joi, 3 noiembrie 2011

Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor.




Undeva în nordul Ţării Bârsei, în judeţul Braşov am descoperit un cimitir al comunităţii de păstori din Satu Nou şi Crizbav. Până aici nimic neobişnuit.

Cimitirul din Satu Nou este situat pe o coastă de deal fiind împărţit în două de o potecă nu mai lată de o maşina. În dreapta lui se află cimitirul catolic şi evanghelist al minorităţilor maghiară şi germană, iar în stânga cel ortodox, al românilor.

Iată povestea:


Caut şi umblu de vreo jumătate de oră pe drumurile din jurul Bodului şi ale Hălchiului, întrebând în stânga şi în dreapta, cum ajung în Satu Nou.

Într-un târziu, după ce intru şi ies de vreo două ori din drumul naţional Sfântu Gheorghe –Braşov şi trec de trei ori  pe lângă fabrica de zahăr, ajung în centrul satului.

Întrebările mele despre  locaţia cimitirului lasă cu gura căscată puţinii locuitori ieşiți cu treabă pe străduţele  curate și asfaltate. Pasămite că habar nu au ce este la ei în bătătură.


Biserica îmi este un bun  punct de reper.

Urc  pieptiş cu maşina vreo  sută de metri şi mă opresc lângă o poartă ce stă într-o rână, cu plasă şi cu lacăt. Escaladez, legănându-mă de vreo câteva ori înainte şi înapoi, şi sar în curtea cimitirului. Numele de pe cruci şi de  pe pietrele funerare  sunt  în maghiară şi germană.

Am intrat în cimitirul  catolic.

Ordonat, aranjat, plin de flori, ca o grădina în care viaţa şi moartea convieţuiesc(sic) în bună pace. O femeie, angajată probabil de saşii plecaţi în Germania, încearcă să mă lămurească despre ciudatele ,,cruci” sub forma de totemuri sculptate, care răsar în vreo două locuri, frumos lăcuite şi inscripţionate.


-Sunt obiceiuri vechi, dar nu ştiu ce înseamnă.

-Uitaţi-vă, aici este un om de vază din sat, bogat dar credincios, iar aici un fost preot reformat, maghiar.

-Da, văd bine steagul cu alb, verde si roşu.

Dau sărutmâna, şi plec.

Totuşi nu semănă cu ce am văzut în nişte fotografii vechi, dintr-un album cu amintiri turistice. Aşa că fac cale întoarsă, sar din nou portiţa, sub privile interogative ale doamnei, şi trec în cimitirul ortodox.

Aici nu escaladez nimic, ci pur şi simplu întru printr-o gaură din gard. Nu ați observat că este o mare diferenţă între felul în care îşi îngrijesc  catolicii morții şi cum o fac, sau cum uită unii ortodocşii de mormintele înaintaşilor?; parcă este o boală naţională.



După mine, mărunţelul meu de şapte ani, începe să fotografieze frenetic toate crucile, florile şi mormintele. Ce i s-o fi părut interesant, nu ştiu. Dar dacă tatăl lui, a găsit de cuviinţă să intre într-un cimitir, ceva, ceva o fi. Nu?


Eu caut altceva, sau mai bine zis, acel ceva.


Pe după câteva de tufe groase de pir, festucă şi măceş, se iţeşte un un vârf de scândură, umflată de vreme, care stă într-o rână lăngă o cruce. Pe lângă ea, câteva floricele de mustaţa flăcăului, înviorează obiectivul aparatului.


Am găsit ce căutam!

Am găsit totemul!

Nu este precum m-am aşteptat, dar este acolo. Asta este cel mai important.

În total în cimitirul acesta ciudat, au mai rămas trei totemuri.


Ce au avut în cap şi care erau resorturile spirituale ale celor ce sculptau pentru morţii de la poalele Munţilor Perşani, asemenea arătări mortuare?


Stălpii aceştia, făcuti dintr-o singură bucată paralelipipedică de lemn, mărturisesc prin prezenţa lor, legătura dintre românii de aici şi dacii lui Decebal.

Stâlpii solari aveau pe ei gravat un cerc, împărţit în opt arcuri egale, precum roza vânturilor. Evident unghiurile sunt la 45 de grade, adică exact latitudinea țării noastre  dar și  unghiul de incidență al razelor solare, în directă legătură cu  solstitiul de vară. Cercul poate reprezenta sfericitatea bolții cerești, iar razele care pleacă din centru pot fi ramurile de brad care amintesc de braduții sau buhașii puși la căpătâiul mortului.

Metafora Soarelui o putem  înțelege dacă o asociem cu viziunea lui Brâncuși despre vestita Coloană a  Infinitului.

Unii stâlpi aveau gravat și un plic închis, privilegiu pe care îl aveau doar cei vrednici de încrederea comunității. Scrisoarea acesta este expresia directă a obiceiului dacilor de a trimite un mesaj zeului lor suprem Zamolxe. Un exemplu clar, care a dăinuit vreme de două mii de ani și care se pierde azi, prin ,,grija” nețămurită pe care o avem față de valorile noastre.


O legatură ciudată, intre cultura păgână, paleocreștină și cea creștină, altfel nu se explică alătuarea celor două simboluri: unul creștin CRUCEA, și celălalt păgân STÂLPUL.

Povești, frumuseți ascunse, mai vesele sau mai triste există în țară. Rămâne ca după descoperirea lor, să facem ceva să salvăm, ceea ce mai poate fi salvat.

Este posibil ca vreo doi nebuni ca mine, să meargă în cimitirul mic, discret și năpădit parțial de buruieni, și să nu mai găsescă nimic.

Nimic din ceea ce mai aduce aminte despre credința dacilor despre moarte.

O completare de la Ion Musceleanu:

,,In general, problema stalpilor totemici, a semnificatiei si vechimii lor, e deosebit de dificila. In vremea comunismului, cercetarea istorica era tributara atat formei de cultura predominante (proletcultismul si apoi protocronismul) cat si ideologiei politice. Cred ca pana la daci e cale lunga, mai ales ca in Satu Nou romanii au fost atestati de-abia in Evul Mediu. Ar mai fi si stalpii de pridvor, la unele case si biserici de lemn, foarte asemanatori cu cei funerari. O alta problema interesanta, pe care ati intalnit-o probabil e cea a pietrelor de intrare, de obicei asezate in fata portilor sau la deschiderea pridvorului. Adesea au forme circulare, unele (dar nu toate) fiind trovanti.
Am mai gasit o gravura cu manastirea Cornetu: http://www.imagoromaniae.ro/imagini/mnstirea-cornetu.html
Stiti, daca doriti va pot trimite si alte materiale: de exemplu, Piatra Teiului este una dintre cele mai importante sculpturi megalitice din Moldova. Aparent, dvs. nu ati surprins chipurile de pe piatra, probabil nestiind. la momentul respectiv, ce sa cautati.
O seara buna si inca odata, multumesc. Ionut Muscelean"





9 comentarii:

Ioana Muresan spunea...

Boala nationala sau neamprostie...nu stii ce sa spui. Tocmai am scris si eu despre asta http://micile-vacante.blogspot.com/2011/11/personalitati-romane-in-cimitirul.html

Roxana spunea...

Foarte interesant...felicitari Viorel...este exact genul de loc in care mi-ar place sa ajung...

MoodOptimizer spunea...

Super tare!! Cine stie ce ritualuri si traditii aveau...

Traveling Hawk spunea...

Interesant, Viorel. Ce bine prind aceste fotografii vechi, in care mai descoperim cate ceva...Se fac prea putine lucruri la noi pentru memoria mentalului colectiv, neglijata total.

Masaj erotic Alba Iulia spunea...

pare atat de interesant locul despre care ai povestit .....sigur o sa fac un drum pana acolo ....

Anonim spunea...

stalpi de acest feli poti sa gasesti in mai multe zone, din cat mi-am dat seama in special sunt prin alba / hunedoara. Am intalnit astfel de stalpi in apropierea cugirului, daca maergi pe dealuri in sus ajungi la diverse catune izolate, la "margineni" unde poti sa intalnesti cateva morminte la fel izolate, nu organizate sub forma unui cimitir, care aveau la capat un stalp mai inalt si sculptat, cu motive care printre altele aminteau si de coloana infinitului lui Brancusi. Explicatia batranilor catunului a fost ca asa se ingropau mortii / barbatii pe-acolo: cu un stalp la cap (probabil dincolo de partea de simbolistica spirituala si religioasa care se poate da ne putem aminti de vorba care zice ca barbatul este stalpul casei); stalpii din vechime mai aveau la partea superioara desenata o pasare care isi ia zborul. Din punct de vedere al simbolisticii sunt cateva ganduri care imi trec prin cap, doar ca informatiile mele in acest domeniu sunt limitate si parerile pot fi eronate. Ce pot sa spun cu siguranta este ca veti intalni acesti stalpi si in zona Tarii Hategului.
Dana

Viorel Iraşcu spunea...

Dana, multumesc de completari.Ma voi interesa despre stalpii totemici din Tara Hategului.Tare mi-ar place sa stiu macar o localitate. Ar fi interesanta si o harta a acestor morminte sau cimitire.
Cu respect.

Anonim spunea...

Extrem de interesant. Dacă mai ține vremea frumoasă cred că dau o fugă până acolo la sfârșitul săptămânii. Mulțumesc.

Unknown spunea...

Cu siguranta ca mai sunt in multe alte localitati de prin Romania si s-ar putea sa fie si in vecinatate.

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...