Plantația de bambus din localitatea Gurasada, județul Hunedoara, plantă de climă tropical umedă, adaptată în această parte de țară, cu multiple întrebuințări.

10. Cea mai veche biserică de lemn din lume- Biserica Nașterea Maicii Domnului-Deal, construită în 1364 cu refacere ulterioară în secolul al XVIII lea. În apropiere Biserica Nașterea Maicii Domnului-Vale, care este monument UNESCO.

11. Peștera cu picturi rupestre din paleolitic, cu desenul Calul de la Cuciulat, descoperit în peștera Cuciulat, unul dintre enigmaticele obiective istorico-carstice din țara noastră.

12. Rezervația naturală Focul Viu, din satul Terca, comuna Lopătari, județul Buzău, cu flăcări de jumătate de metru generate de gazul care vine printre stratele pământului.


13. Mina de petrol de la Sărata Monteoru, comuna Merei, județul Buzău, o veche formă de exploatare a petrolului, de la inceputul secolului al XVIII lea.( sursa foto:aici)


14. Primul parc dendrologic din țară( cu specii deosebite și diferite de plante, arbusti și arbori), declarat în 1892, cu rezervație de stejar roșu, în comuna Mihăești, judetul Argeș.

15. Cel mai vechi teatru din țară care funcționează la Oravița. Numit azi Mihai Eminescu, este un  monument în stil baroc-vienez, ridicat între anii 1815-1817, cu un muzeu de istorie a teatrului. Tot în oraș, un inedit muzeul al farmaciei.

16. Cele două izbucuri( izvoare carstice) din comuna Poșaga, județul Alba, unul cu apa caldă numit Feredeul și altul cu apă rece numit Bujorelul, care își păstrează calitațile tot timpul anului, indiferent de fluctuațiile metorologice.

17. Obiceiul ciudat al localnicilor din comuna Râciu, județul Mureș, de a înconjura biserica de trei ori înainte de a intra în biserică la slujbă. Un ritual care se întâmplă tot timpul anului, nu doar la Paște sau de alte sărbători importante.

18. Parcul dendrologic din satul Bazoș, comuna Recaș, județul Timiș, cu un aranjament unic în țară după culorile plantelor și copacilor( pe criterii de varietate, contrast, sau armonie).

19. Colecția de săgeți otrăvitoare africane din casa Zapolya (secolul al XV lea), orașul Sebeș (județul Alba).  Casa este transformată azi în muzeu de istorie și etnografie, artă și științele naturii.



20. Turnul înclinat al bisericii evanghelice din satul Ruși, comuna Slimnic, județul Sibiu, cu o înclinare puternică din cauza unei alunecări de teren. Biserica este azi părăsită, din cauza plecării sașilor, dar se poate vizita.

21. Biserica Coconilor sau a Beizadelelor de la Suceava cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorie a lui Vasile Lupu din 1642.

22. Stațiunea Poiana Mărului-Muntele Mic, din comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin, unde se află cel mai lung telescaun din țară în lungime de 3,5 kilometri.

23. Rezervația botanică cu bujori de stepă de lângă Zau de Câmpie, județul Mureș, unică în Transilvania. Asta pentru că zona de stepă cu ierburi uscate, se găsește în mod natural în sud-estul țării, în Bărăgan și Dobrogea.

24. Cimitirul de la Sulina unde sunt morminte ale credincioșilor diferitelor confesiuni. Cunoscut în perioada interbelică ca un porto-franco cosmopolit, aici își află odihna veșnică oameni de următoarele confesiuni: ortodoxă, ortodoxă de stil vechi, ortodoxă de rit vechi, romano-catolică, greco-catolică, protestantă, musulmani, ortodoxă- armeană, iudaică/mozaică, etc.

25. Ruinele unei așezări monahale, cu picturi rupestre din satul Șinca Veche, comuna Șinca, județul Brașov. Promovată ca obiectiv turistic pe o pagina de fb- AICI.

26. Mânăstirea Răducanu, de la Târgu Ocna, cu biserica fortificată Buna Vestire, cu pisania în limba franceză- singura din țară.


27. Voronețul” Banatului,  o mânăstire pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit; Postarea -AICI. Click pentru locatie-aici.

28. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline gnaise și roci mezozozice, socotit cel mai frumos din țară cu doua lacuri de acumulare aparute in albie, Galbenu si Petrimanu. Postarea AICI.
Link catre google maps-AICI

29. Mânăstirea Cobia din județul Dâmbovița, o minune de bisericuță placată cu cărămidă smălțuită, un adevărat Voroneț al Munteniei, unde domină galbenul, ocrul si albastrul de Siena, ctitorită de o...italiancă, fostă Doamnă a Țării Românești, Ecaterina Salvarezzo.

30. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii. Bravo!


31. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite;
Mai este numită si Grădina Zmeilor, - am găsit un articol interesant; click pe link.


32. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;


33. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic; Click aici pentru locatie.

34. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară, cu arbori de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, la marginea Podișului Mehedinți;

35. Herghelia de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava; Postarea -AICI. Locatia pe harta aici.

36. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

37. Lacul de acumulare Gura Apei de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru, de unde pleacă poteci și drumuri către munții Retezat și Godeanu;

38. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac situat în Muntii Banatului lângă cascada Beușniței, cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

39. Mânăstirea Frățilești-Sudiți din inima Băraganului, situată în cel mai frumos ...CONAC, din sud-estul țării, care a aparținut unui vestit agronom Aurelian Pană, ucis la Aiud de comuniști.

40. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și neexplorați munți din România, Munții Iezer; Click aici pentru locatie.

41. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp , despre care am scris aici;

42. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

43.  Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre. Citește articolul!
Locatia pe hartă -AICI.


44. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe acelasi râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona Gura Apei;Click aici pentru locatie.

45. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Considerată cea mai veche pădure din țară, la concurență cu Codrii seculari de la Slătioara, din zona Giumalău-Rarău. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise și lalele si cu păduri -parcuri dendrologice;Click pentru locatie AICI.

46. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare.
Click aici pentru locatie.

47. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, com. Mătăsaru, jud. Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite; 

48. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, jud. Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785; 














49.  Cetatea romana Libida( Ibida), din apropierea satului Slava Rusa, jud Tulcea, considerată de arheologi cea mai mare cetate din acele timpuri.


50. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, jud. Parhova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu; 

51. Castelul regelui Alexandru al  Serbiei de la Bocsig, ridicat în 1860 și construit în stil renascentist târziu. 

52. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interiore şi exterioare, despre care am scris aici; 

53. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz , jud. Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832; 

54. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mânăstiri Sf. Ioan cel Nou, din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din ţigle smălţuite, unde se află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava; 

55. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, com. Şiseşti, jud. Maramureş, ridicată în 1796; 

56. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, com. Şiseşti, jud. Maramureş, ridicată la 1721, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri! 

57. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri monument UNESCO; 

58. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, jud. Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried; 

59. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles; 

60. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din com. Ieud, jud. Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;

61.  Gura Haitii- localitate situată lângă Şaru Dornei, la poalele Munţilor Călimani, lângă craterul cu același nume. Peisaj patriarhal de lume uitată, cu oameni primitori și calzi, cu 12 Apostoli, cu Pietrosu cu ai lui 2100 de metri şi cu hribi şi smântânei din belşug. Locatia pe harta AICI.


62. Biserica ,,Şuncă şi Slănină” din Dârjiu, judeţul Harghita, intrată în patrimonial mondial UNESCO, pentru spiritul comunitar unic, legat de depozitarea în turnul de nord(chiar şi în ziua de azi) a produselor de şuncă afumată si a cerealelor adunate sub zidurile fortificaţiei.

63. Lacul Dracului din Cheile Nerei, judeţul Caraș-Severin, situat pe un tăpşan carstic la câţiva metri de râu, într-un fund de peşteră ce dă apei lacului un albastru turcoaz ireal. Cu o legendă cu Aghiuţă, păcălit de un cioban, cu ştiuci uriaşe venite din Dunăre pe Nera și vipere cu corn ce vegetează pe coclaurii Munţilor Aninei.
64. Dealul sau Malul de Răsună din comuna Bezdeaz, judetul Dâmboviţa, format din plăci subţiri de ardezie colorată, înalt de 25 de metri și care răspunde cu un ecou de o claritate de cristal, turiştilor care vin în zonă să vadă corzile de instrument muzical…natural.


65. Detunatele din Munţii Metaliferi, formate din mii de ,,tuburi de orgă’’ ce se înalţă spre cer, până la peste 1200 de metri, în fapt coloane de bazalt de formă paralelipipedică, ce cad cu zgomot de tunet şi se sparg la baza muntelui. Localitatea din care se ajunge este Bucium iar aici se pot vedea două Detunate: Goală (fără vegetaţie) şi … Flocoasă(cu vegetaţie).


66. Schiturile, chiliile și bisericuţele săpate în stâncă, din comuna Bozioru, judeţul Buzău, zona cu cele mai multe asemenea construcţii din România de sub munte, adică din Subcarpaţi, în acest caz cei de Curbură.
sursa, aici
67.  Şoseaua Transalpina, ce traversează culmile principale ale Grupei Parâng din Carpaţii Meridionali, şosea pietruită și parţial asfaltată situată la cea mai mare altitudine din ţară, 2145 metri în pasul Urdele. Ea leagă Novaciul din Subcarpaţii Getici de Sebeş din Culoarul Orăştiei.














68. Mânăstirea Vovidenia, din satul Slava Rusă, com. Slava Cercheză, judetul Tulcea, singura mânăstire de maici, de rit vechi din LUME!















69. Biserica monument UNESCO din Ghelinţa, judetul Covasna, în picioare din secolul al XIII –lea, cu picturi şi icoane pe un tavan casetat, uitată de România si adusă în faţă de patrimoniul mondial, care o aşează lânga celebra Coloană a lui Brâncuşi, începând cu 1993.
Locatia pe hartă- AICI.
















70. Povestea tristă a lacului Bezid de lângă Sângeorgiu de Pădure, în judeţul Mureş, care a înghiţit satul cu același nume, în urma deciziei autorităţilor comuniste. Ca o palmă peste timp, turla bisericii catolice din zonă răsare stingheră dintre apele ,,lacului cu case".

71. Coronini, judeţul Caraş-Severin, cu lacul carstic Vârtacul lui Pitra din comuna cehească Sfânta Elena, cu stânca Babacai de pe Dunăre, cu peștera Gaura Chindiei ce are desene rupestre şi cu ruinele cetăţii Sf. Ladislau.
sursa ,,adevarul.ro"
72. Podurile de lemn acoperite din Bistriţa Năsăud, realizări tehnice impresionante din perioada stăpânirii austro-ungare, de la Nimigea, Lunca Ilvei, Ilva Mică, Feldru, Coşbuc, etc.
73. Biserica (fost monument UNESCO), din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, cu picturi deosebite, ridicată în secolul al XIX lea şi despre care s-au auzit extrem de puţine lucruri şi care nu figurează nicăieri pe internet!

74. Cascada ,,Săritoarea Bohodeiului" de lângă comuna Pietroasa, judeţul Bihor, din Munţii Bihor, a treia din ţară după căderea de apă, are nu mai puţin de 80 de metri înălţime, complet sălbatică şi anonimă printre frumuseţile Apusenilor.
Locatia pe harta AICI.

















75. Mânăstirea Uspenia, din satul Slava Rusă, comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea, situată lângă cea mai mare cetate romană din ţară-Libida-, singura mânăstire de călugări, de rit vechi din țară. 

76. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE. Pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81. Obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita( secolele XVII-XIX);

77. BOZIORU- ȚARA BISERICUȚELOR ÎN STÂNCĂ. Ocomună cu vreo trei sate, situată în zona de interferență subcarpato-carpatică, de la Curbură; pe drumul comunal 230L care face legătura între Buzau-Berca- Gura Teghii, la 45 de kilometri de resedința de județ. Atractiile turistice, dincolo de peisajul deluros cu păduri de amestec, este dat de mulțimea bisericilor și schiturilor săpate în stânca dealurilor subcarpatice: asezările monastice din satul Nucu, mânăstirea Sf. Gheorghe, ctitoria lui Mihai Viteazu, bisericile în stâncă Peștera lui Iosif, Fundătura, Schitul lui Agaton, Peștera lui Dionisie Torcătorul, Biserica Piatra Găurită.

78.  Satul Românești ( com. Tomești , județul Timiș), cu un izvor cu apă termală, cu puteri tămăduitoare, situat în incinta Mânăstirii Izvorul Miron( construita între anii 1911-1922), iar în apropiere, peștera unde se desfășoară concerte camerale, cu o sală cu o acustică extraordinară.

79. Cel mai vechi clopot din Țara Românească  din 1385, situat la Mânăstirea Cotmeana( jud. Argeș), aflat în turnul clopotniță( 1857).

80. Cel mai vechi ceas din Transilvania, aflat în turnul( 59 metri înălțime) bisericii evanghelice fortificate din Cisnădie, biserica cetate foarte bine păstrată  cu patru turnuri și cu o orgă monumentală în interior.

81. Biserica evanghelică din cetatea Cisnădioarei construită înainte de 1223, considerată cea mai veche biserică în stil romanic din România.

82. Târgul de Floci, un mare oras medieval din Bărăgan, situat aproape de confluența Ialomiței cu Dunărea. Un oraș strălucitor cu un destin trist, legat puternic de domnia lui Mihai Viteazu și de comertul cu FLOCI, adică cu LÂNĂ!

83. Barajul Pecineagu, situat pe Dâmbovița într-un decor dominat de cristalinul munților Iezerului și Făgărașului, pe un drum unde multă lume se oprește doar în Culoarul Bran -Rucăr, la pensiunile sardele din Moeciu.

84. BAIA, comuna suceveană cu un trecut glorios și un prezent nepăsător. Singura localitate care se poate mândri cu trei biserici domnești, lăsate de Alexandru cel Bun, Petru Rareș și Ștefan cel Mare.


85. Ţara Haţegului- (biserica Densuş de la rodiq) este regiunea aferentă Depresiunii Haţeg, situată între Munţii Poiana Ruscă la vest, Munţii Retezat la sud, Munţii Şureanu la est şi Culoarul Orăştiei la nord. Obiective Turistice: Biserica Densuş; Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ; Biserica Sântămaria Orlea; Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO şi Mânăstirea Prislop din satul Silvaşu de Sus, acolo unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca. 


86. Ţara Lăpuşului- (emaramures.ro) este regiunea suprapusă peste Depresiunea Lăpuş, încadrată la sud de abrupturile Podişului Someşan şi Culmea Breaza iar la nord de Munţii Ţibleşului, în vest se află Culmea Preluca(Dealurile de Vest). Obiective Turistice: bisericile din lemn cum este cea din satul Rogoz, monument UNESCO sau Mânăstirea Rohia, unde este mormântul preotului Nicolae Steinhardt; 
87. Ţara Oaşului- este regiunea care se suprapune peste Depresiunea Oaşului, situată la poalele Munţilor Oaş, cu deschidere către Dealurile şi Câmpia de Vest, pe teritoriul judeţului Satu Mare. Obiective turistice: porţile monumentale de lemn; sărbătorile primăverii ca ,,Sâmbra oilor" din comuna Certeze; muzeul Ţării Oaşului din oraşul Negreşti Oaş; 


88. Ţara Maramureşului-( prietenii de la jurnal de calatorii) este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi zonelor aferente din judetul cu acelasi nume. Este marginită la est de Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi, iar la nord de Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină. Obiective turistice: bisericile din lemn intrate în patrimoniul mondial UNESCO: Bârsana(biserica din sat şi nu mânăstirea!!!), Poienile Izei, Surdeşti etc. apoi tradiţiile şi obiceiurile păstrate de sute de ani; Cimitirul vesel de la Săpânţa dar şi cergile realizate aici; Memorialul victimelor Comunismului de la Sighet; mocăniţa de pe Valea Vaserului; staţiunile balneoclimaterice de la Ocna Şugatag şi Coştiui sau Complexul turistic Borşa. 


89. Ţara Loviştei- (statiunea Voineasa de la turism-blog) este situată între grupele montane ale Carpaţilor Meridionali, între Făgăraş la est şi Parâng la vest. Depresiunea Loviştei cuprinde spatiul mai larg creat de râul Olt, la confluenţa cu Lotrul. Obiective turistice: Mânăstirea Cornetu, singura pe sub care trece calea ferată!; Turnul lui Doancă, din epoca romană; Defileul Latoriţei şi valea Lotrului cu staţiunea Voineasa. 



90. Ţara Bârsei- (de la promoturism.ro) suprapusă peste partea de central-sudică a Depresiunii Braşovului, cu nume luat de la râul şi munţii din apropierea oraşului cunoscuţi sub numele de Postăvaru si Piatra Mare. Mărginită de munţii cu acelaşi nume la sud, de Munţii Perşani la vest, Întorsurii la sud-est şi porţiunile nordice ale Depresiunii Braşovului adică Depresiunea Baraolt şi Depresiunea Târgu Secuiesc. Obiective turistice: oraşul medieval Braşov cu toate construcţiile şi bisericile vechi; staţiunea de sporturi de iarnă Poaiana Braşov; cetăţile ţărăneşti de la Feldioara, Hărman, Rotbav, Râşnov şi Prejmer, ultimele în patrimoniul UNESCO; sărbătorile tradiţionale cu influente săseşti; Cetatea Codlei. 


91. Ţara Moţilor- (de la mine!) este una dintre puţinele ,,ţări" care nu se suprapune în întregime peste o depresiune tectonică. În acest caz valea Arieşului reprezintă inima acestei ,,ţări". Este mărginită de două ,,ţări,, la vest şi anume cea a Beiuşului şi cea a Zarandului , iar spre est de Munţii Trascăului, spre sud de Munţii Metaliferi , iar spre nord de Munţii Vlădeasa. Veche vatră de trăire şi cultură românească, supusă la numeroase oprelişti, a generat cunoscutele răscoale conduse de Horea sau de Avram Iancu. Zona aceasta mai poartă numele şi de ,,Ţara Ţopilor,, adică a lemnarilor, undeva între Vidra si Albac, şi a ,,Băeşilor,, adică a minerilor, undeva între Câmpeni şi Brad. Obiective turistice: Panteonul moţilor de la Ţebea, lângă Brad, cu gorunul lui Horea; Muzeul aurului din Brad; obiectivele carstice cu peşteri, izbucuri, avenuri şi chei din platourile carstice Scărişoara, Padeş, Rădeasa, etc. sau Detunatele; Muzeul memorial Avram Iancu şi Târgul de pe Muntele Găina, ambele în comuna Vidra; Mănăstirea Lupşa; localităţile turistice Gârda de Sus, Arieşeni( cu pârtii de schi), Albac, Horea, Poiana Vadului. 


92. Ţara Dornelor- (tot de la mine!) zonă recunoscută cu ,,inima" în centru Depresiunii Dornelor, zonă înconjurată de Munţii Suhard la vest, Călimani şi Giumalău la sud, Obcina Feredeu la nord şi Obcina Mestecăniş la est. Obiective turistice: staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, cu posibilităţi de drumeţie pe Ouşoru, pe Suhard, pe Giumalău sau în Călimani; turbăriile-mlaştini oligotrofe- Poiana Stampei şi Şaru Dornei; tradiţiile şi obiceiurile de iarnă de la Dorna Candrenilor, Carlibaba şi Şaru Dornei; satul Gura Haitii cu acces în Parcul Naţional Călimani şi la exploatarea de sulf; Cheile Bistriţei sau ale Zugrenilor;                                                                             



93. Ţara Vrancei- ( mascati din Nereju, de aici) o regiune de poveste care se întinde peste Depresiunea subcarpatică a Vrancei, extinzându-se şi peste dealuri, către Odobeşti şi Vidra şi către Munţii Vrancei, legată de legendele Vrâncioaiei şi de Ştefan cel Mare. Obiective turistice: defuncta staţiune Soveja, cu mausoleul eroilor căzuti în Primul Război Mondial şi cu casa memorială a geografului Simion Mehedinţi; costumele şi măştile populare tradiţionale; Cascada sau Săritoarea Putnei, lângă localitatea turistică Lepşa; târgurile şi nedeile tradiţionale de la Vidra şi Nereju.
 
 
94. Ţara Făgăraşului-Oltului numită în documente Terra Blachorum- situată la poalele Munţilor Făgăraş, între abrupturile podişului Hârtibaciului sau Târnavelor şi abruptul şi mai impresionant al Munţilor Făgăraş, mărginită la est de Munţii Perşani şi Ţara Bârsei şi la vest de Mărginimea Sibiului. Obiective turistice: Cetatea Făgăraşului cu bustul Doamnei Stanca; Complexul turistic Sâmbata de Sus, Herghelia de la Sâmbăta, Mânăstirea Brâncoveanu; Muzeul memorial al lui Badea Cârţan de la Cârţişoara; traseele turistice spre munţii Făgăraş; nordul şoselei Transfăgărăşene; casele săseşti şi tradiţiile populare. 


 
95. Ţara Zarandului-( sursa aici) este situată în ulucul depresionar dintre Munţii Codru-Moma la nord şi Muntii Zarandului la sud, având o deschidere largă spre Câmpia de Vest şi legături pe valea Crişului Alb cu Ţara Moţilor, iar peste culme la nord cu Ţara Beiuşului. Obiective turistice: orasul Sebiş cu un monument de arhitectură ,,Clădirea Morii" cu 365 de ferestre; muzeul memorial al scriitorului Ioan Slavici în castelul Bohus; cetatea Ineului cu monumetul închinat lui Gheorghe Doja; staţiunea Moneasa cu ape termale şi cu exploatarea de marmură; rezervaţia ,,Dosul Laurului,, cu o poiană de laur, unică în ţară; 


96. Ţara Chioarului- ( sursa aici)zona situata la sud de depresiunea Baia Mare şi la vest de Ţara Lăpuşului, încadrată ce Podişul Someşan şi Culmea Preluca la sud şi est şi de Dealurile de Vest la vest; Obiective turistice: zonă folclorică cu coruri bărbăteşti şi de fluieraşi şi etnografică cu case tradiţionale;Cheile Chioarului; 

97. Ţara Codrului- mai puţin cunoscută şi mai izolată, este situată în nordul Dealurilor Silvaniei, de o parte şi de alta a Culmii Codrului, în fapt un mic munte cristalin cu o lungime de 28 de kilometri, este marginită la sud de zona Cehului Silvaniei, la vest de treptele mai joase ale dealurilor ce coboară spre Câmpia Someşului, iar la est de Depresiunea Baia Mare şi de Ţara Chioarului. Obiective turistice deosebite nu are, doar că păstreaza bine tradiţiile şi obiceiurile unei populaţii româneşti statornice şi mândre, într-o zonă apărată natural, cu păduri întinse de fag şi stejar; 

 
98. Ţara Năsăudului- ( sursa aici)regiunea suprapusă peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei, situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului; Obiective turistice: portul popular deosebit al bărbaţilor cu pălării cu pene de păun; casele memoriale ale scriitorului Liviu Rebreanu şi ale poetului George Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi; 


99. Ţara Beiuşului- ( biserica de lemn din Rieni, sursa aici)suprapusă peste depresiunea-golf cu acelaşi nume, traversată de Crişul Negru, mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la sud de Munţii Codru-Moma, cu legături intense cu Ţara Moţilor, peste pasul Vârfurile şi cu Ţara Zarandului, cu deschidere mare către Câmpia şi Dealurile Crişene; Obiective turistice: puncte de plecare din oraş, către Peştera Meziad, către comuna Pietroasa unde se află Peştera Urşilor( sat Chişcău); bisericile din lemn din Petreasa, Rieni,Tutoreni,Tărcăiţa, Brădet; centre de artă populară cu costume populare, ţesături, mobilier, porţi sculptate, ceramică, cojocărit, dansuri populare; punct de plecare către staţiunea Stâna de Vale din masivul Vlădeasa şi către platoul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului;Valea Sighiştelului.

100. Cheile Întregalde, situate la doar câțiva zeci de kilometri de Alba Iulia, un mic paradis unde vegetează la cea mai joasă altitudine FLOAREA DE COLȚ.

101. Schitul Daniil Sihastru, aflat în inima codrilor Putnei, departe de civilizatie. Un schit cu un trecut dureros, care se află la kilometri de mers prin pădure de Sihastria Putnei, un alt loc binecuvântat. Postarea-AICI.

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...